coperta q magazine laura andrei

Într-o ţară a procurorilor, vocea judecătorului se aude tot mai slab.

Mai ales dacă alege să vorbească mai des la Sorbona decât la Bucureşti!

Laura Andrei, preşedintele Tribunalului Bucureşti… despre Justiţie cu dragoste…pentru Q Magazine.

Q Magazine
Actual

LAURA ANDREI: Judecătorii iubesc discreţia


Într-o ţară a procurorilor, vocea judecătorului se aude tot mai slab.

Mai ales dacă alege să vorbească mai des la Sorbona decât la Bucureşti!

Laura Andrei, preşedintele Tribunalului Bucureşti… despre Justiţie cu dragoste…pentru Q Magazine


 

Judecătorii anchetaţi au vulnerabilităţi personale

Sunteți cea mai mare instanță din ţară ca volum de dosare. Şi ca număr de judecători. Ca atare, deşi pot părea că sunt mai mulți judecători corupți la TMB, in realitate lucrurile sunt mai nuanțate.

Tribunalul București a fost în ultimii 10 ani, în mod cert, instanța cu volumul cel mai mare de activitate din România, şi vorbim aici de ani la rând în care numărul dosarelor aflate pe rol  a fost constant undeva în jur de 150.000 – 180.000 pe an.

O altă particularitate vizează complexitatea deosebită a cauzelor deduse judecății atât în materie penală, cât şi în materie civilă, precum şi creşterea masivă a cererilor în materia contenciosului administrativ şi fiscal. Media judecătorilor prezenţi în instanţă în ultimii trei ani este de 160 de judecători, iar un calcul simplu arată că fiecare a avut un număr important de dosare de soluţionat an de an. Tocmai de aceea, într-un colectiv de judecători atât de mare, apariţia unor situaţii de abateri disciplinare sau de cercetări penale ar trebui să fie privită distinct.

Este total diferit să ai într-un an două cazuri de abatere disciplinară într-o instanţă cu 14 judecători, sau două asemenea cazuri într-o instanţă cu 229 de judecători (schema actuală a Tribunalului București).

Despre situațiile de cercetare penală a unor judecători, cred că lucrurile ar trebui să fie privite pe ansamblu, pentru multe instanţe din ţară apărând în ultimii ani cazuri de inculpare a unor magistraţi, nu numai pentru instanţele din Bucureşti. Din păcate, în ultimii doi ani, dosarele în care au fost cercetaţi penal magistraţi ce funcţionau la Tribunalul Bucureşti au relevat vulnerabilităţi de ordin personal ale acestora, greu de detectat prin prisma instrumentelor de care dispune managementul administrativ judiciar al instanţei.

laura andrei qmagazine

 

Aveați informații despre activitățile ilicite pe care  judecătorii sindici Ion Stanciu, Elena Rovenţa, Ciprian Sorin Viziru şi Mircea Moldova din subordinea dvs. le practicau, în dosarele de insolvenţă?

Este un caz în care una dintre sesizări a fost făcută de organele de cercetare penală competente printr-o decizie a conducerii instanţei, decizie despre care nu pot spune că a fost fundamentată „pe informaţii despre activităţi ilicite”, ci pe corelarea unui număr important de reclamaţii administrative primite de la părţi cu unele aspecte ce ţineau de o conduită profesională cenzurată în instanţele superioare pentru unii dintre magistraţii implicaţi în respectiva anchetă. Tabloul conturat din analiza petiţiilor părţilor ne-a îndreptățit să credem că multe dintre aspectele prezentate ies din sfera de competenţă şi decizie a conducerii instanţei, putând să facă însă obiectul unei cercetări din partea instituţiilor cu atribuţii în efectuarea anchetelor penale. Faptul că ulterior unele dintre aceste suspiciuni au fost valorificate în ancheta procurorilor a condus la construirea unui dosar penal de impact, urmând însă ca, până la finalizarea urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti subsecvente, să acordăm prioritate prezumţiei de nevinovăţie. În final, decizia magistraţilor va fi cea care va stabili adevărul judiciar în această cauză.


