Ana Bumbac. Scena. Nu instanța

Tânăra Ana Bumbac (27 de ani), pe care o puteți vedea în serialul Cei trimiși, difuzat pe VOYO, se înscrie în rândul actrițelor din noua generație, remarcându-se printr-un stil de interpretare modern, bazat pe naturalețe și pe autenticitate.

• Protestele de la Bruxelles au degenerat în violențe
• Alexandru Muraru acuză PSD: Vrea să decidă fără să răspundă, să conducă fără să semneze
• Grefierii se pregătesc de grevă
• Kelemen Hunor nu e „masochist politic”, iar Tomac face apel ca partidele să nu fie „mai catolice decât Papa”
• DNA a demarat audierile în dosarul de corupție care o vizează pe vicepremierul Oana Gheorghiu

MAGISTRATURA VS. ACTORIE

Se imagina purtând cu demnitate roba, ascultând, cântărind și împărțind dreptatea în litera și în spiritul legii. Pe scurt, se vedea ca fiind o Themis coborâtă printre muritori. A fost un vis aproape împlinit. A intrat la Drept, spre mândria întregii familii. În anul III însă i-a încolțit gândul de a urma Actoria. Atunci și-a dat seama că Dreptul nu îi plăcea atât de mult pe cât crezuse inițial.

„Am dat admiterea la UNATC când intram în al treilea an la Drept. Ultimii doi ani de Drept, respectiv primii doi de UNATC, au fost făcuți în paralel. Nu recomand nimănui să facă cum am făcut eu; am reușit pentru că atunci a venit pandemia, iar toate cursurile de la Drept s-au mutat online pentru o perioadă mai lungă de timp, altfel nu cred că aș fi reușit să le duc pe ambele la capăt. Cel mai probabil, aș fi renunțat la Drept.

În timpul liceului, nu mă atrăgea actoria în sine. Sau, cel puțin, nu știam atunci. Îmi plăcea, într-adevăr, să merg la teatru și să mă uit la filme, dar atât. Mă pasiona doar din scaunul de spectator. Pe vremea aceea chiar visam să devin magistrat. Apoi am intrat la facultate, la Universitatea din București, și mi-am dat seama că, de fapt, nu îmi place atât de mult pe cât credeam. Nu mă vedeam profesând în meseria asta. Simțeam că e un context care cere un anumit tip de rigoare și de seriozitate cu care nu mă simțeam pregătită să rezonez tot restul vieții. 

Aveam mulți prieteni care intraseră la UNATC și mă fascinau poveștile pe care mi le spuneau referitor la cum se desfășoară cursurile, despre ce înseamnă să înveți acolo. Așa a apărut gândul, în anul II de Drept. 

Apoi am dat admiterea, am intrat, iar lucrurile au curs foarte frumos, pentru că mi-am descoperit pasiunea. Experiența celor doi ani de Drept mi-a cizelat gândirea logică și m-a învățat disciplina, iar acestea sunt două unelte extrem de importante, fără de care n-aș putea să exist în meseria de actriță”, a povestit Ana Bumbac pentru Q Magazine.

Acest viraj brusc pe „contrasensul” familiei a creat tensiuni. Părinții, conservatori prin definiție, nu puteau înțelege cum o carieră de magistrat poate fi „aruncată” pentru mirajul scenei și al reflectoarelor. Dar cum timpul le vindecă pe toate…

„A fost ceva foarte neașteptat pentru toți oamenii din jurul meu, tocmai pentru că nu avusesem tangențe cu domeniul înainte și pentru că știm cu toții cum este văzută actoria la noi în țară. Din partea familiei (în afară de sora mea), nu am primit deloc susținere în prima fază, dar asta cred că e ceva destul de comun. Între timp, i-am convins și pe restul că acesta e drumul meu și că n-au ce să schimbe. Acum sunt mândri”, a mărturisit actrița, cu un zâmbet reținut. 

