siberian gulag
Actual

Închisoarea

Undeva, la est de Munţii Ural, într-o vastitate de necuprins, lăsând în urmă aerul civilizaţiei vestice, iernile neiertătoare şi sălbatice îţi urează „bun venit”. Aici începe întinsoarea Siberiei.

Siberia a fost întotdeauna legată în imaginarul popular cu ideea de sălbăticie, exil, zăpadă, mine de sare, gulag și temperaturi sub zero grade Celsius. Rasputin s-a născut în Siberia. Lenin a fost exilat acolo. Mandelstam a murit acolo. Maxim Gorki a numit-o „un teren de lanțuri și de gheață”.

Încă din secolul al XVI-lea, când Rusia a cucerit această regiune, Siberia a fost văzută de conducătorii ruşi nu doar ca o colonie economică (blana era cea mai preţioasă resursă a regiune, în secolul al XVII-lea), ci şi ca locul unde ţarul îşi exila oponenţii. Katorga – din cuvântul grecesc κάτεργον – katergon = galeră – a fost sistemul  de detenție cel mai des întrebuinţat de Imperiul Ţarist începând cu secolul al XVII-lea.  Spre deosebire de lagărele de concentrare, katorga era asimilată sistemului judiciar normal, dar amândouă aveau caracteristici comune: privarea de libertate, facilități reduse (spre deosebire de închisori) și prestarea de muncă forțată.

Pedeapsa cu exilul a devenit o practică instituționalizată în vremea lui Petru cel Mare, fiind o manieră de a scăpa de pedeapsa cu moartea. În multe feluri, însă, Siberia a devenit o „casă a morţii”, după cum o descrie şi scriitorul rus Feodor Dostoievski într-unul dintre romanele sale.

„Într-o parte a acestui gard e tăiată o poartă mare, bine legată în fiare și veșnic închisă, pe care o păzesc necontenit soldați și care nu se deschide decât atunci când ocnașii pornesc la lucru. Dincolo de această poartă e lumină, libertate, acolo trăiesc oamenii liberi. Și gândul îți evocă o lume minunată, neînchipuit de frumoasă, aproape ca dintr-un basm cu zâne. Nu tot astfel se înfățișa lumea dinlăuntru – lumea noastră, cu totul aparte; ea își avea obiceiurile, portul și legile ei ciudate: era o casă în care se târau morții vii, într-o viață cum nimeni nu și-o poate închipui, cu oameni altfel decât ceilalți”.

Feodor Dostoievski

Acesta fusese arestat, în anul 1849, din cauza apartenenţei sale la grupul Petraşevski şi condamnat la moarte. Deşi sentinţa conspiratorilor avea să fie comutată în exil într-un lagăr de muncă din Siberia, poliţia ţaristă a înscenat mai întâi un simulacru de execuţie, aliniindu-i pe condamnaţi în faţa plutonului de execuţie, înainte de a le anunţa schimbarea sentinţei. Dostoievski a petrecut zece ani în exil, dintre care patru într-un lagăr de muncă, unde a stat cu lanţuri la picioare într-o exploatare de cherestea şi şase ca simplu soldat într-un fort siberian din apropierea graniţei cu Mongolia.


Drumul crucii

Oricine a „gustat” puterea și „libertatea” de a umili o altă fiinţă umană îşi pierde, în mod automat, propriile sale trăiri”, spunea Dostoievski în „Amintiri din Casa morţilor”. „Tirania este un obicei care are propria sa viaţă, ajungând să se transforme într-o boală… Sângele şi puterea sunt toxice”.

siberia

Nu toţi cei care luau drumul Siberiei erau însă oameni de rangul scriitorului rus. Pentru fiecare radical rus sau membru al aristocrației, mii de criminali necunoscuți și familiile lor mărșăluiau spre Siberia și în uitare. Mulţi dintre cei deportaţi erau condamnați pentru o varietate de infracțiuni, unele grave cum ar fi crima, dar şi pentru unele mult mai puțin semnificative, cum ar fi furtul, blasfemia, dezertarea din armată. Cel mai adesea, „condamnații de drept comun” erau judecaţi de propriile lor comunități sătești pentru infracțiuni foarte vag definite, cum ar fi „comportament rău”, astfel încât majoritatea exilaților nu ajungeau să aibă parte de un proces propriu-zis, ci doar de o sentinţă  a boierilor, a comunităţii etc.