tribunalul bucuresti q magazine

2013 – TRIBUNALUL BUCUREȘTI 

Număr total inculpați 1.165, din care: 1.084 condamnaţi, 31 achitaţi, 50 alte soluţii (achitați 2,66%)


Imi doresc să lucrez cu oameni corecți

Care este rolul dvs. concret, ca președinte al instituției? Faceți mai mult management sau puteți trece în plan secundar judecători asupra cărora planează suspiciuni de corupție sau imoralitate?

Există multe limitări în ceea ce priveşte mijloacele prin care conducerea administrativ-judiciară a unei instanţe poate să aibă un rol activ într-o zonă care vizează conduita magistraţilor. Şi, generic, este bine să fie aşa, pentru a evita orice posibilitate de eventual abuz sau de periclitare a independenţei acestora. În momentul în care în presă prima pagină este ţinută de cazuri de genul celor mai sus prezentate, pe nimeni nu interesează însă ce atribuţii are în realitate conducătorul instituţiei respective conform legii, toată lumea cerând detalii despre ce nu a făcut acel manager.

Este motivul pentru care vă şi întreb!

Nenumăratele atribuţii ce ţin de organizarea instanţei, controlul respectării regulamentelor interne, evidenţele informatice ale instanţei, gestiunea economico-financiară, siguranţa fizică a justiţiabililor şi a personalului în incinta instanţelor şi unificarea practicii nu interesează aproape niciodată.

În afara unor posibile sesizări ale inspecţiei judiciare pentru cercetarea eventualelor abateri disciplinare, alte acţiuni la îndemâna unui manager de instanţă nu sunt. Pentru a sesiza organele de cercetare penală relativ la existenţa de indicii privind săvârşirea unor infracţiuni este nevoie de argumente puternice, greu de găsit atunci când nu este sarcina ta să urmăreşti conduita unor oameni în afara serviciului lor. Şi dacă ar exista, să zicem, suspiciuni de acest gen, nu poţi interveni şi să modifici planificările în şedinţele de judecată, planificări ce sunt aprobate la sfârşitul fiecărui an pentru anul ce urmează; aceasta ar încălca în mod cert regulamentul de ordine interioară al instanţelor. Atunci când însă am avut de analizat conduite pe care le-am apreciat ca fiind contrare normelor de disciplină şi deontologie profesională, nu am ezitat în a sesiza Inspecţia Judiciară.

Deci, practic, v-aţi asumat chiar riscul de a genera o lovitură de imagine asupra instituţiei pe care o conduceţi?

Exact. Îmi doresc să lucrez cu oameni corecţi, nu să păstrez o imagine aparent curată, însă despre care eu ştiu că ascunde realităţi ilegale.

Cum şi de ce s-a transformat România într-o ţară a procurorilor? Cine a adus-o aici?

Nu cred că putem să vorbim despre o ţară a procurorilor, fie şi numai pentru faptul că în conştiinţa publicului este din ce în ce mai clar rolul organelor de anchetă şi rolul instanţelor de judecată. Imaginea de forţă transmisă însă de unele acţiuni mediatizate ale parchetelor este poate aceea care dă sentimentul unei implicări mai puternice a procurorilor în actul de justiţie. Spunea un cunoscut magistrat francez că instanţele lucrează în tăcere şi că au nevoie de timp pentru fundamentarea şi expunerea deciziilor lor. Această diferenţă între modul de prezentare a activităţii procurorilor şi a activităţii judecătorilor poate crea impresia că primează urmărirea penală. În realitate, sistemul judiciar are un rol bine stabilit pentru fiecare actor – judecător, procuror, avocat, poliţist.

Deci este cumva şi vina presei că focusează mai mult asupra procurorilor, însă nici judecătorii nu iubesc foarte mult „lumina”! Gândiți-vă că şi eu sunt la capătul multor luni în care am tot insistat să realizăm acest interviu!

