Câți am rămas și câți vom mai fi?
Comentatorii Q Magazine

Câți am rămas și câți vom mai fi?

O populație rezidentă în țară mai mică cu 3,5 milioane

Declinul populației României a intrat în al 28-lea an. Fiind atât de vechi, este cunoscut de toată lumea, ne-am obișnuit cu el, nu ne mai spune mare lucru în vâltoarea perpetuelor crize și griji. În ce fel ne-a afectat și ne afectează viața? În nici un fel, vor spune cei mai mulți dintre noi. Vor fi unele voci care duc dorul copiilor ori al părinților plecați departe la muncă, chiar dacă în sinea lor știu că ar fi săraci ori mai săraci fără banii care vin de acolo, de departe. De dată relativ recentă se constată lipsă de forță de muncă în județele mai dezvoltate din vestul și centrul țării. Crește numărul satelor părăsite, cu școli și dispensare în ruină. La policlinici, dar și pe stradă și în mijlocele de transport întâlnim mai mult ca altă dată persoane vârstnice cu neajunsurile bătrâneții.

Apar din când în când comunicate de la Institutul Național de Statistică (INS), de la Eurostat ori de la agenții de știri împrospătând cifrele asupra scăderii populației, unele neînțelese și oricum uitate rapid. Iar atunci când sunt vehiculate cifre dramatice asupra viitorului populației țării neîncrederea se instalează (alături de indiferența și tăcerea guvernanților): cine știe cum va fi?

Cred că acesta este peisajul obișnuit al stării și perspectivelor populației țării. Ce îi rămâne de făcut specialistului în demografie pentru a-și transmite convingător mesajul? Să treacă peste formule, ecuații demografice și modele de evoluție și prognoză a populației și să încerce să prezinte și altfel ceea ce gândește. Vorbim însă de starea și perspectivele populației țării iar cifrele sunt argumente deasupra unei abordări eseistice.

Image result for depopulation

 


O populație rezidentă în țară, mai mică cu 3,5 milioane

Populația care are reședința în România

1990: 23,2 milioane de locuitori
2016: 19,8 milioane de locuitori

 

Eram mai mult de 23 de milioane de locuitori în anul 1990 și am rămas 19,8 milioane astăzi, cei care locuim în țară. Datele publicate de Institutul Național de Statistică ne arată că 2,5 milioane de români care au domiciliul în țară (în documente de identitate) locuiesc în mod obișnuit în alte țări și, potrivit standardelor Comisiei Europene, nu sunt incluse în populația rezidentă a României, ci a țărilor în care se află. Însumând populația cu reședința în țară (19,8 mil.) și cea cu reședința în alte țări (2,5 mil.) ajungem la 22,3 milioane locuitori, reprezentând actuala populație având domiciliu în România, indiferent unde locuiește. Punând acest număr alături de cel al populației de la începutul anului 1990 – 23,2 milioane, constatăm o diferență de 900 de mii locuitori. Unde sunt aceștia?

 

În anii 1992-2016 dimensiunea scăderii naturale depășește 1 milion de locuitori 

Ajungem la cea mai gravă fațetă a declinului populației țării – scăderea naturală. Cifra reprezintă diferența dintre numărul decedaților și numărul născuților în întreaga perioadă 1990-2016. Dacă vom lăsa deoparte primii doi ani ai perioadei, când numărul deja în recul al născuților s-a menținut încă peste cel al decedaților (cântec de lebădă), vom vedea că în anii 1992-2016 dimensiunea scăderii naturale depășește 1 milion de locuitori. Este un declin natural enorm! Enorm ca dimensiune pentru o populație de mărimea celei a României și dramatic prin consecințele sale în timp asupra întregii construcții demografice. Este adevărat, regresul populației prin imensa migrație pentru muncă a depășit nivelul declinului natural dar cele două componente au naturi și durabilități diferite.

Image result for migratia romanilor

Migrația masivă a dominat doar un număr de ani și s-a redus apoi ca mărime prin epuizarea unui stoc de populație decisă să plece, urmată de diminuarea considerabilă a propensiunii spre migrare.

Scăderea naturală s-a instalat în anul 1992, înaintea exploziei migrației, prin reculul natalității și recrudescența mortalității iar evoluțiile ulterioare s-au consolidat și au devenit extrem de ferme. Spuneam că este cea mai gravă fațetă a declinului populației țării pentru că o scădere naturală întinsă pe 26 de ani și-a format și consolidat determinanți și mecanisme solide, cu acțiune prelungită automat în viitor. Este urmarea firească a ruperii unui echilibru esențial în evoluția istorică a unei populații.

 

Răul cel mai mare: consolidarea și amplificarea scăderii naturale a populației

Pentru a se înțelege mai bine dezvoltările viitoare ale populației, cred că este util să aruncăm o privire asupra modului în care o populație se reînnoiește în timp. Nu trebuie să fi demograf pentru a realiza că numărul născuților în anii care vin depinde de mărimea populației de la vârste tinere și adulte și de numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie. Datele dintr-un an calendaristic asupra distribuției după vârsta mamei a născuților și asupra distribuției pe vârste a întregii populații feminine de 15-49 ani (grupare standard internațională) permit determinarea ratelor de fertilitate pe vârste: număr de născuți la 1000 de femei.

