qmagazine stiri online

Trebuie oare să fim ofensaţi dacă, pentru lumea literară franceză, confraţii din România, atunci când efectuează un desant la Paris, o dată la un secol aproape, dacă nu o dată în viaţă, sunt asimilaţi, instantaneu, cu mitul literar al lui Dracula? Al vampirilor? Nu neapărat.

Comentatorii Q Magazine

Adenda la Balul Vampirilor

 

Trebuie să recunoaştem că, din acest punct de vedere, destinul a aranjat bine lucrurile: invitarea României la Salonul de Carte de la Paris, eveniment important al lumii literare europene, s-a decis în anul aniversar al centenarului naşterii creatorului lui „Dracula”, irlandezul Bram Stoker (1847-1912). În aceste zile, la Muzeul Orsay tocmai s-a deschis o expoziţie extrem de interesantă intitulată „L‘Ange du bizarre” (5 martie-9 iunie), iar primele pagini ale celor mai importante reviste literare franceze, Lire şi Le Magazine Littéraire, arată astfel: „Irrésistiblesvampires”, respectiv „Le vampire, métamorphoses d‘un immortel”.

Prime pagini care „vând” literatura română exact aşa cum este ea: „A intra în inima literaturii române poate da impresia uneori că ne aventurăm într-o pădure deasă şi înzăpezită care ascunde un castel situat pe marginea unei prăpăstii, semeţ şi cu multe piscuri… Nu trebuie să subestimăm faptul că romancierii români contemporani sunt sătui de vampiri, diavoli şi alte creaturi ale nopţii”. L-am citat pe Joseph Macé-Scaron, directorul revistei Le Magazine Littéraire.

Un paragraf pentru a simţi felul în care literatura română, exponenţii ei sunt percepuţi: talentaţi, dar extrem de susceptibili, vag supărăcioşi şi oareşcum enervaţi să mai aştepte la poarta… Nobelului. Eternităţii? Recunoaşterii? Aş zice, mai degrabă, că, din nefericire, literatura română contemporană, şi cei care o promovează, scriitori sau miniştri, sau ambele, sunt mult prea ocupaţi să se dezică de orice posibilă legătură sau aluzie la Dracula ca să se mai poată ocupa coerent de soarta literaturii române. Cu riscul de a deranja, cred că ne pierdem mult prea des în strategii de apărare copilărești, în timp ce am putea folosi avantajul pe care-l avem. Dacă pentru specialist România este considerată ţara lui Dracula, de ce noi trebuie să considerăm asta o povară? Dacă cel mai important specialist în Dracula este român, un român stabilit în Franţa, Matei Cazacu, ar trebui să ne dezicem de el sau ar trebui să-i minimalizăm opera? Lucian Boia este un excelent exeget al miturilor contemporane, iar Neagu Djuvara i-a dedicat lui Dracula-Vlad Ţepeş o carte întreagă…

Nu cred că este întâmplător şi nu cred nici că cei care ne apreciază literatura ar putea să o minimalizeze din cauza lui Dracula. Dar cred că, totuşi, Salonul care începe în 22 martie la Paris pleacă lestat. Lestat de faptul că nu am profitat îndeajuns de această analogie pentru a vinde la salon. Nu este nicio surpriză pentru nimeni faptul că saloanele de carte vând, se vând bine, mai ales datorită produselor… para-literare: de exemplu, anul trecut, la Paris, în ediţia dedicată Japoniei, nu KenzaburōŌe a atras cititorii care de fapt i-au cumpărat cărţile, ci ideea că pe lângă o carte scrisă de el, cititorul care a bătut Parisul până la Porte de Versailles avea să plece şi cu câteva… manga. Mă întreb cu ce o să fie atras cititorul lambda anul acesta, dat fiind faptul că Dracula a fost lăsat în munţii lui Carpaţi (o singură dezbatere, organizată de ICR cu Courrier International, îi este consacrată, duminică, 24 martie, în compania lui Neagu Djuvara, Lucian Boia şi Matei Cazacu).

Apoi, un bemol: în ambele dosare ale mai sus citatelor reviste literare, Mircea Cărtărescu este oarecum lăsat pe poziţia a doua, dându-i-se prioritate, în paginaţie, lui Ceauşescu (?!) (care apare în deschiderea dosarului din Le Magazine Littéraire) sau lui Norman Manea (singurul autor căruia Lire îi consacră două pagini). Pentru majoritatea ţărilor europene, şi nu numai, Cărtărescu este singurul autor român care ar putea lua Premiul Nobel. Este păcat că acest fapt nu a fost pus în evidenţă de către francezi. Mult mai excitaţi, cert, de vampiri şi de vampirizări. Dar, în fine, Salonul în sine este o sărbătoare, hai să ne bucurăm de ea, aşa cum vine la pachet: cadou, fără să ne imaginăm măcar câte sacrificii, orgolii, renunţări şi lupte pentru a fi prezent s-au dat în jurul său. Din fericire, pentru cei care în Franţa s-au ocupat de „această Frumoasă Străină” (referinţă la manifestarea franceză LesBellesEtrangères, a cărei invitată a fost cândva România), nu au contat, nu au mai contat nici certurile intestine din cadrul Institutului Cultural Român şi nici tergiversările din program… Happy Romanian Year!

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top