Beyonce, fotografie cu gemenii Q Magazine
Actual

Așteptarea a luat SFÂRȘIT. Prima fotografie cu gemenii lui Beyonce

Celebra cântăreață Beyonce a publicat, vineri, pe instagram, prima poza cu gemenii săi, care astăzi împlinesc o lună.

Adorabilii „Sir Carter și Rumi”, gemenii starurilor internaționale Beyonce și Jay Z, și-au făcut „botezul” pe rețelele de socializare. Beyonce a publicat o fotografie, în care îi ține în brațe pe micuți, acoperiţi într-un material violet cu imprimeuri florale. Artista poartă un voal albastru, este desculţă şi stă în faţa unei arcade decorate cu flori, imaginea fiind asemănătoare cu fotografiile pe care le-a publicat pentru a îşi anunţa sarcina.

Se pare că Beyonce și soțul ei, vor ca numele copiilor lor să rămână cu adevărat speciale, așa că au cerut ca aceastea să devină marcă înregistrată.

Rumi ar fi un omagiu adus lui Jalal al-Din Rumi, mentor spiritual, avocat, om de știință și teolog persan din secolul al 13-lea, recunoscut ca fiind cel mai mare poet mistic al islamului, unul dintre cei mai renumiți sufiști și creatorul Ordinului Dervișilor Rotitori. Sir, al doilea prenume ales pentru deja celebrii gemeni, ar face referire la una dintre aceste poezii.

Fotografia a obţinut aproape trei milioane de aprecieri pe Instagram, în două ore de la publicare.

Beyoncé, în vârstă de 35 de ani, şi soţul său, rapperul Jay Z, care au împreună o fiică de 5 ani, Blue Ivy, au devenit părinţi de gemeni, luna trecută.

Deja a devenit un obicei ca micuța Blue Ivy să poarte ținute foarte scumpe la diferite evenimente și să eclipseze pe toată lumea.

Blue Ivy, Q Magazine

La cea mai recentă ediție a premiilor MTV Video Music Awards, Beyonce a scos din buzunar nu mai puțin de 10,950 de dolari pentru rochița din tul a fetiței sale, creată de designerul Mischka Aoki

Aceasta a anunţat pe 2 februarie pe pagina sa de Instagram că familia ei urmează să se mărească, fiind însărcinată cu gemeni.

Beyonce, insarcianta cu gemeni Q Magazine

„Dorim să vă împărtăşim dragostea şi fericirea noastră. Am fost binecuvântaţi de două ori. Suntem incredibil de bucuroşi că familia noastră va creşte cu doi membri şi vă mulţumim pentru toate urările voastre de bine”, a scris interpreta pe Instagram.

În 2008, Beyonce şi Jay-Z au ales să-şi unească destinele în faţa lui Dumnezeu departe de ochii curioşilor. Nunta a avut loc la New York și, în ciuda faptului că au fost invitate aproximativ 200 de persoane, totul s-a desfășurat în mare secret.

Beyonce si Jay Z, nunta ca in povesti Q Magazine

Beyoncé Knowles, născută pe 4 septembrie 1981, este cântăreaţă pop şi R&B, devenită celebră în calitate de solistă principală a grupului feminin Destiny's Child, ale cărui discuri s-au vândut în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial. După destrămarea acestui grup, ea a ales cariera solo, pe parcursul căreia a lansat cinci albume de studio, care s-au vândut în peste 100 de milioane de copii. Artista americană a câştigat numeroase trofee, inclusiv 22 de premii Grammy.

Shawn Corey Carter, născut pe 4 decembrie 1969, cunoscut sub numele de scenă Jay Z, este rapper, producător şi antreprenor american. Discurile artistului american, care a câştigat 21 de premii Grammy, s-au vândut în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial.

Avere impresionantă

Forbes a întocmit un top al celor mai bogaţi rapperi din lume, iar Jay Z se află pe podium cu o avere ce se apropie de un miliard de dolari. Rapper-ul este cunoscut pentru cadourile extravagante pe care i le face soţiei sale. Ultima dată, artistul i-a cumpărat lui Beyonce o insulă în valoare de 20 de milioane de dolari, situată în Florida Keys.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top