Judecătorii iubesc mai mult discreția şi mai puțin vanitatea. Iubim media pentru rolul ei, însă nici nu ne lăsăm influențați de ea, nici nu o luăm ca aliat, şi nici nu ducem războaie împotriva colegilor de sistem cu ajutorul presei.

De ce SUA, prin orice voce, laudă mai mult instituțiile represive?

Am asistat zilele trecute la discursul ţinut în Bucureşti de vicepreşedintele SUA, Joe Biden. A fost un puternic mesaj de luptă împotriva corupţiei, de stabilitate a statului de drept şi de creare a unui sistem judiciar eficient. Şi da, au fost lăudate o serie de instituţii, instituţii care însă au avut şi rezultate de impact în activitatea ultimilor ani. Nu aş spune că era accentuată ideea de reprimare şi pedepsire, ci aceea de a milita pentru un sistem judiciar coerent şi fără influenţe care să permită stabilitatea statului de drept, o predictibilitate a practicii judiciare, cu consecinţa încurajării prezenţei unor investitori străini în România. Personal cred că, în condiţiile în care instanţele ce au spre analiză litigii comerciale ar funcţiona rapid şi coerent, influenţa pentru mediul de afaceri ar fi importantă şi pozitivă. De aceea, susţin ideea unei instanţe specializate la nivelul municipiului Bucureşti, în care toţi profesioniştii comerţului să poată găsi un mediu lipsit de birocraţie, proceduri rapide, practici unitare care să se plieze pe nevoile unui mediu de afaceri aflat sub imperiul celerităţii. De altfel, în mesajul transmis de vicepreşedintele SUA cu raportare la situaţia din Ucraina, putem identifica şi această cerinţă – de a avea tribunale corecte şi funcţionale la care investitorii să poată apela cu încredere.


Judecătorii iubesc mai mult discreția şi mai puțin vanitatea. Iubim media pentru rolul ei, însă nici nu ne lăsăm influențați de ea, nici nu o luăm ca aliat, şi nici nu ducem războaie împotriva colegilor de sistem cu ajutorul presei.


Corupția pare la fel

În ciuda luptei anticorupție, percepția tuturor este că România a devenit o ţară mai coruptă decât în urmă cu 10 ani. Nu e paradoxal?

Se pare că nimeni nu înţelege nimic din experiențele ultimilor ani! Anchetele importante ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, finalizate cu hotărâri răsunătoare de condamnare, parcă nu îşi găsesc ecou în conştiinţa unora, frecvenţa cu care apar noi cazuri de corupţie fiind aceeaşi. Mass-media prezintă în detaliu marile afaceri de corupţie, sunt detaliate acţiunile speciale ale organelor de anchetă, sunt arătate argumentele instanţelor de judecată şi, cu toate acestea, repetitiv, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, centrale, magistraţi, parlamentari, poliţişti, medici reiterează acelaşi tip de conduită infracţională. Ceea ce ar trebui însă să fie subliniat este toleranţa din ce în ce mai redusă a cetăţenilor la asemenea acţiuni, iar faptul că aceştia reacţionează este de apreciat.

Suntem mai corupţi decât alţii?

Nu pot să vă răspund în adevăruri absolute la această întrebare. Însă, această galvanizare a corupţiei este relativ normală în societăţi care trec de la un regim politic opresiv, comunist, la unul democratic, cum este cazul nostru. Întărirea instituțiilor statului de drept, a rolului pe care procurorii şi judecătorii îl au în societate, crearea unei mentalităţi de supremație a legii în faţa oricărui om public – indiferent că este politician, om de afaceri, sportiv – va dura. S-ar putea să mai vorbim despre corupţie şi corupţi încă 20 de ani de acum înainte. Asta nu înseamnă că suntem mai corupți decât alţii. România va ajunge la statul de drept la care aspiră privind spre ţările dezvoltate. În acest sens, chiar dacă uneori ne deranjează, Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi implicarea unor instituţii externe care fac recomandări României pentru o justiţie cât mai dreaptă sunt bine-venite şi utile.

