România găzduieşte, timp de două zile, Congresul Popularilor Europeni, unde sunt aşteptaţi 16 şefi de stat şi de guverne.
Vor lua cuvântul, printre alţii, Cancelarul Germaniei, preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele Consiliului European. De la congres nu va lipsi nici preşedintele Traian Băsescu.
După critici vehemente la adresa politicii româneşti, aliaţii europeni ai lui Traian Băsescu vin la Bucureşti. Printre ei se numără Angela Merkel, Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy.
La Bucureşti vor sosi şi premierul bulgar, cel al Republicii Moldova, dar şi cel polonez. Gazdele evenimentului, la care sunt aşteptate peste 1.200 de persoane, sunt Vasile Blaga, preşedintele PDL şi Kelemen Hunor, liderul UDMR.
Principalele trei puncte pe agenda congresului PPE de la Bucureşti sunt alegerea conducerii partidului paneuropean, discutarea platformei program a PPE şi conturarea unui profil al candidatului popularilor europeni pentru preşedinţia Comisiei Europene în 2014.

















