Intrarea în lumea reală a scenei nu a fost ca-n filme. După terminarea masterului, timp de un an nu a avut niciun proiect nou. Chiar și în aceste condiții, luciditatea, combinată cu încăpățânarea, nu a părăsit-o. 

„După terminarea studiilor de licență, am făcut și masterul la UNATC. Aveam deja câteva spectacole în care jucasem, dar care, din păcate, nu avuseseră viață prea lungă. 

Apoi, după terminarea masterului, am avut un an (2024-2025) în care nu a apărut niciun proiect nou. Aveam două spectacole pe care le jucam, și pe care le joc în continuare, dar atât. Dădeam castinguri, nu le luam. A fost o perioadă foarte apăsătoare. Și, din cauza asta, am decis să dau la un al doilea master. Acum sunt din nou studentă, de data asta la un master de actorie de film. Sunt în primul an aici și îmi place foarte mult ce se întâmplă. Între timp au apărut și alte proiecte noi. 

Cred că e foarte important să rămâi stăpân pe tine mai ales în perioadele în care nimic nu se leagă.

Să rămâi înconjurat de oameni care fac activ meseria asta, să îți păstrezi un antrenament constant în ceea ce înseamnă laboratorul tău intern, așa încât, în momentul în care apare o șansă (pentru că va apărea), să știi că ești suficient de pregătit și că nu o vei rata. Dar cred că dacă există pasiune și dorință adevărate, lucrurile acestea vin de la sine. Și așa ar trebui să fie, să fie totul firesc, nu un chin, chiar și în perioadele mai puțin fructuoase din punct de vedere profesional.”, a povestit Ana Bumbac. 

PROVOCĂRI

Unul dintre primele sale proiecte teatrale a fost un spectacol „cu dublă cetățenie”: Corespondențe, în regia lui Eugen Jebeleanu. A fost un spectacol dedicat masteranzilor de la Arta Actorului, care a facilitat dialogul cu studenții École Supérieure d’Art Dramatique de Paris și întâlnirea cu autorul textului, Yann Verbugh. Spectacolul s-a jucat la Teatrul Metropolis, însă, din păcate, nu a„trăit” mult. 

„O să-mi aduc aminte întotdeauna cu plăcere de acest proiect. Pentru fluxul energetic dintre noi. A fost o experiență cu totul aparte. În ceea ce-l privește pe regizorul Eugen Jebeleanu, afirm, fără nicio reținere, că a insuflat energie întregii echipe, ghidând-o astfel spre ceea ce își dorea în final. Mi-ar plăcea cândva să mai joc sub bagheta sa”, a povestit Ana Bumbac. 

Personajul Nana din spectacolul Centrul Central de la Teatrul de Comedie (regia: Irisz Kovacs) a fost cel care a pus-o la încercare. Pe de o parte, Nana era o vedetă, iar pe de alta, plângea mult. Niciuna dintre situații nu era comodă tinerei artiste. 

„Nana, personajul pe care-l interpretez eu, este o vedetă, o persoană căreia nu-i lipsește nimic în afară de fericire. Din această cauză, ajunge la Centrul Central, un retreat de lux pentru vindecarea sufletului și a minții. Dar e vedetă. L-am întrebat pe Doru Vatavului, care a scris textul, ce înseamnă mai exact că sunt cunoscută. Ce fac și ce sunt? N-am primit niciun răspuns concret. M-a lăsat pe mine, astfel că am construit-o din mai multe zone. Precum un puzzle. 

Amuzant a fost că, după ce am dat castingul și l-am luat, am avut prima lectură a textului. M-am îngrozit. Personajul meu plângea foarte mult.

Vedeam în didascalii: Nana plânge, Nana plânge din nou și tot așa. I-am spus cu năduf lui Irisz Kovacs, regizoarea: «Doamne, cum te-ai gândit tu să mă iei pentru rolul ăsta? Cum?».

Reacția mea are și o explicație. Mie nu mi s-a părut niciodată că vulnerabilitatea este echivalentă cu lacrimile. În facultate, am fugit cât am putut de tot ce înseamnă plâns.

