cultura
Comentatorii Q Magazine

Cultura ca normalitate

Ne-am obișnuit să vorbim despre cultură numai ca stare de excepție. O dată pe an: „Bookfest”, „Gaudeamus”, „TIFF”, „FITS”, „FNT”. Sau la doi ani, Festivalul „George Enescu”. Destul de puțin, în comparație cu ceea ce ar trebui să fie normalul în cultură.

cultura

Faptele nu mai pot fi ignorate. Jumătate dintre populația țării nu a deschis încă un calculator și nici nu citește vreo carte. Jumătate dintre capitalele de județ nu mai au cinematograf și nici vreo sală susceptibilă să găzduiască un spectacol de teatru sau un concert simfonic. Marile reviste literare ale țării – unele, cu o existență de peste 100 de ani – au trebuit salvate printr-o lege specială, prin care li se acordă subvenții de la buget. Bibliotecile de la sate s-au închis, cele din orașele mai mici urmează. Zeci de orașe ale țării nu mai au nicio librărie. Să nu ne amăgim, crezând că în lipsa lor se cumpără carte din librăriile virtuale. Nu este cazul!

Aceasta este, de fapt, realitatea culturii române. Cea de zi cu zi, nu cea festivistă, de care ne amintim numai când e câte un „eveniment”. Mai ales că, fără cultura cea de toate zilele, nici evenimentele nu vor mai fi posibile cât de curând.

De cultura cea de toate zilele, în ultimii zece ani (cu puține excepții), nu se mai ocupă nimeni. Nici Ministerul Culturii, nici media, în care cultura a dispărut cu desăvârșire, nici măcar radioul și televiziunea publice.

Rezultatele se văd cu ochiul liber. În pofida celor câtorva manifestări culturale de vârf, cultura de zi cu zi a dispărut din nou din viața românilor. Și trebuie repetat: cultura cea de toate zilele nu e un moft. Un stat fără cultură e un stat fără educație, și nu cred că există prea multe țări în UE care să aibă mai mare nevoie de educație decât țara noastră. Un stat fără cultură e un stat cu o viață publică și de zi cu zi violentă, un stat cu localități urâte (pentru că oamenii nu realizează ce înseamnă să trăiești într-un oraș adevărat), cu emisiuni TV stupide. Un stat fără cultură e un stat fără reguli, fără norme, fără repere. Un stat anomic, în care totul e posibil.


Refacerea țesutului cultural al României, al culturii ca normalitate de zi cu zi, ar trebui să fie o prioritate a oricărui guvern care se respectă și a oricărei formațiuni sau „platforme” politice demne de acest nume.


Fără o investiție în digitalizarea accesului la cultură, nu vom putea readuce cultura la sate. Unde trăiește 46% din populația României, care de 25 de ani nu mai are decât un acces extrem de limitat la anumite forme de cultură.

Fără să restabilim statutul educației culturale în școli – da, al orelor de muzică, desen, literatură, istorie –, vom rămâne și în deceniile care urmează un popor considerat drept primitiv, violent, incapabil de conciliere și de unitate. Incapabil de frumos. Nu suntem acolo, dar putem ajunge. Deocamdată trăim din amintirea unei mari culturi, o cultură care a fost mult peste ceea ce am realizat în alte domenii. Când nu vom mai avea amintiri, ne vom trezi într-un soi de deșert cultural. Asta vrem?

Se apropie Centenarul Marii Uniri. Am știut, încă de pe când eram ministru al Culturii, că dificultățile de tot felul vor face imposibilă terminarea unor autostrăzi sau a unor mari investiții de infrastructură, până în 2018. Astăzi, dezbinarea politică și haosul fac și mai puțin probabilă o aniversare a Marii Uniri printr-o autostradă care să lege provinciile istorice ale României.

Din păcate, sunt tot mai puțin convins că, așa cum propuneam în 2015, mai putem înlocui autostrada de asfalt cu una culturală. Cu alte cuvinte, cu un program cultural coerent, care să lege între ele provinciile istorice care s-au unit la 1859 și 1918, dând din nou substanță culturii de zi cu zi. Culturii oferite cetățeanului. Deși, la orice analiză lucidă, un asemenea program cultural de celebrare a Centenarului este nu numai cea mai logică, ci și cea mai înaltă formă de omagiu pe care îl putem aduce celor care au făcut Marea Unire.

Căci cultura este coroana care încununează existența unui popor. Nu prin festivități anuale, ci ca normalitate de zi cu zi. Nu doar în Capitală, ci în toate localitățile țării. Nu doar la televizor, ci și în casele oamenilor.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top