Radu Marinescu, ministrul Justiției, anunță constituirea unui grup de lucru care să analizeze eventualitatea modificării condițiilor răspunderii penale a minorilor.
- Istorie și „hârdău de ocări” la aniversarea PNL
- Tulsi Gabbard demisioneazǎ din fruntea serviciilor de informații ale SUA
- TikTok și Youtube „nu sunt suficient de sigure” pentru copii
- 20 de ani fără EA
- Înalta Curte trage un semnal de alarmă la CCR: Măsuri aberante care lasă românii de rând fără apărare
„Crima comisă de minorii din Timiș ne-a șocat pe toți. Am dispus astăzi constituirea unui grup de lucru în cadrul Ministerului de Justiție care să analizeze oportunitatea modificării condițiilor răspunderii penale a minorilor, inclusiv sub raportul vârstei minime prevăzută de lege. Grupul de lucru va transmite invitații de conlucrare catre mai multe instituții și organizații judiciare, medicale, asociații ale profesioniștilor și alte componente ale societății civile. Ne propunem să găsim prin dezbatere răspunsuri profesioniste și adecvate cat mai rapid posibil.
Problematica infracțiunilor săvârșite de minori este una de mare responsabilitate socială întrucât tinerii sunt viitorul societății noastre.
Legea trebuie să urmeze evoluția colectivității și a individului, inclusiv minor, în contextul schimbărilor sociale, economice, tehnologice și de mentalitate.
Ea trebuie însă să aibă în vedere nu doar componenta de sancționare penală ci și pe cea de prevenire și de educație sau de identificare a unor măsuri corecționale extrapenale.
Expunerea minorilor la conținut nociv, adeseori violent, pe rețelele sociale, accesul facil la substanțe interzise de lege, insuficienta unor măsuri de asistență socială și abandonul școlarizării sunt câteva cauze, directe sau indirecte, ale infracționalității juvenile. Toate acestea trebuie abordate și combătute.
Este nevoie de o strategie națională integrată privind combaterea infracționalității juvenile și mai ales a minorilor și este momentul sa o construim.”, a declarat Radu Marinescu.
Anunțul lui Marinescu vine după oribila crimă din 19 ianuarie, petrecută în satul Cenei, județul Timiș.
Atunci, un băiat de 15 ani, pe nume Mario a fost ucis de alți trei adolescenți. Victima a fost lovită cu o toporișcă și un cuțit, cadavrul i-a fost incendiat și apoi îngropat în curtea unuia dintre suspecți.
Doi adolescenți de 15 ani au fost reținuți și ulterior arestați preventiv pentru omor calificat și profanare de cadavre.
Un al treilea copil implicat are 13 ani, nu poate fi tras la răspundere penală conform legislației românești pentru că are sub 14 ani, și este în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Potrivit informațiilor, cei trei agresori ar fi plănuit crima cu o lună înainte.
România este relativ blândă în ce privește pedepsirea minorilor, întrucât sub 14 ani nu există nicio răspundere penală, chiar dacă fapta e extrem de gravă.
În Germania, minorul de 14 ani răspunde penal pentru faptele lui. Justiția din Franța a stabilit că vârsta minimă pentru răspundere penală este de 13 ani.
În Statele Unite, minorii pot fi judecați ca adulți chiar de la 14–15 ani în cazuri grave (omor).

















