Judecătorul îşi dorește o ţară ideală în aceeași măsură în care şi-o doreşte şi procurorul, şi avocatul, nu doar pentru că am ales acest rol ca meserie, ci şi pentru că noi înșine putem fi justiţiabili la un moment dat.

Știu că ați susținut recent o conferință pe tema cazului D`Outreau. Mi s-ar părea interesant să vorbim puțin despre el pentru publicul cititor, pentru că a fost un caz judecat sub tunurile mass-media. 

Da, așa este, afacerea D`Outreau a stârnit multă emoţie în Franţa şi a relevat vulnerabilităţile unei anchete realizate sub presiunea publicului şi a mass-media.  Într-o comunitate mică în Franţa, o suspiciune privind existenţa unor cazuri de pedofilie şi de trafic de minori, cu formularea unor acuzaţii împotriva unor notabilităţi locale, s-a transformat într-o anchetă de răsunet. Cazul era instrumentat de un judecător de instrucţie tânăr, sub presiunea imensă a televiziunilor şi a articolelor de presă care cereau pedepsirea exemplară a presupuşilor vinovaţi. Gestionarea probatoriului în aceste condiţii nu a fost cea mai bună, dar în primă instanţă mare parte din inculpaţi – dintr-un total de 17 – au fost condamnaţi. Numai o cercetare judecătorească migăloasă realizată de instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel din Paris, a putut să dezvăluie că, de fapt, unul dintre denunţuri era absolut mincinos şi că mare parte din declaraţiile date de minori în anchetă nu corespundeau realităţii, judecătorul de instrucţie neutilizând mijloacele de anchetă corespunzătoare pentru a afla adevărul. Inculpaţii au fost achitaţi, însă vieţile lor personale şi profesionale erau distruse, iar unul dintre ei decedase în închisoare în condiţii suspecte. Presa franceză relata la acea vreme că procurorul general al Parisului şi-ar fi cerut scuze în sala de şedinţă inculpaţilor, un gest fără precedent!

Şi eu știu un fost ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, care i-a cerut scuze unei femei care a stat 10 ani în închisoare şi care a fost achitată ulterior când adevăratul făptuitor s-a autodenunțat. Am fost martor. Simțiți şi în România presiunea presei asupra Justiției?

Da. Sunt multe anchete ce se derulează sub lupa publicului şi sub analiza nemiloasă a reprezentanţilor mass-media. Însă există şi erori judiciare. Cazul Ţundrea este unul dintre cele mai comentate cazuri de eroare judiciară în materie penală în România contemporană.

 

 

Imixtiunea politicului în Justiție este o temă de talk-show

O continuă controversă… cine să numească procurorii în funcțiile de conducere: CSM sau președintele țării?

Cred că formula unui examen/concurs este cea mai transparentă şi elimină orice discuţii sau suspiciuni.

Noile Coduri au dat puteri sporite procurorilor, dar n-au adus nimic în plus statutului judecătorului. Totuși, în mecanismul Justiției, judecătorul este cel mai important. Asistăm în ultima perioadă la o distrugere a acestui statut şi a demnităţii acestei funcții. De ce?

Ba au adus foarte mult în plus judecătorului – o triplare a volumului de activitate, o „legare de glie” a judecătorilor specializaţi în materie penală. Dacă infrastructura instanţelor de judecată ar fi fost pregătită să facă faţă implementării acestor Coduri, nu am fi discutat despre cum se face o reformă de sistem exclusiv prin efortul magistraţilor.

