Invitați de onoare

Dacă alții ne văd frumoși, de ce să susținem cu încăpățânare că nu este așa?

A TRECUT NEOBSERVATĂ

De la Salonul de carte din Paris în 2013, la Sezonul cultural România – Franța în 2019, și acum, în 2020, la Timișoara și București, orașe invitate de onoare la Salonul de Carte de la Paris – sunt practic, la scara timpului, doar câțiva pași. Ce progres pentru România!

Parisul, Franța sunt în continuare paralizate de greva lucrătorilor de la căile ferate, metrou și sistemul de mijloace de transport rutier în comun (autobuze). Francezii parcurg, în continuare, cu un anumit stoicism, absolut inexplicabil, kilometri peste kilometri, pe jos, pentru a ajunge la locul de muncă. Totuși, nimic nu indică faptul că activitatea ar fi paralizată, nici măcar pentru o zi. Sistemul teleworkingului (munca de la domiciliu) și anduranța mentală a francezului, deja obișnuit cu un an de manifestații ale vestelor galbene (sâmbătă de sâmbătă), au făcut ca absolut toate activitățile cotidiene să fie oarecum trecute la rubrica „facem automat ce putem”, locul lor fiind luat de activitățile de previziune, de proiectare într-un viitor nu foarte îndepărtat – cel al începutului de an 2020.

„Un an mai bun, un an solar, bun pentru toată lumea”, a scris entuziast Matei Vișniec într-un articol apărut în Dilema Veche. Un an în care România va fi din nou în centrul atenției în Franța, am putea spune mai degrabă, cu bucurie dar și cu dorința de a ne detașa, măcar pentru câteva minute, cât durează citirea unui articol, de nebunia cotidiană, pentru a da prioritate știrilor care contează.

Departe fiind de țară, având deci privilegiul de a mă putea distanța de fapte diverse și de catastrofe naturale sau artificiale, tot ceea ce constituie, din păcate, hrana necesară a oricărui jurnalist, am observat că o știre venită la sfârşitul lunii decembrie dinspre organizatorii Salonului de carte de la Paris, via Institutul Cultural Român de la Paris – manifestație anuală care reunește de fiecare dată la parcul de expoziții de la Porte de Versailles sute de mii de vizitatori din toată lumea – a trecut neobservată. Normalitate sau indiferență? Privire obtuză sau incapacitate de a ne mai bucura de frumos și pozitiv?

CRED ÎN SERENDIPITATE

Numirea a două orașe-simbol pentru România, Timișoara și București, ca invitate de onoare ale acestui Salon, este o premieră dublă. Pentru România, căci este adevărat că a fost deja invitată de onoare la Paris, în 2013, dar nu s-a bucurat niciodată de privilegiul de a avea vreun oraș cu acest statut. Şi pentru Franța, căci este pentru prima oară când invită două orașe din România. Nu cred în coincidențe, dar cred în serendipitate, în destinul fericit, care face ca dacă România să nu fie atentă la cum valorifică punctele câștigate cu ocazia Sezonului România-Franța, de abia încheiat, atunci Franța este. Și Franţa înțelege să profite și să ne facă să profităm împreună cu ea de acest fantastic capital acumulat.

Alegerea acestor orașe nu este întâmplătoare, nici din punct de vedere cronologic: anunțul a fost făcut în 17 decembrie, la 30 de ani de când începea la Timișoara ceea ce la început s-a numit Revoluție, iar acum nu se mai numește nicicum (Nimeni nu mai știe ce a fost…). La 22 decembrie, se termină la București o epocă întreagă. La ora la care scriam aceste rânduri nu puteam să nu mă întreb ce fantastic defect avem, ca popor, de reușim să ne ancorăm atât de puternic în trecut, fiind incapabili să acceptăm schimbarea. Schimbările. Trecerile. Senzația, de aici, de departe, este că zilele din decembrie nu s-au celebrat în țară. Nu au fost marcate schimbările pe care evenimentele din decembrie le-au provocat, ci rămasul în continuare în istorie. Înlemnirea în „acum 30 de ani”.

Francezii ne dau un exemplu: dincolo de aceste decenii, cele două orașe nu sunt doar două nume, doi poli, doi sori, ci sunt, mai ales, două exemple (mai mult decât simboluri): atât Bucureștiul, cât și Timișoara reprezintă, într-un fel, partea de occident a României. Sigur, mai sunt și alte orașe care au „crescut” în 30 de ani ca altele în 300 – Iași, Cluj, Brașov, Târgu Mureș, Sibiu, Bacău – însă dacă francezii au ales să onoreze aceste capitale culturale, una a țării, alta a Banatului, este pentru că au intuit un potențial. Sunt două orașe care vor da un alt ritm mersului european al României. Obligatoriu, prin această desemnare, dar și pentru continuitatea ei: în 2021, peste încă un an, Timișoara va fi pentru 365 de zile capitala culturală a Europei. Este mult, este puțin?

Este enorm și nu pot decât să sper că ianuarie va începe cu o mobilizare fără precedent în domeniul comunicării, cu o emulație de zile mari, cu un iureș care să ia jurnaliștii și intelectualii pe sus, ca într-o tornadă, aceasta, cert, distrugând câte ceva din obiceiuri, dar şi resetând.

Personal, nu iubeam Bucureștiul. Acum știu să-i apreciez frumusețea și misterele și, mai ales, am învățat să nu mai generalizez: asemeni oamenilor, toate orașele au, cu siguranță, ceva frumos. Despre Timișoara știu doar din auzite, din tot ceea ce ajungea la radio cândva, pe când pastorul Laszlo Tökes era o figură importantă a istorie. Descoperirea acestui oraş este pe musai lista din 2020.

„Salonul Cărţii de la Paris” / „Salon du Livre de Paris” a fost creat în 1981, de Sindicatul naţional al editorilor din Franţa. De atunci are loc anual, în luna martie, iar în 1992 a fost mutat de la Grand Palais de Paris la Parc des Expositions, într-un spaţiu de 50.000 mp. Din 2016 „Salon du Livre de Paris” s-a numit simplu „Livre Paris”, fiind cea mai importantă manifestare a pieţei editoriale din Franţa, cu o medie de 180.000 vizitatori pe ediţie.