Featured

Valul 6 al pandemiei nu va aduce restricții, ci recomandări

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a dat asigurări că deși al șaselea val al pandemiei de Covid-19, care va avea un vârf undeva în luna august, nu vor mai exista restricții de severitatea unui lockdown.

În opinia lui Addrei Baciu, cea mai importantă armă pe care oamenii o pot avea împotriva noii subvariante BA5 a Omicron, în lipsa unui vaccin, rămâne masca.

„Virusul acesta va exista cu noi de-acum încolo și vom vedea astfel de situații (valuri de infectări – n.r.), dar sperăm și credem că vor fi din ce în ce mai blânde, cu un impact din ce în ce mai mic asupra oamenilor, la nivel individual. Însă nu va dispărea. Și atunci este o chestiune de a adopta cât mai mult comportamente care ne protejează, dar la nivel individual, pentru că la nivel colectiv știm ce avem de făcut și nu cred că se va mai ajunge – cel puțin noi, în România, ferm nu luăm în calcul introducerea de restricții sau în niciun caz situații de genul lockdown”, a spus secretarul de stat la Digi24.

Deși BA5 este foarte contagioasă, nu vine cu un impact mai mare asupra organismului infectat.

„Această subvariantă BA.5 a Omicron este mai contagioasă, însă datele existente spun că nu vine cu severitate, cu un impact mai mare asupra organismului infectat. Vorbim cam de același tablou clinic, vorbim cam de aceleași persoane aflate la risc.(…) Un singur element este nou, faptul că determină o reactivitate a anticorpilor mai scăzută, de unde vedem și din ce în ce mai multe cazuri de reinfectări. Oameni care s-au infectat în trecutul apropiat nu au dobândit o imunitate suficient de mare ca urmare a trecerii prin boală și atunci se pot îmbolnăvi. Deci, asta este o chestiune nouă, care a apărut în ultimele luni, senzația că am dobândit o imunitate, dar faptul că ne-am îmbolnăvit acum câteva luni de zile și avem o protecție (nu mai e o garanție) – într-adevăr, avem o protecție, însă aceasta este mai mică decât protecția pe care o câștigam prin trecerea prin boală în trecut, cu alte variante” ale coronavirusului, a explicat secretarul de stat.

Acum, în spitale se află aproximativ 3. 000 de pacienți infectați cu COVID, dintre care la terapie intensivă sunt 186 de adulți și trei copii.

Întrebat cum se pregătesc autoritățile, oficialul de la Ministerul Sănătății a subliniat că elementul central care definește abordările îl reprezintă capacitatea sistemului medical de a oferi asistență și de a trata pe oricine are nevoie.

„În momentul de față, paradigma se schimbă puțin, pentru că vorbim de o tulpină mult mai contagioasă, dar care nu și-a crescut severitatea agresiunii asupra organismului și atunci nu te mai uiți neapărat la numărul de cazuri – poate să fie o estimare mai puțin fidelă față de capacitatea de reziliență a sistemului de sănătate, capacitatea ta ca sistem de a gestiona cazurile. Nu ne gândim la restricții în momentul de față, în momentul de față avem doar recomandări, recomandările clasice”, a dat asigurări secretarul de stat.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top