Spectacolul ”Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de I.

Cultură

”Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete, în premieră marţi şi miercuri, la TNB

L. Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete, realizat de Teatrul Naţional Bucureşti în colaborare cu Teatrul Municipal ”Ariel” din Râmnicu-Vâlcea, va fi prezentat în premieră, marţi şi miercuri, de la ora 20:00, la Sala Mică a TNB.

Aflat la prima sa colaborare cu Naţionalul bucureştean, regizorul Silviu Purcărete realizează un spectacol neconvenţional, cu un umor rafinat, dulce-acrişor, de o inventivitate debordantă, care se sprijină pe interpretarea extraordinară a doi mari actori, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, se arată într-un comunicat al TNB.

Spectacolul, inclus în programul anunţat pentru Anul Caragiale, îi prezintă pe Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc într-un ”comic devastator” în rolurile nemuritorilor eroi ai lui Caragiale.

Decorul poartă semnătura lui Dragoş Buhagiar, devenind el însuşi ”personaj”, iar muzica lui Vasile Şirli potenţează cu inteligenţă şi umor intenţiile regizorale.

Din distribuţia piesei mai fac parte Florentina Tilea şi Cătălina Sima, iar la pian vor fi prezenţi Mihai Murariu şi Mihai Măniceanu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top