Ultimul caiet
de Jose Saramago, editura Polirom
Volumul cuprinde ultimele cuvinte ale lui Saramago, dictate familiei, când nu mai putea să scrie, însă continua să observe lumea din jur, cu aceeași vigilenţă faţă de cauzele sociale, menținând tăişul polemicilor politice şi religioase, continuând critica literară, conștient şi fascinant până în ultima clipă.
Cu o prefaţă semnată de Umberto Eco, Ultimul caiet reproduce textele scrise pentru blog din martie 2009 şi până în iunie 2010, pe lângă alte câteva eseuri din arhiva autorului, „adormite”, cum spune în prologul său Pilar del Rio, soția autorului, însă de mare actualitate. Acest prolog, împreună cu câteva dintre însemnările din perioada octombrie 2009 – iunie 2010, reproduse la sfârşitul volumului, au fost preluate din ediția spaniolă a Ultimului caiet.
„Nu este o carte tristă, nu este o carte furtunoasă, este pur şi simplu un adio.” (Pilar del Rio, soția lui Jose Saramago)
Paradoxul iubirii
de Pascal Bruckner, editura Trei
Să poţi alege persoana pe care o iubeşti! Să poţi iubi pe cine vrei! Iată două forme supreme de libertate pe care le trăim astăzi, evidente la ora actuală, dar atât de greu de imaginat cândva. A fost nevoie de o întreagă revoluţie a sentimentului, a percepţiei de sine, a relaţiilor dintre părinţi şi copii pentru a putea ajunge aici. Cum se poate împăca iubirea cu libertatea? E o mare dilemă, pe care o trăim astăzi, întreţinută de dorinţa de a ne bucura în iubire atât de pasiune, cât şi de independenţă.
Cartea lui Pascal Bruckner descrie variaţiile paradoxale la care este supusă iubirea în călătoria pe care o face între erotism şi căsătorie. Putem vorbi, se pare, de progres în ceea ce priveşte condiţia femeii, condiţiile de muncă sau condiţiile de sănătate ale oamenilor. Dar nu şi atunci când vorbim despre sentimente şi pasiuni.
Istoria nu a găsit soluţie la suferinţa din dragoste.
















































