FOTO: petrom.ro
Actual

Liderii coaliției, de acord cu reducerea accizei pe carburanți

Liderii coaliţiei de guvernare au ajuns, astăzi, 22 februarie, la un acord de principiu pentru reducerea accizei la carburanţi, precum şi pentru prelungirea actualei scheme de plafonare şi compensare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale după 1 aprilie..

Conform surselor citate, la propunerea PSD, acciza la carburanţi ar putea să fie redusă cu 50% pe o perioadă de trei luni, cu aplicare mai înainte de 1 aprilie.

Totodată, ordonanţa de urgenţă care plafonează şi compensează preţurile la energie ar putea fi prelungită în luna aprilie, plafonarea rămânând de 0,8 lei pentru consumatorii casnici la energia electrică şi 0,31 lei la gazele naturale. Ar urma ca aceste măsuri să fie prelungite până se va putea face o reglementare a preţului la energie, cu acordul Comisiei Europene.

Premierul Nicolae Ciucă urmează să aibă întâlniri interministeriale şi interinstituţionale pentru stabilirea măsurilor finale, au completat sursele citate.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, luni, că va propune în coaliţia de guvernare măsuri pentru reducerea preţurilor la carburanţi, una dintre acestea fiind reducerea la jumătate a accizei.

„Eu am cerut ministrului de Finanţe o simulare – ce înseamnă acciza la carburanţi şi cât este componentă din preţ. S-a ajuns la 7 lei la motorină, mi se pare un preţ ca şi efect la scumpirea energiei. Cred că o intervenţie pe o perioadă limitată, înjumătăţirea, de exemplu, accizei ar avea şi un efect benefic asupra inflaţiei, fiindcă a doua mare problemă după scumpiri este inflaţia. Din simulările făcute de către domnul ministru ar scădea cu 1,2 lei preţul”, a explicat Ciolacu.

Sursa: Agerpres

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top