Prezentarea în media a unora dintre cazurile grave de corupţie în care au fost implicaţi magistraţi – procurori sau judecători – a condus la o erodare a imaginii acestora. Nu cred că este vorba de o strategie de distrugere a statutului magistratului. Putem discuta despre oameni care, ajunşi în poziţia importantă de a decide, ca judecător sau procuror, nu au înţeles care sunt comandamentele de ordin moral şi profesional pe care trebuie să le respecte. Acţiunile halucinante ale unora dintre membrii corpului magistraturii au pus sub semnul întrebării statutul magistratului. Şi am aici în vedere cazuri pentru care deja există hotărâri penale definitive de condamnare. De aceea, personal cred că un statut puternic al magistratului în societate ţine şi de conduita fiecăruia dintre noi. O practică judiciară unitară, soluţii argumentate coerent, o atitudine rezervată şi o viaţă la adăpost de expuneri nefericite ar putea să conducă în timp la recâştigarea încrederii cetăţenilor.

laura andrei q magazine

Ați simțit presiuni politice în Justiție?

De multă vreme, ideea de intervenţie a politicului în Justiţie nu mai este decât un subiect de talk-show-uri.

Vorbea şi doamna procuror-şef Kövesi zilele trecute într-un talk-show la B1!

În realitatea vieţii de zi cu zi, în instanţe, nu se poate vorbi de o imixtiune a politicului. Ce aş critica însă sunt măsurile de modificare legislativă luate peste noapte şi care pun magistraţii şi cetăţenii în situaţii extrem de dificile din perspectiva aplicării, interpretării şi înţelegerii noilor norme.

Cum este posibil ca un condamnat să nu poată ataca o hotărâre pentru că ea nu este redactată la timp? Nu ar trebui reglementat acest aspect, în plus, faţă de cât o face astăzi legea?

Termenul de 30 de zile pentru redactarea unei hotărâri judecătoreşti este unul nerealist pentru instanţele care se confruntă cu un volum mare de activitate şi cu dosare complexe. Când ai de redactat o hotărâre într-un dosar penal ce are ataşate 1.000 de volume de urmărire penală şi care vizează sute de părţi vătămate, este imposibil să respecţi acest termen. Legiuitorul  şi guvernanţii ar trebui să asigure întâi o infrastructură adecvată pentru instanţe şi abia apoi să vizeze termene scurte de motivare a hotărârilor. Cât despre neredactarea în termen, nu puţine au fost situaţiile în care conducerea Tribunalului Bucureşti a sesizat inspecţia judiciară, au fost promovate acţiuni disciplinare, însă sancţiunile aplicate nu au fost de natură a descuraja acest tip de conduită.

Ați remarcat o subordonare a unor procurori sau judecători faţă de interesele sau recomandările altor ţări? Există presiuni şi influenţe ale unor ţări străine în sistemul de Justiție românesc?

Întrebări din ce în ce mai grele îmi puneţi! Într-un stat de drept nu putem să ne punem problema unor asemenea subordonări sau influenţe. Când se solicită măsuri de întărire a sistemului judiciar, de întărire a mijloacelor materiale de care dispun instanţele şi parchetele, nu este vorba de presiuni, ci de a transmite explicit care sunt reperele europene relative la statul de drept. Apartenenţa la spaţiul european ne impune rigori ale procedurilor judiciare care să conducă la acceptarea şi recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în România în orice stat membru UE.


Un statut puternic al magistratului în societate ţine şi de conduita fiecăruia dintre noi. O practică judiciară unitară, soluţii argumentate coerent, o atitudine rezervată şi o viaţă la adăpost de expuneri nefericite ar putea să conducă în timp la recâştigarea încrederii cetăţenilor.


În ultima vreme, am asistat la câteva cazuri în care procurorii DNA au cerut CSM-ului să cerceteze disciplinar judecători care nu au dat soluțiile agreate de procurori. Simțiți obiectivitate din partea CSM-ului în faţa acestor sesizări? Există un fel de presiune şi o strategie de „anexare” a judecătorului la procuror?

