Actual

AUR cere demersuri imediate pentru protejarea limbii române în Ucraina

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să facă „demersuri imediate” pentru semnarea unui acord privind protejarea limbii române în Ucraina, în beneficiul celor peste 500.000 de etnici români care trăiesc acolo.

„Autorităţile ucrainene trebuie să adopte toate măsurile pentru a asigura dreptul la educaţie în limba maternă pentru etnicii români, iar acest lucru se poate rezolva rapid, printr-un acord bilateral. Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a exprimat recent disponibilitatea în acest sens, aşa că Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti are datoria să avanseze cu discuţiile. După acest prim pas, următorul trebuie să fie încheierea unui acord cuprinzător privind protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale”, a afirmat, joi, senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a declarat, la rândul său, că problemele cu care se confruntă minoritatea română din Ucraina sunt „multe” şi vizează „accesul la învăţământul în limba maternă, hărţuirea liderilor comunităţii româneşti, utilizarea oficială a limbii române în administraţie şi în justiţie, finanţarea activităţilor asociaţiilor minorităţii române, mass-media în limba română, păstrarea identităţii religioase, limba română ca limbă de cult”.

El a adăugat că problema privind dreptul de a învăţa în limba maternă poate fi soluţionată „imediat”, iar în intervenţia video pe care o va avea în Parlamentul României preşedintele Zelenski „trebuie să facă referire la acest lucru”.

AUR îşi reiterează poziţia de condamnare a agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei şi pledează pentru căutarea „energică” a unei soluţii pe calea paşnică a dialogului şi negocierilor între părţi.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top