Kramatorsk, după atacul rușilor
Foto Facebook
Actual

Atac rusesc asupra orașului ucrainean Kramatorsk

Cel puţin două persoane au murit şi 22 au fost rănite marţi după ce două rachete ruseşti au lovit un restaurant din Kramatorsk, în estul Ucrainei, a declarat ministrul de Interne Igor Klimenko, informează Agerpres.

„Două persoane au murit şi 22 au fost rănite, inclusiv un copil. Un restaurant şi mai multe case au fost avariate”, a spus Klimenko pe Telegram, adăugând că alte victime ar putea fi încă sub dărâmături.

În faţa faţadei distruse a restaurantului şi a interiorului încă parţial în flăcări, o mulţime de civili s-a adunat alături de soldaţi, lucrători care acordă ajutor de urgenţă, primarul oraşului şi guvernatorul.

Potrivit guvernatorului regional Pavlo Kirilenko, două rachete au fost trase asupra acestui oraş cu 150.000 de locuitori, ultimul oraş mare aflat sub control ucrainean din estul ţării, situat la aproximativ 30 de kilometri de front.

Situat la vest de Bahmut, un oraş devastat care a fost scena celei mai lungi şi sângeroase bătălii ale războiului, Kramatorsk a fost vizat în mod repetat de bombardamentele ruseşti.

Cel mai puternic a fost cel asupra gării din Kramatorsk, în aprilie 2022, la câteva săptămâni după începerea invaziei ruse, când foarte mulţi civili încercau să părăsească oraşul. Acest bombardament s-a soldat cu 61 de morţi şi peste 160 de răniţi din cei aproximativ 4.000 de civili aflaţi la faţa locului, o tragedie care a traumatizat profund populaţia. Moscova a negat orice implicare.

Fiind un important nod feroviar, Kramatorsk găzduieşte instalaţii militare şi este, de facto, capitală regională după ce oraşele Doneţk şi Lugansk au fost capturate de separatiştii pro-ruşi susţinuţi de Moscova în 2014.

Kievul a anunţat că, înainte de a discuta despre un eventual plan de pace cu Moscova, trupele ruse trebuie să părăsească întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv regiunile anexate anul trecut şi peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top