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Inspecţiei Judiciare este crucial în gestionarea carierei judecătorului şi în soluţionarea sesizărilor vizând abateri disciplinare. Una dintre aceste sesizări la care faceţi referire se află acum spre analiză în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar soluţia la care Consiliul se va opri va fi cu siguranţă răspunsul adecvat la întrebarea dvs. Această percepţie relativă la rolul sporit al procurorului ţine şi de o legendă a zilelor noastre. Aş vrea să vă mărturisesc însă că, în ciuda faptului că în ultimii doi ani am trăit experienţe destul de dure cu privire la unii dintre judecătorii Tribunalului Bucureşti, relaţionarea cu procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a desfăşurat în termeni de profesionalism şi respect, această instituţie arătându-mi, chiar în situaţii concrete, că realizează o separare clară a ceea ce înseamnă recunoaşterea unei activităţi pozitive a judecătorilor,  ca o coordonată majoră a muncii în sistemul judiciar, pe de o parte, şi, pe de altă parte, gestionarea speţelor de natură penală privind magistraţii.

Am observat, în ultima perioadă, de când au intrat în vigoare noile Coduri, că judecătorii au ales de cele mai multe ori arestul la domiciliu sub control judiciar şi mai puțin arestul preventiv. Doamna Kövesi propunea varianta introducerii cauțiunii. Ar fi utilă?

Este o propunere pertinentă şi poate aduce un plus de responsabilizare pentru persoanele vizate de măsurile preventive.

Cineva spunea că niciun infractor nu este mai deștept decât un procuror DNA. Totuși, există atâtea achitări! Așa încât, vă întreb, poate fi valabil şi faptul că niciun procuror nu este mai înţelept decât un judecător?

Mereu este loc pentru a învăţa şi a câștiga în înțelepciune. Poți avea argumente mai puternice în interpretarea textelor de lege şi a probelor din dosar, dar nimeni nu e în competiție în a demonstra că e mai deștept decât celălalt. Singura competiție pe care aş putea să o înțeleg este cea în care fiecare vrea să își facă munca în termeni de eficienţă, iar aici e nevoie de un efort de colaborare constructivă pentru toți cei care fac parte din sistemul judiciar.

q-0034

 

Noile generații, focusate pe competiția pentru promovare

V-am văzut într-o conferință la Sorbona şi am fost mândră că erați judecător român. Noua generație de magistrați mai constituie elita unei societăţi cum a fost vechea generație?

Calitatea de formator la Institutul Naţional al Magistraturii mi-a dat şansa de a putea relaţiona cu colegi din instanţe şi şcoli de magistratură din tot spaţiul european, precum şi pe aceea de a putea susţine cursuri chiar la Şcoala Franceză de Magistratură. Contactul cu mediul universitar francez stârneşte inevitabil emoţii şi trezeşte amintirea unor timpuri în care intelectualii români se formau în materia Dreptului la cele mai prestigioase facultăţi din Hexagon. Intelectualitatea interbelică, magistratura de elită a acelor ani, o clasă politică având reprezentanţi ce urmaseră cursurile Facultăţii de Drept la Sorbona, au făcut din România acelor ani un reper. Istrate Micescu, Nicolae Titulescu sunt nume cunoscute nu numai în România. Din păcate, însă, cred că noile generaţii de magistraţi sunt focusate mai mult pe o competiţie acerbă în vederea promovării, o promovare rapidă, din instanţă în instanţă. Sunt poate mai puţini cei care mai văd în magistratură o dimensiune complexă, care implică o cultură generală bogată şi răbdarea de a construi.

 

Laura Andrei a făcut stagiul în Cabinetul Judecătorului Allan Rosas la Curtea de Justiție a Uniunii Europene şi este Doctor în Drept. În anul 2002 a fost decorată de președintele României, Ion Iliescu, cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler. Din 1997 a ocupat diferite funcții de management în sistemul juridic, iar din 2012 este președintele Tribunalului Municipiului București.

 

Interviu publicat în nr 171/iunie 2014

 

 

 

 

 

 

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top