Family-Business 2
Actual

Câți români pun afacerea înaintea familiei

În următorii trei ani, afacerile de familie din România vor investi prioritar în capitalul uman, în extinderea pe noi piețe și în transformarea digitală, arată studiul EY – „Barometrul afacerilor de familie din România”, ediția 2017.

Întrebați ce ar face în situația în care resursele financiare nu ar fi suficiente pentru a acoperi în totalitate nevoile familiei și ale afacerii, 42% din antreprenori afirmă că ar pune afacerea pe primul plan. Cei mai mulți dintre antreprenorii români care conduc afaceri de familie (57%) ar ajusta atât nevoile familiei, cât și pe cele ale afacerii, în așa fel încât ambele să aibă parte de resurse pentru susținere și creștere.

 

How-to-Talk-About-Money-in-Your-Family-Business

 


73% dintre afacerile de familie cu venituri de peste 1 milion de euro nu au implementate structuri de guvernanță familială


Afacerile de familie de succes răspund acestei provocări prin crearea unor structuri de guvernanță care stabilesc ce măsuri să fie luate în momentul în care apar neînțelegeri sau conflicte între familie și business; e important ca aceste structuri să existe înainte ca situațiile de mai sus să aibă loc. Cu toate acestea, 73% dintre afacerile de familie cu peste 1 milion de EUR cifră de afaceri nu au încă implementate structuri de guvernanță familială și nici nu au în plan crearea unei astfel de structuri. Tendința este una pozitivă, în comparație cu prima ediție a studiului, 27% dintre respondenți intenționând să reglementeze astfel de structuri, față de doar 19% în 2015.

 

Planificarea succesiunii

100% dintre antreprenorii români cu afaceri de familie cu venituri de peste 1 milion EUR au identificat responsabilul sau responsabilii pentru succesiune, față de 87% la nivel global, ceea ce demonstrează că proprietarii acestor afaceri sunt proactivi în acest proces.


20% dintre afacerile românești de familie cu peste 1 milion de euro cifră de afaceri au realizat cu succes trecerea la a doua generație de antreprenori


Dacă la nivel global, Consiliul de Administrație este cel mai des responsabil pentru realizarea succesiunii, urmat de proprietari și CEO, în România proprietarii sunt responsabili în 78% dintre cazuri, urmați de CEO și Consiliul de Administrație.

Planificarea succesiunii nu are un efect major dacă aceasta nu este dublată de un proces continuu de actualizare a informațiilor în conversația din cadrul familiei, în timp ce toate părțile interesate sprijină ferm acest proces. De asemenea, succesorii trebuie să fie pregătiți continuu pentru această trecere.

Gabriel Sincu, EY Romania

„Pe de o parte, aproape trei sferturi dintre respondenţi nu au o structură de guvernanţă familială, iar, pe de altă parte, mai puţin de 10% dintre ei şi-au organizat afacerea printr-o structură de tip holding. Aceste realităţi nu fac decât să îmi confirme faptul că afacerile de familie din România sunt încă la etapa «căutărilor de sine», a pionieratului, unde lucrurile sunt mai puţin formalizate şi structurate, fără o viziune clară asupra viitorului. Acest lucru se va schimba cu siguranță în anii care urmează, când ne aşteptăm la coagularea unor afaceri de familie solide, cu potenţial de dezvoltare internaţională, care să pună România pe orbita afacerilor de familie la nivel mondial”, spune Gabriel Sincu, director Executiv și consultant în afaceri de familie, Departamentul de asistență fiscală, EY România.

 



Brandul companiei, în jurul ideii de afacere de familie

Cele mai importante motive pentru construirea branding-ulului în jurul ideii de afacere de familie (utilizarea identității de business de familie în publicitate, în comunicarea online, inclusiv social media, comunicate de presă și alte materiale promoționale) sunt următoarele: familia se identifică puternic cu afacerea (68%), ajută în diferențierea în piață față de competitori (64%) și crește reputația firmei în rândul clienților (64%).

 

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top