politica Q Magazine
Actual

Alina Mungiu-Pippidi: Regele e și el muritor

Politologul român, Alina Mungiu-Pippidi, a scris un articol în care vorbește despre regalitate, despre regele românilor și despre relația Majestății Sale cu poporul român. 

Articolul reputatului politolog este în concordanță cu discuțiile care au loc pe internet și în mass-media, referitoare la relația Regelui cu poporul, momentul 23 august, responsabilitate și dacă am meritat sau nu să-l avem pe Regele Mihai printre noi.

În continuare, Q Magazine redă textul Alinei Mungiu-Pippidi, publicat pe site-ul România Curată:

„Moartea va surveni până la sfârșitul spectacolului, în chiar seara aceasta. Demult ar fi trebuit să se spună și să se repete cu ecou că Regele e și el muritor, dar chiar dacă nu s-a spus, așa stau lucrurile și trebuie să ne adunăm toată demnitatea pentru ocazie.

Așa sună anunțul intransigent făcut de regina Margareta către soțul ei, regele Berenger, și către publicul spectacolului. Într-o piesă de Eugen Ionescu, pe care copiii nu o învață la școală în România, pentru că nici bătrânul farseur de geniu, monarhist în vederile sale politice de altfel, nici urmașa sa, Marie-France, nu au avut relații cu trupa care face manualele de limba română la Bucaresci, și asta e singura cale de a ajunge în manual ca autor contemporan sau aproape.

Ai zice că e un text prea tragic și că nu trebuie să îi mâhnim pe copii și de asta ”Regele moare” (titlul traducerii engleze, Exit the King, merită și el scris) e un text puțin cunoscut în România. Dar oare nu e la fel de adevărat că vine momentul când copiii trebuie să înțeleagă ce e moartea, care e semnificația ei individuală și colectivă, când se încheie copilăria și începe maturitatea?

În Regat e frig. Foarte frig.

Soarele nu îl mai ascultă demult pe Rege și zidurile se crapă peste tot. Scena se cutremură de crăpături care se întind pe neașteptate și e un noroc că lumea nu bagă astfel de seamă că nu va mai avea mare lucru de dărâmat marele cutremur despre care se spune periodic că vine, dat fiind că o descompunere lentă s-a insinuat prin umanitatea Regatului cu precizie anatomică, anchilozând-o de tot. Actorii s-au rătăcit printre decoruri de orice sensuri mai înalte, și apar în nuditatea intereselor lor egoiste fără niciun interes, vorbind prea tare și aiuritor, ca în reclamele TV.

Ca atare, țara cândva mândră se află în paragină, plină de găuri ca un șvaițer uriaș, vecinii mută pietrele de hotar când grănicerii beți dorm, generalii corupți au vândut demult toată muniția iar din nouă miliarde de locuitori au rămas numai o mie de bătrâni și patruzeci și cinci de tineri, ne spune Ionesco. Aceștia din urmă au fost alungați din alte țări și au îmbătrânit în două zile la auzul veștii că ai lor copii nu vor mai primi alocație din Occident.

Unii vor spune că e vina familiei regale, au ținut-o doar în petreceri și recuperări, în cine de gala și tăieri de panglici. Poate Lancelot și Percival mai trăiesc pe undeva prin vreun colț ascuns al Regatului, dar maestrul de ceremonii demult a pierdut harta cu cheie secretă și operează doar cu memoria din smart phone. Or, ei nu sunt acolo pentru că nu au smart phone și deci nu pot fi chemați în ajutor. Prea mult a trecut de când locul oamenilor cu armuri a fost luat de oameni cu costume făcute de designeri.

Alții vor zice că poporul e de vină, că nu l-a meritat niciodată pe Rege, nici în timpurile lui bune, când râdea de moarte, încerca avioane și vrăjea motoare. Poporul nevrednic a fost eliberat printr-o minune, nu de Rege și nu de el însuși și, negăsind nici un strop de merit în prezentul său, a încercat să își refacă viața pe temelia tinereții Regelui, numai că acele fundații erau așa de îndepărtate că de abia mai ajungeau familiei regale, darămite unui popor întreg să se ridice undeva. Ca atare, poporul a rămas jos. Nu mai citește și se uită doar la jurnalul de la ora cinci, de unde află că plouă cu broaște, douăzeci și cinci de locuitori s-au lichefiat, iar optzeci au ars de vii într-un club de noapte. Pe lângă faptul că e mare dihonie între curteni, Pretendentul Vechi a ajuns la temniță că a furat niște păduri, iar numărul Pretendenților Noi crește cu fiecare oră, fiind dirijat direct din centrul de monitorizat audiențe TV.

Regii ar trebui să fie nemuritori, mai ales dacă nici patru sute de ani (cifra e a lui Ionesco) nu au ajuns popoarelor lor să își câștige războaiele. Erau anunțate o primăvară frumoasă și o vară splendidă, dar moartea neconsimțită a regelui pune totul sub semnul întrebării în țara în care lumea crede că dincolo de granițele regatului, arborii înverzesc, iar vacile „fată câte doi vitei pe zi” în vreme ce în țară după două zile de primăvară e riscul să vină noiembrie și o altă ocazie de a avea un an rotund și plin să se ducă pe apa sâmbetei.

Poporul s-a adunat sub fereastra înaltă ca să audă strigătul de ajutor al Regelui, dar acest Rege nu strigă după ajutor și nu cheamă pe nimeni. S-ar putea ca mesajul pe care zeloșii scriitori de telegrame s-au adunat deja să îl soarbă să fie prețios tocmai prin absența lui. Tăcere, și în ziua când moare Regele gândiți-vă la moartea voastră.

Este momentul să fie deconspirat autorul acestor rânduri, care nu e altul decât Doctorul regelui, ce îndeplinește și alte funcții la Curtea numeric redusă, unde fiecare om cu carte trebuie să servească în mai multe capacități sau în câte are: rolul lui e de psiholog, bacteriolog, pronunțător de sentințe și cititor în stele. A fost și dramaturg când era mai tânăr. El privește spre loja regală, spre balconul prezidențial, spre camerele de luat vederi înghesuite în stal și spre coada de la casa de bilete. Și duce un deget la buze, înainte de a se pierde în hățișul culiselor.”

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top