Guvernul condus de Vladimir Filat a fost demis, luni, cu voturile PD, PCRM și ale deputaților neafiliați.

Featured

Criză politică în Rep. Moldova:



Guvernul Republicii Moldova, condus de premierul Vladimir Filat, a primit vot de neîncredere din partea deputaţilor. 54 de parlamentari s-au pronunţat pentru demiterea Executivului, ei făcând parte din PD, PCRM și deputații neafiliați.

Săptămâna trecută, fracţiunea deputaţilor PCRM a depus în Parlament o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului, scrie Publika.md. Moţiunea a fost semnată de 34 de deputaţi, motivul invocat de PCRM este corupţia din cadrul Guvernului, scrie RTV.

Echipa lui Filat va trebui să-şi dea demisia într-un interval de trei zile, iar şeful statului va desemna un nou prim-ministru. Premierul desemnat va prezenta Parlamentului, într-un interval de 15 zile, propunerile pentru noul Cabinet. Dacă acesta va fi acceptat de deputaţi, noii miniştri vor putea depune jurământul.

În situaţia în care deputaţii vor respinge repetat noul Cabinet şi programul de guvernare, şeful statului poate dizolva Parlamentul. Drept urmare, sunt organizate alegeri parlamentare anticipate.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat, luni, speranţa ca R. Moldova să nu intre într-un derapaj politic prin adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, el apreciind că un astfel de derapaj ar face foarte mult rău cetăţenilor şi nu neapărat politicienilor din R. Moldova.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top