Suma tuturor ratelor de fertilitate este de 1400 născuți la 1000 de femei. Ce semnificație are această valoare? Una majoră pentru evoluția populației în timp: numărul de născuți aduși pe lume de-a lungul vieții de 1000 de femei dintr-o generație (născute în același an). Înseamnă că ratelor de fertilitate pe vârste din anul 2015 le corespunde o fertilitate totală de 1,4 copii la o femeie. O aritmetică simplă spune însă că este nevoie de 2 copii la o femeie (însemnând un cuplu) pentru ca o generație să-și asigure înlocuirea și populația să nu scadă în timp. Rata fertilității totale a ajuns la 1,3-1,4 copii la o femeie, departe deci de nivelul de înlocuire a generațiilor, la mijlocul anilor 1990 și s-a menținut la acest nivel în toți anii care au urmat. În orice model de proiectare a populației numărul născuților pe ani calendaristici se obține ca produs între numărul de femei de 15-49 ani, pe vârste, și ratele de fertilitate pe vârste adoptate prin ipoteze.

 


Este nevoie de 2 copii la o femeie (însemnând un cuplu) pentru ca o generație să-și asigure înlocuirea și populația să nu scadă în timp.


 

Numărul femeilor în vârstă de 15-45 ani în anii 2035 va fi mai mic, pe măsură ce la vârstele fertile ajung și se instalează generațiile mai mici de după anul 1989. Regresul va afecta în măsură mai importantă populația tânără.

Generațiile 1966-1989 dețin încă proporția majoră, dar în regres constant, iar după anul 2024 generațiile mici născute după anul 1989 vor domina net populația feminină în vârstă de 15-49 ani până la mijlocul secolului.

Image result for maternity

Implicațiile economice ale evoluțiilor demografice de până acum și ale celor care se conturează ferm pentru deceniile următoare pot fi măsurate cu mai mulți indicatori, dar mă voi limita doar la regresul populației în vârstă de muncă, predominant activă economic și la ascensiunea paralelă a dimensiunii populației vârstnice, inactivă economic în cea mai mare parte.

Celelalte lucruri fiind egale, într-o populație mai mică și populația în vârstă de muncă este în regres iar societatea își caută noi echilibre structurale, pentru a diminua potențiale efecte negative ale deteriorării structurii pe vârste. Lucrurile se complică însă atunci când reducerea populației adulte este însoțită de majorarea populației vârstnice. Expresia implicațiilor economice poate fi sesizată în reducerea drastică a raportului dintre cele două populații. Este vorba de majorarea sarcinii economice a unei populații în vârstă de muncă în declin, cu ecou direct în sustenabilitatea sistemelor de asigurări sociale.

Dacă dimensiunea populației în vârstă de muncă va depinde, după anul 2035, și de felul în care va evolua natalitatea în viitor, mărimea populației vârstnice nu se schimbă și se cunoaște cu mare precizie.

 

Mai este posibilă stoparea declinului?

Pentru a înțelege efectele unei redresări a natalității voi folosi singurul obiectiv demografic concret existent în programele, platformele, strategiile de dezvoltare a țării: atingerea unei fertilități totale de 1,8 copii la o femeie în anul 2020 (în urma aplicării măsurilor din program) (România competitivă. Un proiect pentru o dezvoltare economică sustenabilă, 2016). O creștere a fertilității totale de la 1,4 la 1,8 copii la o femeie este consistentă și ar avea urmări pozitive considerabile asupra populației țării: ea ar ajunge la 17 milioane locuitori în anul 2050, cu un milion mai mult decât în ipoteza menținerii fertilității la 1,4 copii.

Scăderea naturală anuală ar rămâne ridicată , dar nu ar depăși 100 de mii de locuitori ca și în varianta cu fertilitate constantă. Populația în vârstă de 65 ani și peste rămâne la 4,5 milioane la mijlocul secolului, ea nu poate fi modificată, dar proporția ei în populația totală ar coborî de la 28 la 26% și în regres ar fi și raportul de dependență a vârstnicilor, de la 52 de persoane vârstnice la 100 de persoane adulte la 49. Sintetizând, după 28 de ani de declin demografic și deteriorare iremediabilă a structurii pe vârste a populației, o redresare de substanță a fertilității ar diminua mărimea scăderii anuale a populației și proporțiile deteriorării structurii pe vârste. Efectele benefice asupra numărului de născuți vor fi însă diminuate, după anul 2030, de reducerea continuă a mărimii populației feminine de 15-49 ani prin expansivă predominanță a generațiilor mici născute după anul 1989.

 

România își va continua declinul. Câți vom fi în 2050?

