Lucrările s-au deschis în această dimineaţă şi vor dura şapte zile. Se aşteaptă ca succesorul actualului şef al PCC, Hu Jintao, să fie Xi Jinping, care în prezent este vicepreşedinte.
Peste 2.200 de delegaţi aleşi de cei 80 de milioane de mebri ai PCC s-au reunit în Marea Sală a Poporului din Beijing pentru a decide viitorul partidului şi al ţării. Evenimentele vor fi relatate de cei 1.700 de jurnalişti străini acreditaţi la Congres.
Cei care conduc în prezent China sunt la putere din 2002 şi vor fi înlocuiţi cu o nouă generaţie de lideri, a cincea din 1949. Aceştia se vor afla la cârma partidului şi a ţării în următorii zece ani.
Cel care va fi numit preşedinte este cunoscut de la jumătatea anilor 2000. În vârstă de 59 de ani, Xi Jinping este liderul unei grupări din interiorul PCC, numită „partidul prinţişorilor”, care este format din copii ai unor oficiali de rang înalt. Cei mai mulţi au crescut în regiunile bogate ale ţării şi au făcut cariere în afaceri externe, comerţ şi finanţe.
Ca şi alţi viitori lideri, la vârsta de 15 ani, Xi Jinping a fost trimis din oraşul natal Beijing într-un sat dintr-o provincie săracă a ţării, pentru a cunoaşte China rurală, şi a muncit la fermă timp de şapte ani. Apoi a studiat chimia la Universitatea din Beijing, s-a înscris în partid şi a avut mai multe posturi de conducere în oraşe şi provincii prospere din estul ţării, fiind cunoscut ca un susţinător al reformelor de piaţă şi al sectorului privat. Iar dezvoltarea economică va fi o prioritate şi în noua sa funcţie.
În 2008 Xi Jinping a fost desemnat vicepreşedinte al Chinei, iar în 2010 a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Militar din cadrul Comitetului Central şi de atunci nimeni nu a mai avut nicio îndoială că el îi va succede preşedintelui Hu Jintao.
Provocări pentru noii lideri
Pentru noii lideri ai Chinei, marea problemă este aceea că partidul nu mai este o familie unită şi ei vor fi cei care ar trebui să aplaneze conflictele care există între grupările din PCC. În plus, în ultima vreme, au fost mai multe scandaluri legate de unii membri marcanţi ai PCC, printre care excluderea din partid a influentului lider Bo Xilai, din cauza soţiei lui care a fost acuzată de uciderea unui om de afaceri britanic. Totodată, familia actualului premier Wen Jiabao a strâns o avere de trei miliarde de dolari, iar această informaţie a apărut în ziarul “The New York Times”. Corupţia este o problemă gravă în China, mii de oficiali fiind anchetaţi în ultimii ani.
PCC, organizaţie elitistă
Partidul Comunist Chinez, care conduce în prezent a doua economie a lumii, a fost întotdeauna o organizaţie elitistă. Are peste 80 de milioane de membri, cei mai mulţi dintre ei fiind cadre tehnice şi administrative, iar un sfert are o diplomă universitară. De la sfârşitul anilor `90, antreprenorii privaţi au fost invitaţi să se înscrie în PCC, însă numărul lor nu este nici acum foarte mare. Ei au însă mii de firme în China şi sunt tot mai influenţi în partid. Muncitorii şi ţăranii nu depăşesc 45% din numărul celor care fac parte din partid. Conform Constituţiei ţării, PCC deţine monopolul puterii politice în China. Oficial, partidul revendică marxism-leninismul şi gândirea lui Mao Zedong, dar în realitate promovează „economia socialistă de piaţă”. Condusă de un partid communist, China a ajuns acum a doua eonomie a lumii.

















