Dar știți cum e când te lovește karma! Ei bine, Irisz mi-a indicat ca la fiecare repetiție să plâng tehnic. Așa am făcut, numai că se apropia premiera și eu nu făceam altceva decât să plâng tehnic, ceea ce-mi părea penibil. I-am spus regizoarei gândurile mele, că Nana mea trebuie să aibă carne, că nu pot ieși în fața publicului așa. Irisz m-a ascultat și mi-a spus scurt: Te vei descurca. Am înnebunit când am auzit-o. Am încercat să o fac să mă înțeleagă. Mi-a replicat că are încredere în mine și că totul va fi bine. Așa a fost, aș zice!”, a povestit pentru Q Magazine Ana Bumbac. 

Un alt tip de provocare a venit din partea rolului Sara din spectacolul Mesia de la Teatrul Evreiesc, în regia lui Andrei Măjeri.

„Nana, care e rol principal, nu mi-a creat aceeași presiune ca Sara. Am doar o singură scenă în spectacol și asta e o provocare serioasă. Știi, când interpretezi un rol principal, personajul tău este trecut prin diferite situații, se întâmplă ceva cu el pe parcursul celor două ore. Dar când ai o scenă? Apariția în acea scenă unică trebuie să fie clară și reprezentativă pentru public. Cei din sală trebuie să înțeleagă de ce e necesară apariția personajului meu în scenă. Nu aspir să impresionez neapărat în acele câteva minute. Dar trebuie să exist!”, spune Ana Bumbac. 

POLIȚISTA DIN CEI TRIMIȘI

Sigur că facultatea a pregătit-o în mod special pentru scena de teatru, dar – curioasă fiind – a încercat și platoul de film. A apărut în serialul polițist cu elemente paranormale Cei trimiși, unde joacă rolul subinspectorului Eliza Marcu. Orientarea sa către zona televiziunii, acolo unde ritmul rapid de lucru poate extenua, devoalează adaptabilitatea și spontaneitatea Anei Bumbac, reușind să se integreze firesc în dinamica serialelor.

„Școala te pregătește aproape exclusiv pentru teatru, într-adevăr. De aceea, în cele mai multe dintre cazuri, primele experiențe ale actorilor sunt pe scenă și nu pe set. 

Anul trecut am avut parte de primul meu rol într-un serial de televiziune. Și mi-a plăcut enorm. 

E foarte diferit lucrul în teatru față de cel din film. Nu cred că e mai ușor să o faci pe una sau pe cealaltă – ambele sunt grele. Dar în poziția în care mă aflu, îmi doresc să gust mai mult din experiența în fața camerei”, mărturisește Ana Bumbac.

Munca și pregătirea pentru fiecare rol sunt asidue. Ana spune că degeaba ai talent, dacă nu muncești alături de el.

„În actorie e vorba foarte mult despre experiență – experiența de viață, personală, și experiența în meserie. E un proces continuu de învățare și de acumulare. N-aș putea spune că una m-a învățat mai mult decât alta. Fiecare experiență și fiecare întâlnire m-au învățat enorm în momentul în care am trecut prin ele. Sper doar că am luat ce a fost mai bun de peste tot. Talentul e un avantaj doar în faza incipientă. Profesionalismul este dat de muncă și de disciplină. Nu știu să dau niște proporții exacte, dar cred că talentul poate fi nimic fără muncă, din păcate.”, a mai povestit Ana Bumbac. 

Discuția cu Ana Bumbac relevă câteva aspecte. Încearcă să devină o actriță complexă, elegantă, profundă și versatilă, capabilă să dea viață unor personaje din cele mai diferite registre. De aici până la concluzia că Ana, în mod conștient sau nu, urmează exemplul actriței sale preferate nu a mai fost decât un pas. Este vorba despre Cate Blanchett, cea care a întrupat-o magistral pe Elisabeta I. Cu siguranță, Ana nu o va imita pe Cate, dar simplul fapt că și-a ridicat propria ștachetă atât de sus arată ce aspirații are.