Andrei Chiliman

A rămas din fericire cu intenţia. Totul pornise de la un conflict cu liderul PNL Crin Antonescu, pe care era firesc să-l înfrunte. Măcar în virtutea vechimii lui Chiliman în partid, niciodată ca membru ordinar, ci ca unul activ, din conducere. Obraznic Antonescu.

Tot cu acel prilej a afirmat că va acţiona în conformitate cu principiile sale, cele care exclud „manevrele politicianiste şi cuţitul înfipt pe la spate”. Şi, s-a văzut că până la final, atât în disputa cu con-partinicul său Antonescu cât şi cu adversarii de la fotoliul de primar, Chiliman a avut o comportare de gemtleman, de jucător „fair-play” în spiritul vechiului liberalism cu virtuţi nobile.
Şi, când spun asta nu mă gîndesc neapărat la un trecut îndepărtat interbelic şi brătienist, ci la unul postrevoluţionar. Cu marii seniori Radu Câmpeanu, azi preşedinte de onoare, Ionescu-Quitus, nonagenar cu o minte vie; cu marii dispăruţi Dan Amedeo Lăzărescu, Al Paleologu, Sanda Tătărăscu-Negroponte; cu legendarele figuri boiereşti Neagu Djuvara, Bălăceanu-Stolnici sau, dintre cei „mai tineri,” regretatul Emil Tocaci… plus încă activa victimă tismăneană, Dinu Zamfirescu.

E un trecut, nu? Din care Chiliman vine ceva mai adânc, deci are dreptul, repet, să-l înfrunte pe liderul de azi, fie chiar şi pe cel care s-a aliat , nefiresc, anto-doctrinar dar realist, cu inamicul tradiţional al PNL. Dar el are o scuză, o acoperire: precedentul creat de alianţa DA, aceea cu un marinar al cărui vas a plecat demult în derivă şi care adusese la cârma PNL unealta cea mai dibace şi odioasă: „Nosferatu” Stolojan… dealtfel naşul unei inubliabile politiciene de familie, dna Ţurcanu-Tucan.

În fine, revenim la fair-playul lui Chiliman: e de remacat că el a funcţionat şi în campanie. Una, poate cea mai curată, exemplară, albă şi corectă sau deloc atinsă de murdăria urât mirositoare a zilei, ca o vată sterilizată scăpată în privată, vezi cazul Cluj-Napoca. Fiindcă, adversarul cel mai redutabil al lui Andrei Chiliman a fost un pui de senior liberal, un ins cu o educaţie aleasă, un gentlaman rătăcit în PDL nu se ştie cum, Theodor Paleologu. Victoria lui Chiliman de la sectorul unu, inclusiv scorul realizat, mi se pare simbolică, exemplară. E ca un triumf al echilibrului, al bunului simţ. De-ar fi peste tot la fel. Deocamdată, am asistat la o excepţie… care contrazice regula că românul e cum e…