Auzim des „cât de repede a trecut timpul, nici nu mi-am dat seama”… Toţi ne spunem asta, căci parcă ieri a fost ianuarie şi iată acum mai sunt doar câteva zile până la Crăciun.

Cultură

Concerte de Crăciun

Cred că posibila cheie ar fi  să trăim fiecare clipă ce umple acest răstimp, să facem mereu ceva pentru sufletul nostru, să ne bucurăm şi să ne răsfăţăm de câte ori avem ocazia, să ne înconjurăm de bine şi de frumos şi atunci timpul care a trecut a fost preţuit.  Sărbătorile aduc cu ele şi timp liber, dorinţa de a ne simţi bine şi iată câteva ocazii pentru a celebra sărbătoarea Naşterii Domnului. Sălile de concert au pregătit concerte de colinde, concerte cu valsuri de Strauss şi arii din opere, programe extraordinare, dar obişnuite pentru momentele festive.

Joi, 22 decembrie, Corul Preludiu va încânta publicul Sălii Radio cu un concert de colinde intitulat „Vine Crăciunul pe seară.” Colindele sunt cele care ne ajută chiar de la începutul lunii decembrie să intrăm în atmosfera luminată şi caldă a Crăciunului. Iar vineri, 23 decembrie, tot la Sala Radio, un concert aplaudat deja în alte oraşe şi mult aşteptat cu dragoste în Bucureşti:

Concert de Crăciun

Dirijor: IURIE FLOREA
Cele trei dive:
RUXANDRA DONOSE
TEODORA GHEORGHIU
LEONTINA VĂDUVA

Arii, duete şi uverturi din opere

 

F v. Suppe – Light Cavalery

Donizetti – Anna Bolena
J.Massenet – Preludiu şi aria Charlottei
G.Rossini – Cavatina Rosinei
J. Offenbach – Barcarola
F.Barbu – Aria Anei
L.Delibes – Duetul Lakme
F v. Suppe – Dichter und Bauer
J.Strauss – Cuplete
Mozart – Duettino din Nunta lui Figaro
G.Bizet – Habanera
A.Adam – Noel

La Ploiești, pe 22 decembrie, Concertul de Crăciun de la filarmonică beneficiază de prezenţa sopranei Bianca Ionescu şi a dirijorului Sabin Păutza cu lucrări de Leonard Bernstein, George Gershwin, Sabin Drăgoi, Sabin Păutza şi alţii.

În toată ţara vor avea loc multe asemenea concerte, o perioadă minunată de sărbătoare, de bucurie şi relaxare, de gânduri bune, iertare şi cadouri.  Nu cred că de data asta ar trebui să povestesc piesele din programul concertelor, căci sunt alese special pentru a fi accesibile, melodioase, uşor de ascultat de către toată lumea, fie şi de cei care nu au ajuns niciodată într-o sală de concert. Este frumos să începeţi Crăciunul ascultând pe viu muzică de calitate care vă va umple sufletele şi vă va bucura urechile, veţi pleca apoi acasă încărcaţi cu energie frumoasă, cu mintea limpede şi senină, veţi uita pentru câteva ore tot ce vă neliniştea.

Eu vă urez Crăciun fericit, vă doresc să fiţi sănătoşi şi bucuroşi, să veniţi din ce în ce mai des la concert şi vă invit să ne vedem la Concertul de Crăciun din 27 decembrie de la Ateneu. Programul este desigur alcătuit din  colinde, valsuri, arii din opere şi Warsaw Concerto pentru pian şi orchestră de Richard Addinsell. Unul dintre preferatele din repertoriul meu, a fost compus pentru a fi coloană sonoră a filmului „Dangerous Moonlight” din 1941. Muzica este incredibil de frumoasă, plină de dragoste şi pasiune, compozitorul fiind numit în epocă „The Fake Rachmaninov”. Găsesc această lucrare a fi un melanj între Rachmaninov-Ravel-Grieg şi bineînţeles…  Addinsell. Eu iubesc acest concert şi sunt sigură că are să vă farmece şi pe voi.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top