FESTIVALUL ENESCU 2009

Sinergia culturală a poporului român este purtată pe cele mai înalte culmi prin Festivalul „George Enescu”, moștenirea istorică pe care marele compozitor a lăsat-o României. Mai mult decât un brand de ţară, Festivalul a devenit, de mai bine de jumătate de secol, o punte între lumi.

Coverstory

Fericiţi noi, cei care avem Festival

Festivalul „George Enescu” nu mai are nevoie de niciun intermezzo: zeci de mii de melomani, din toată lumea, îi recunosc valoarea prin prezenţa care creşte numeric şi calitativ de la o ediţie la alta. Un merit care aparţine exclusiv organizatorilor, care au reuşit să aducă pe scenele Festivalului unele dintre cele mai importante nume ale muzicii clasice. Anul acesta, spre exemplu, șapte dintre cele mai bune orchestre ale lumii concertează la Bucureşti. Ca o noutate absolută, după 15 ani de negocieri, Orchestra Filarmonicii din Berlin (desemnată de cunoscuta revistă britanică „Gramophone” în top 10 cele mai bune orchestre exclusiviste din Europa) se află în desfăşurătorul Festivalului. La pupitrul orchestrei se va afla Sir Simon Rattle, el însuşi o legendă. De origine britanică, dirijorul deţine mai multe premii Grammy, printre care şi unul pentru cea mai bună interpretare (cu orchestra), în anul 2001.

O altă prezenţă importantă, cap de afiş, este dirijorul Zubin Mehta, precum şi Orchestra Filarmonică a Israelului. Este pentru a cincea oară când maestrul Mehta revine în România, acreditând importanţa Festivalului „George Enescu” în circuitul internaţional de profil.

Vom avea parte şi de concerte inedite, adevărate evenimente pentru melomani.

„Wozzek”, compusă de austriacul Alban Berg, o lucrare de referinţă a secolului XX, privită de mulţi drept ultima operă majoră din istorie, sau, dimpotrivă, prima operă dintr-o epocă nouă a istoriei muzicii, va fi la Sala Palatului, în 14 septembrie. Este momentul când Orchestra Filarmonicii „George Enescu” va face întâlnirea dintre muzica de operă şi psihanaliză într-o manieră de excepţie.

„Elektra”, de Richard Strauss – în interpretarea Filarmonicii din München, este, probabil, una dintre cele mai controversate opere din secolul XX, fiind primită cu foarte mari reticenţe de public şi de critici. Cu toate acestea, nimeni nu poate nega caracterul profetic al „Elektrei” privind convulsiile şi tumultul sfârşitului de secol XX şi începutul secolului XXI.

„Simfonia a VIII-a” de Gustav Mahler, în interpretarea Orchestrei Radio, mai este supranumită şi „Simfonia celor 1.000” întrucât la premiera americană din 1916, sub conducerea lui Leopold Stokowski, Simfonia a fost interpretată de peste 1.068 de muzicieni, dintre care 950 de coriști. Aplauzele și uralele au durat mai mult de o jumătate de oră.

„Simfonia Nr. 7, Leningrad” de Dmitri Şostakovici va fi interpretată de Orchestra Regală Concertgebouw. Şostakovici este unul dintre cei mai mari compozitori ai Rusiei şi ai lumii, iar „Simfonia Nr. 7” a fost compusă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca simbol al rezistenţei ruşilor din Leningrad împotriva armatei naziste.

La Ateneul Român putem vedea operele lui Monteverdi – „Încoronarea Popeei” – Academy of Ancient Music, Richard Egarr şi „Întoarcerea lui Ulise în patrie” – Academy of Ancient Music, Richard Egarr și o distribuție de top: Bostridge, Stutzmann etc.

Tot pe scena Ateneului vom avea parte de câteva recitaluri de care, sunt convinsă, ne vom aminti mereu.

Fazil Say este unul dintre cei mai buni pianiști la ora actuală, cunoscut nu doar în lumea muzicală, ci şi în afara ei, din cauza viziunilor politice şi religioase controversate. În 2013, era condamnat la închisoare de un tribunal turc pentru denigrarea Islamului.

Anja Harteros este una dintre cele mai importante soprane ale lumii, care va cânta ciclul „Vier Letzte Lieder” de Strauss, alături de Staatskapelle Dresden (dirijor Christian Thielemann).

Murray Perahia va susţine un recital la pian pe 5 septembrie. Critica muzicală îl consideră pe Murray una dintre cele mai importante figuri interpretative ale secolului. În cei peste 40 de ani de carieră, pianistul american s-a impus de fiecare dată prin luminozitatea tuşeului său, prin extraordinara claritate şi delicateţe a articulaţiei sonore. Îmi aduc aminte că, la ediția precedentă, sala a fost arhiplină şi sute de oameni au stat chiar în picioare pe parcursul concertului de câteva ore, datorită generozității conducerii Ateneului care a decis, impresionată de câtă lume era afară, să deschidă porțile, în mod excepțional, cu acordul artistului.

