Jacinda Ardern a demisionat oficial din funcție, numirea lui Hipkins fiind confirmată miercuri, 25 ianuarie 2023. Cel de al 41-lea prim-ministru al Noii Zeelande a fost singurul candidat care s-a prezentat în vederea nominalizării pentru poziția de lider al Partidului Laburist, care îi conferea totodată și funcția din fruntea executivului.
- TAROM is making it easier for Romanian passangers to travel do dozens of intercontinental destinations through its partnership with Etihad Airways
- Protestele de la Bruxelles au degenerat în violențe
- Alexandru Muraru acuză PSD: Vrea să decidă fără să răspundă, să conducă fără să semneze
- Grefierii se pregătesc de grevă
- Kelemen Hunor nu e „masochist politic”, iar Tomac face apel ca partidele să nu fie „mai catolice decât Papa”
Prin ce s-a remarcat Hipkins?
Hipkins a fost purtător de cuvânt al Partidului Laburist. El a fost anterior ministru al educației, poliției, serviciului public și lider al Camerei. Chris Hipkins a devenit o figură proeminentă în Noua Zeelandă ca urmare a pandemiei COVID, preluând funcțiile de ministru al sănătății din iulie până în noiembrie 2020 și ministru pentru răspunsul la COVID-19 din noiembrie 2020 până în iunie 2022.
În prealabil, în 2013, s-a arătat un susținător înflăcărat al căsătoriilor între persoanele de același sex, atunci când Noua Zeelandă a adoptat Legea de modificare a căsătoriei.
Alegeri în luna octombrie
Mandatul lui Hipkins riscă să dureze doar câteva luni dacă nu va putea să convingă electoratul că reprezintă o adevărată alternativă pentru guvernare. Alegerile din luna octombrie se anunță de pe acum dure!
Liderul Partidului Național, Christopher Luxon, a vorbit pe scurt despre candidatul cu care se va confrunta la alegerile din octombrie.
„Voiam doar să-l felicit pe Chris Hipkins pentru ascensiunea sa ca lider al Partidului Laburist și, prin urmare, prim-ministru al Noii Zeelande. Chris Hipkins a făcut parte dintr-un guvern care a eșuat în mod spectaculos, fără să facă nimic și ceea ce neozeelandezii își doreau. Este nevoie de un guvern național care va duce lucrurile la bun sfârșit”.
„Încrederea în afaceri a fost, de asemenea, la un nivel scăzut”, a adăugat Luxon. Deja, noul premier Chris Hipkins, a anunțat că una din principalele preocupări pe care le va avea vizează economia. Dar șansele de a schimba chestiunile economice ale țării în timpul scurt pe care-l are la dispoziție sunt, de fapt, nule.
















































