Actual

Cătălin Ivan, atac la preşedinte: „Iohannis mai vrea un mandat pentru vacanţe din bani publici”

Recent lansat în cursa pentru alegerile prezidenţiale, fostul europarlamentar Cătălin Ivan iese la atac. Acesta spune despre preşedintele Klaus Iohannis că este mai preocupat de vacanţe de lux pe bani publici decât de bunăstarea şi apărarea intereselor românilor. Un interviu exclusiv Q Magazine.

„Până în 2020 nu se va schimba nimic pe scena politică. Nici PSD nu vrea să plece de la guvernare, nici PNL nu vrea să intre. Eu nu cred că PNL poate să obţină ceva mai bun şi nu cred că ei sunt foarte dornici să intre la guvernare în acest moment.

Iohannis mai vrea încă un mandat de preşedinte pentru că îi este foarte comod între două vacanţe să vină să facă câte o declaraţie de presă şi apoi să îşi vadă de huzurul din bani publici. Duce o viaţă de lux din banii noştri şi i-a fost foarte bine în cei cinci ani.

Nu îmi aduc aminte de ceva spectaculos sau ceva concret făcut de Iohannis în mandatul său. Poate ne surprinde şi îşi face un raport de activitate dacă vrea şi al doilea mandat, dar mă îndoiesc. În afară de vacanţe din bani publici şi ultima şapcă primită de la Trump, altceva nu-mi spune domnul Iohannis.”, susţine Cătălin Ivan pentru Q Magazine.

Fostul europarlamentar Cătălin Ivan şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din partea Alternativei pentru Demnitate Naţională într-un loc simbolic pentru industria românească, o hală de producţie a GRIRO, fosta uzină Griviţa din Bucureşti. De asemenea, acesta a şi strâns semnăturile necesare pentru a intra în cursă. Mai mult, are 35 de organizaţii judeţene care îi susţin activitatea politică.

„Sunt de foarte mulţi ani în politică, am fost şi 10 ani la Bruxelles şi am reprezentat România. Îmi este foarte clar că, dacă asta e oferta pentru următorii cinci ani, nimic nu se va schimba în România. Dacă votăm ceea ce am mai votat, vom avea ceea ce am mai avut.

Uitaţi-vă cine sunt candidaţii şi vedeţi că e aceeaşi ceartă, aceeaşi gâlceavă de mahala, dezinteres, aceeaşi impostură şi incompetenţă.

Împreună cu colegii din ADN am decis să le oferim românilor o alternativă, să le oferim un angajament ferm prin care să punem pe agenda publică teme importante pentru români, cum ar fi: sclavia modernă, depopularea ţării, situaţia industriei româneşti, învăţământul şi cercetarea, inovarea, care să ţină tinerii valoroşi în România. Este important ca de la scandal, clasa politică să se orienteze pe un dialog constructiv, pe teme importante pentru oameni.

România trebuie să fie acolo unde exista chiar şi un singur român. Instituţiile statului ar trebui să meargă dincolo de graniţele ţării, iar drepturile cetăţenilor români ar trebui să fie respectate oriunde s-ar afla ei în lume, ceea ce nu se întâmplă în acest moment. ”, este de părere Cătălin Ivan pentru Q Magazine.

Cătălin Ivan are 40 de ani, este absolvent al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Deţine un masterat în afaceri internaţionale şi unul în management politic. Este doctorand al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în domeniul economiei.

Ivan a fost consilier judeţean, a condus organizaţia de tineret a PSD Iaşi, iar în perioada 2004-2014 a fost europarlamentar, fiind ales pe listele PSD.

Cătălin Ivan a părăsit ulterior PSD, după ce i-a criticat pe liderii de atunci ai partidului, respectiv Victor Ponta şi Liviu Dragnea.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top