Academia-Română
Actual

Academia Română: Și-a asumat destinul regal într-un moment foarte dificil

Cu ocazia trecerii la cele veșnice a ultimului monarh al României, Regele Mihai I al României, Academia Română a transmis Familiei Regale o scrisoare de condoleanțe.

Citește și: România în doliu

În scrisoare se arată că Regele Mihai „devenit rege la numai 6 ani, a dat dovadă de o disciplină și un devotament ce anunțau vocația asumării unui destin greu, în vremuri dificile pentru istoria țării și a familiei Sale”.

De asemenea, conducerea și membrii Academiei Române au transmis Familiei Regale mesajul de solidaritate.

Vă prezentăm, în continuare, textul scrisorii de condoleanțe:

„Alteţei Sale Regale Principesa Margareta, Custode al Coroanei Române

Alteţei Sale Regale Principele Radu

Familiei Regale a României

Academia Română a aflat cu profundă tristețe vestea plecării în veșnicie, în data de 5 decembrie 2017, a Majestăţii Sale Regele Mihai I, membru de onoare al Academiei Române, așa cum au fost și înaintașii Săi din Casa Regală a României.

În cei 96 de ani de viață, Regele Mihai a fost pentru mulți dintre noi un model de responsabilitate și patriotism, manifestate cu demnitate, cu discreție și cu hotărâre. Devenit rege la numai 6 ani, a dat dovadă de o disciplină și un devotament ce anunțau vocația asumării unui destin greu, în vremuri dificile pentru istoria țării și a familiei Sale.

Majestatea Sa a înțeles bine menirea dinastiei regale instituită pe pământ românesc de străbunicul său, Regele Carol I. Misiunea Majestăților Lor, alături de poporul român: o țară liberă și independentă! Deși foarte tânăr, a asumat destinul regal într-un moment istoric extrem de dificil pentru România și pentru Europa întreagă. A fost nevoit să cunoască exilul. 45 de ani departe de națiunea și de patria pe care a iubit-o și căreia i s-a devotat.

Revenirea în ţară, în 1992, a reprezentat un act de reparaţie istorică şi morală. Regele Mihai I și Casa Regală Română au desfășurat începând din acest an o consecventă activitate de promovare a valorilor noastre naționale, demonstrând, astfel, asumarea în continuare a menirii sale istorice.

Academia Română prezintă condoleanţe Casei Regale Române şi transmite mesajul său de solidaritate. Conducerea Academiei Române şi membrii săi se află, cu deplin respect, alături Alteţele Lor Regale în acest moment greu al despărţirii.

Regele Mihai a plecat! Dumnezeul să-L primească în pace veșnică!” 

 

 

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top