La începutul secolului al XIX-lea, aproximativ 10.000 de bărbați și femei, anual, erau exilaţi în Siberia, culminând cu deportările a peste un milion de oameni, în 1938, de Stalin.

De la katorga la gulag


La 4 martie 1917, Nicolae al II-lea a abdicat, puterea fiind transferată unui guvern provizoriu. Rusia a fost declarată „cea mai liberă ţară din lume”. Sistemul de exil, privit ca un simbol al despotismului, a implodat.

Polish3

 Noul guvern a declarat o amnistie care a rezultat în eliberarea a aproximativ 90.000 de prizonieri. Un număr suplimentar de 15.000 de prizonieri au fost eliberați de revoluționari, la care se adaugă evadările zilnice. Disperaţi şi hăituiţi, evadaţii ajungeau adesea să măcelărească ţăranii din zone apropiate pentru câteva ruble.

La 25 aprilie, guvernul provizoriu a abolit în mod oficial exilul ca formă de corecţie.

Deşi bolşevicii nu au moştenit, după 1917, un sistem penal funcțional de la predecesorii lor ţarişti, ei au moștenit totuşi un set similar de dileme practice: cum să extragă resursele minerale vaste și valoroase din întinderile înghețate ale tundrei siberiene,  precum şi modul în care să pedepsească crimele şi nelegiuirile din statul sovietic.

Bolșevicii au „făcut faţă” acestor provocări cu zel și brutalitate specifice. Deși nu există o continuitate de drept în ceea ce privește personalul, există însă una în termeni de idei și practici. Multe dintre închisorile din perioada țaristă sunt redeschise de regimul sovietic, iar gulagul devine o instituție mult mai brutală decât sistemul de exil.

După Revoluția bolșevică din 1917, Lenin a anunțat că orice „inamic de clasă”, chiar în absența oricărei dovezi a vreunei crime împotriva statului, nu poate fi un cetățean de încredere și nu trebuie tratat altfel decât un criminal.

Din 1918, au fost construite locuri de detenție de tipul lagărelor, ca o extensie reformată a mai vechilor lagăre de muncă (katorga), dezvoltate în Siberia ca parte a sistemului penal în Imperiul Țarist.

La 15 septembrie 1919, guvernul sovietic a publicat o lege care distingea două tipuri de lagăre: primul tip era o instituţie penitenciară unde erau internaţi indivizi condamnaţi prin hotărâri ale justiţiei. Această reţea de „lagăre de muncă corecţională” pretindea să înlocuiască întemniţarea printr-o „reabilitare prin muncă”. În cadrul acestor lagăre de muncă corecţională se găseau „funcţionari ai vechiului Regim”, consideraţi inamici politici ai bolșevismului.

În epoca lui Stalin, lagărele erau populate de două categorii de deţinuţi: victimele epurării şi terorii politice, dar şi victimele unei legislaţii penale, bandiţii, derbedeii etc.

belbaltlag_detailDupă război, în lagăre au apărut noi categorii de deţinuţi: colaboratori activi ai armatei germane în timpul războiului, soldaţi şi ofiţeri acuzaţi de trădare, naţionalişti din ţările cucerite sau recucerite de Armata Roşie. Pe data de 1 ianuarie 1950, în Gulag se aflau 2,5 milioane de deportaţi.

Amintirile foştilor deţinuţi sunt cele care evidenţiază cel mai bine viaţa din lagărele sovietice. Oleg Volkov, fost deţinut, rezuma viaţa din lagăr în câteva cuvinte: înghesuială, înjurături, murdărie, cozi la cantină şi la toaletă, încăierări, scandaluri. Deţinuţii erau număraţi de supraveghetori dimineaţa când plecau la muncă şi din nou seara înainte de culcare. Numărătoarea se repeta în cazul unei greşeli.

Nu sunt prea mulţi cei care îşi doresc să locuiască în întinderea izolată a Siberiei, unde temperaturile pot scădea sub -40 grade. Astăzi, Siberia are o densitate a populației de numai 3 persoane pe kilometru pătrat. Cei mai mulți siberieni sunt ruși și ucraineni rusificați. 

Vitregia naturii, frigul înspăimântător, imensitatea întinderilor nepopulate, pericolele, memoria trecutului au contribuit la imaginea unei Siberii sălbatice la graniţa cu maleficul. Cu toate acestea, pentru cei care „îndrăznesc”, după un drum de o săptămână cu transiberianul de la Moscova la Vladivostok,  o lume nouă începe…

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top