La un anumit nivel al dezvoltării economice și sociale, nu în numărul populației se află astăzi sursa bunăstării, ci în structura ei pe vârste, nivelul natalității și mortalității, al migrației externe. Ajungem într-o arie extrem de complicată, neexplorată la noi până acum, cea a posibilității stabilizării   numărului unei populației aflate în declin de durată. Cu menținerea fertilității actuale și admițând o creștere în continuare a speranței de viață la naștere și fără ipoteză asupra migrației externe în viitor, populația țării ar ajunge la 16 milioane locuitori la mijlocul secolului și ar avea toate caracteristicile unei populații al cărei declin devine implacabil, nu mai poate fi stopat (structură pe vârste, natalitate, mortalitate). Voi introduce aici o informație mai puțin cunoscută. În perspectivele populației mondiale pe care le publică într-o nouă revizie la fiecare doi ani, Divizia de Populație a Națiunilor Unite elaborează și o variantă care presupune acțiune imediată a unei fertilități de 2 copii la o femeie, nivelul care asigură înlocuirea în timp a generațiilor (Instant-replacement-fertility variant).

Și în această variantă populația României ar urma să-și continue declinul până aproape de anul 2080 când ar ajunge la 16 milioane și  doar după acest an ar urma să cunoască în continuare o reinstalare a creșterii naturale, firavă dar fermă (United Nations Population Division. 2015.  World population prospects. The 2015 Revision). Propriile proiectări nu diferă ca orizont al stopării declinului în varianta instalării teoretice a unei fertilități de 2 copii la o femeie pentru că abordările sunt similare ca informație de bază și model prospectiv.


Populația rezidentă a României ar urma să-și continue declinul și la mijlocul secolului ar ajunge la 16 milioane de locuitori.


 

Populația Uniunii Europene. Instalarea declinului natural și consecințele Brexit

Situația demografică din țara noastră nu poate fi desprinsă de cea din celelalte țări europene. Evoluțiile sunt complexe, peste tot, rezultat al unei natalități predominant scăzute și/sau al implicațiilor demografice ale migrației. Din cele 28 de State Membre ale Uniunii Europene în 11 dintre ele populația a fost în scădere în anul 2015 atât prin componenta naturală, cât și prin migrație netă negativă, iar în alte 2 populația a înregistrat o scădere naturală depășită însă de migrația netă pozitivă și populația nu a scăzut. La nivelul întregii Uniuni Europene populația a cunoscut în anul 2015, pentru prima dată, o scădere naturală.

Rămâne de văzut dacă instalarea scăderii naturale a populației Uniunii va constitui un semnal de alarmă pentru Comisie și Parlament, semnal amplificat de efectele demografice negative considerabile ale ieșirii Marii Britanii din Uniune.


Related image

Marea Britanie a avut în anul 2015 o creștere naturală importantă, de 174 mii persoane.

 

În căutarea redresării

Declinul pe cale naturală este cel mai grav pentru viitorul populației și originea lui se află în scăderea natalității, prin decizii ferme ale sutelor de mii de tinere cupluri de a avea un singur copil ori niciunul. Și aici putem căuta și găsi, cel puțin în parte, factori și mecanisme determinante.

Factori declanșatori:

  • Nivelul de trai scăzut
  • Alocații și stimulente departe de costul aducerii pe lume și creșterii copilului
  • Șomajul ridicat în rândul tinerilor
  • Criza locurilor din creșe și grădinițe
  • Accesul și calitatea asistenței medicale adresate femeii însărcinate și copilului
  • Incertitudinea și instabilitatea instituțională
  • Tensiunile politice aproape permanente

Se pot adăuga și alte schimbări notabile: creșterea duratei școlarizării și a numărului persoanelor cu studii superioare, emanciparea femeii, participarea ei în măsură crescândă la activități economice în afara gospodăriei și independența financiară. Nu pot fi însă omiși și factori care nu au motivare economică și care sunt de natură culturală, împrumutați prin contact uneori brutal cu ierarhii, criterii și valori proprii altor populații. De ce nu am adăuga, de pildă, schimbările pe care le-a cunoscut și le cunoaște familia, sexualitatea exagerată, schimbarea poziției copilului în ierarhia preferințelor/aspirațiilor tinerelor cupluri prin privilegierea excesivă a carierei profesionale, a consumului fără măsură de bunuri și servicii ori a egoismului.


Între 1992-2011: de la 401 mii femei cu studii superioare s-a ajuns la 1,4 milioane!


Pentru a cunoaște toate aceste complexe determinări în contextul realităților demografice, economice, sociale și culturale ale societății românești mi se par indispensabile cercetări selective bine concepute și realizate pe eșantioane reprezentative de populație tânără. Cunoștințele dobândite vor putea folosite apoi în elaborarea unor programe realiste și costisitoare de redresare a natalității.

Este însă nevoie de voință politică autentică, competență, responsabilitate și viziune pe termen lung și foarte lung. Este proiectul național cel mai important pe care îl poate avea România la acest început de secol.

 

“Destinul Europei în mersul ei spre noile orizonturi ale secolului XXI se va decide înainte de toate pe plan demografic” – Anatole Romaniuc (demograf canadian, 1998)

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top