Violonista germană Anne-Sophie Mutter, aflată în premieră la Festival, este laureata a două premii Grammy. A fost susţinută la începutul carierei de legendarul dirijor Herbert von Karajan, o somitate în lumea muzicală, care avea să-l influențeze şi pe Enescu.

Într-o discuție purtată cu ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, acesta îmi spunea că Festivalul „George Enescu” este una dintre „armele” cu care România își exercită puterea sa blândă: „Nu este singura, dar este, poate, cea mai vizibilă, și cea care asigură maximum de impact asupra publicului străin.” Nu știm dacă la asta s-au gândit inițiatorii lui. Cert este că ideea a prins, a depășit toate obstacolele și își face datoria: aceea de a prezenta lumii dimensiunea culturală a unei națiuni creatoare, dornică de afirmare, și care are multe de oferit. „Festivalul este un punct de referință la nivel global, într-o lume tot mai deschisă către cultură și faptul cultural. Sunt bucuros că, pe timp ce trece, fără a renunța la exigențele și calitatea manifestărilor, care l-au impus, Festivalul se democratizează, se deschide către noi zone ale socialului, este un fenomen viu și dinamic. Prin tot ceea ce este, Festivalul Internațional „George Enescu” reprezintă o carte de vizită a României autentice și, în același timp, dovada că nu am lăsat să se risipească uriașa moștenire a marelui nostru muzician, al cărui nume îl poartă. Dimpotrivă, o ducem mai departe la cel mai înalt nivel. Puterea blândă a României este cultura ei. Ea ne reprezintă în fața celorlalți, vorbește despre noi, ne ajută să ne afirmăm în concertul națiunilor. Suntem de partea bună a puterii, și vrem să rămânem acolo prin ceea ce facem”, a fost concluzia ministrului Vulpescu.

Într-un alt tête-à-tête cu aceeași temă, realizatorul unor interviuri de excepție cu mari artiști ai lumii Marius Constantinescu îmi mărturisea că, pentru el, Festivalul este cel mai frumos mod de a trece prin luna septembrie. „Poate părea paradoxal, dacă mă gândesc că este și luna în care îmi turez motoarele la maximum, pierd socoteala zilelor săptămânii, iar modul în care îmi alcătuiesc calendarul are doar repere de genul «înainte de interviul cu Savall», «poimâine am de prezentat deschiderea în direct», «aseară mi-am tocit palmele aplaudând Filarmonica din München, dar tot mai am de scris Jurnalul de Festival». Îmi declin cele două alter ego-uri în permanenţă, nefiind niciodată vreunul pe de-a întregul: jurnalist şi meloman. Primul e mereu în priză, mereu cu un interviu dospind în cap sau cu altul tocmai încheiat. Al doilea îşi ia revanşa şi îmi rearanjează permanent interiorul, punând toate lucrurile în ordinea firească şi infailibilă a emoţiei. Muzica face asta. Îmi place Festivalul şi îmi place de mine în timpul Festivalului, pentru că întâlnirile pe care mi le-a prilejuit m-au modelat în cel care am devenit: mai bogat intelectual şi mai uman. Helene Grimaud, Daniele Gatti, Violeta Urmana, Maxim Vengerov, Antonio Pappano, Daniela Dessi, William Christie, Vadim Repin, Zubin Mehta sunt nume de portofoliu de realizator mândru şi fericit, dar şi episoade dintr-un parcurs sufletesc care e… una dintre marile mele comori.

Abia aştept Festivalul de anul acesta. Pentru Ion Marin şi Semyon Bychkov, pentru Anja Harteros şi Simon Rattle, pentru Anne Sophie Mutter şi Andris Nelsons. Şi pentru noul eu pe care îl va scoate la iveală”, mi-a mai spus Marius Constantinescu.

De-a lungul timpului, Festivalul s-a bucurat de patronajul președinților României, de suportul Guvernului, care l-a finanțat, de aportul financiar al unor companii şi de voluntariatul a mii de melomani.

Însă un rol de excepție, de catalizator şi integrator între toți cei enumerați mai sus şi miile de artiști veniți la București, il are Mihai Constantinescu, directorul ARTEXIM. El poartă meritul introducerii Festivalului „Enescu” în circuitul internaţional al muzicii clasice, ocupându-se din 1991 de organizarea acestuia.

Un apropiat al Festivalului şi cel care a făcut primul abonament la Filarmonica din București, cu multe zeci de ani în urmă, Victor Opaschi, îmi spunea într-una dintre întâlnirile noastre care avea muzica în centrul conversației că dacă Mihai Constantinescu n-ar fi fost, probabil nici despre Festival nu s-ar mai fi vorbit, pentru că probabil nu ar mai fi existat.

Așadar, să ascultăm şi să mulțumim tuturor celor care mai fac încă posibilă această stare de graţie datorată muzicii clasice!

 

Recomandările Q Magazine:

Orchestra Filarmonică din Berlin

Orchestra Regală Concertgebouw Amsterdam

Orchestra Filarmonică din Israel

Orchestra Filarmonică din Viena

San Francisco Symphony

 

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top