EXCLUSIV. Ioan Aurel Pop: Propun Parlamentului să desființeze Academia și să decreteze moartea științei

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop nu înțelege „ofensiva contra cercetării românești”. În exclusivitate pentru Q Magazine, Ioan Aurel Pop a comentat in extenso propunerea lui Claudiu Năsui care viza desființarea a 178 de institute de cercetare.

• Reformele din sistemul judiciar, discutate de procurorul general al României și premier
• Trump începe pregătirile pentru trilaterală
• Trump îl va suna pe Putin după întâlnirile din această seară
• CNN, avertisment valabil și pentru România. Ce riscă țările care își falsifică datele economice
• Mihai Fifor: Domnule Bolojan, arătați că ați înțeles că barda e pentru ticăloși, nu pentru cei corecți!

În urmă cu două zile deputatul USR Claudiu Năsui ironiza și considera inutile 178 de institute de cercetare pentru că sunt bugetofage și nu au niciun rezultat concret. Năsui a prezentat lista neagră a tuturor institutelor de care statul ar trebui să se ocupe dacă dorește reducerea cheltuielilor.

Ioan Aurel Pop face o scurtă istorie a institutelor de cercetare aflate sub egida Academiei Române, subliniind că – din timp în timp – cercetarea a fost mereu minimalizată de cei aflați la putere.

„Nu este prima oară când anumiți formatori de opinie nu pot trăi de grija cercetării din România și mai ales de grija Academiei Române.

Menționez că, după venirea lui Putin la putere în Rusia, a început un proces periculos de epurare a academiilor naționale în țările foste comuniste. Între primele care s-au supus ordinelor venite de la Moscova a fost Academia Ungară, care s-a văzut nevoită să accepte ca toate institutele de cercetări de sub autoritatea sa să treacă sub controlul guvernului. La scurt timp, a trebuit să facă același lucru și Academia Republicii Moldova, unde institutele au trecut la universități, iar acolo sunt aproape îngropate în anonimat și marginalizare.

Rețeta este veche: la noi, prin anii 1970, Ceaușescu a trecut institutele Academiei la universități, iar experiența a fost tristă. Ca urmare, în 1990, toate aceste institute au cerut și au obținut revenirea la Academia Română. Tot Ceaușescu a creat o academie paralelă care trebuia să ia locul Academiei Române, aceasta din urmă fiind menită să moară fizic, prin moartea treptată a membrilor ei. Și statul postcomunist a creat o academie zisă a oamenilor de știință (ca și cum Academia Română ar fi formată din oameni de artă!), care subminează autoritatea și activitatea Academiei Române.

Singura instituție din România care are institute de cercetare fundamentală (teoretică) este Academia Română. Aceste institute nu aduc venituri imediate, nu produc obiecte palpabile și bune de vânzare, ca să le putem măsura la cântar și periodic eficiența.

Eu nu pot să-i prescriu sau să-i pretind unui matematician să descopere o metodă nouă de calcul, o teoremă, o lege, în timp dat, fiindcă așa ceva nu s-a făcut de când e lumea.

Cercetătorii din institutele teoretice ale Academiei au fost plătiți și sunt plătiți pentru cercetările lor, cu rezultate parțiale, de etapă, probabile.

În 1989, aveam 55 000 de cercetători, iar acum avem 31 000! Oare acesta să fie viitorul luminos pe care-l pregătim urmașilor noștri? Dacă cercetarea deranjează și dacă ea este un impediment pentru mersul înainte al țării, ar fi bine să ni se spună direct. Ca să ne repliem, ca să-i sfătuim pe elevii și studenții noștri de excepție să-și ia câmpii. Ce rost mai are să trăiască în România?

Din toți acești cercetători de azi (31 000), circa 2 600 sunt ai Academiei Române, grupați în circa 70 de institute și centre de cercetări și de creație.

Se vede cu ochiul liber că media de cercetători este de circa 35 de oameni pe institut și că cercetătorii Academiei Române reprezintă cam 8,3% din totalul acestor cercetători răspândiți în institutele naționale din subordinea Agenției/ Ministerului Cercetării, în universități și în alte foarte puține locuri.

Ce fel de eficiență pentru piață pot avea institutele de matematică, de chimie teoretică, de istorie, de arheologie (care aduc, totuși, venituri din săpăturile de salvare și din expertize), de virusologie, de antropologie, de filosofie și psihologie, de filologie, de istorie literară, de istoria artei, de folclor etc.

Evident, statul le poate desființa pe toate cu rezultatul că vom deveni cu toții troglodiți. Dar oare merită acest lucru?

Dacă un cercetător al Academiei Române scrie o poezie, un eseu, o bucată de proză, dacă descoperă date noi din biografia lui Solomon Marcus, dacă scrie o monografie despre Emil Racoviță, să mă reped și să-i aplic „corecții” fiindcă nu aduce venituri?

Vreau să vă reamintesc că domnul președinte Nicușor Dan este/a fost cercetător al Institutului de matematică Simion Stoilow al Academiei Române. Oare cariera sa în cadrul Academiei să fi fost în van? Nu comentez aici felul în care sunt plătiți cercetătorii Academiei și care au venituri minime, dar voi reveni în acest sens.

Conform clasamentului Scimago (Scientiae Imago), Academia Română a fost pe primul loc la cercetare între instituțiile din România, în anii din urmă. Dacă a reușit acest lucru cu sub 10% din cercetătorii din România, atunci ce să mai reducem?

De altminteri, după datele oficiale, pentru toată cercetarea se acordă anual în România 0,18% din PIB, iar Academiei 0,0… și nu mai știu cât. Nici nu se poate calcula. Oare cercetarea să apese greu asupra bugetului și oare cercetarea să fie de vină pentru criza de azi, pentru marele deficit care ne apasă?

Să fim serioși. Aud că se revoltă unii fiindcă academicienii ar fi plătiți prea bine și prea mult. Sunt în total, teoretic vorbind, maximum 181 de membri corespondenți și titulari (conform legii), dar de fapt sunt cu puțin peste 150. Dacă 150 de oameni care primesc anumite indemnizații sunt povara cea mare pentru buget, atunci propun Parlamentului să desființeze Academia, să-i condamne la moarte pe bătrânii savanți și să decreteze moartea științei.

Acestea fiind spuse, nu înțeleg această ofensivă contra cercetării românești. Mă așteptam la pledoarii pentru mărirea numărului de institute și pentru creșterea numărului de posturi.

Academia Bulgară are un număr dublu de cercetători față de Academia Română, iar Bulgaria are de aproape trei ori mai puțini locuitori decât România.

Totuși, Academia Română a făcut un proiect de asanare proprie (cu reducerea numărului de institute), dar propunerea de modificare a legii sale zace undeva la Parlament. Fără aprobarea Parlamentului și Guvernului nu ne putem reforma.

Cercetarea științifică și creația intelectuală din România nu sunt, în niciun caz, un impediment pentru dezvoltarea țării. Dar, ca orice lucru omenesc, și cercetarea se poate optimiza, se poate reforma și trebuie să se adapteze mereu dinamicii contemporane.”, a comentat pentru Q Magazine președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.