JURNAL cu Ultimul drum, cu Gheba și cărți rare, cu Festival și cea mai frumoasă femeie la 95 de ani

2  septembrie

ULTIMUL DRUM

Daniela Nane și Ioana Maria Lupașcu, ultima dată împreună pe scenă, la Gala Bucuriei, Ateneul Român, mai 2023 Foto Mădălina Păun

Am însoțit-o astăzi, în ceasul de plecare spre o altă lume, pe Ioana Maria Lupașcu.

Vocile unui sobor de cinci preoți, între care vocea părintelui Costel Habelea, parohul Bisericii Boteanu, ne-au pătruns pe toți, a ținut una dintre cele mai frumoase slujbe pe care le-am auzit vreodată.

Patriarhul Daniel – care îi conferise recent Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea” – și ministrul Culturii au omagiat cariera și caracterul Ioanei, colegi de la Filarmonica din Ploiești, prieteni și rude au fost uniți în rugăciune pentru sufletul ei.

Ar fi trebuit să vorbesc eu însămi, dar am renunțat, copleșită de moment.

Ce aș fi spus însă vreau să rămână aici…

Obișnuim să evocăm frumusețea sufletească și meritele profesionale ale celui plecat dintre noi, dar eu țin ca lumea să știe mai ales despre noblețea și desăvârșirea creștinească a Danielei Nane, care a fost alături de Ioana Maria Lupașcu în ultimii 10 ani în proiectul lor cultural „Pianul cu poeme”– în care muzica și poezia au bucurat și purificat atâția oameni –, dar mai ales în ultimele luni de suferință.

Prezentă zi de zi și noapte de noapte, a hrănit-o, i-a dat ceai cald și a învelit-o

în crizele de frisoane, a întors-o, a ridicat-o, a spălat-o, a îmbrățișat-o și a mângâiat-o.

Cu câteva zile înainte de moarte, Ioana Maria Lupașcu i-a încredințat-o, în custodie judecătorească și în grijă părintească, pe Fatima, fetița ei de 13 ani, rămasă de acum singură…

Înalt Preasfințintul Varsanufie îmi spunea zilele trecute, în pridvorul de la Hurezi, că „Daniela Nane este omul cel mai bun pe care îl știe”.

Ea a fost nu doar o sfântă în prietenie, ci a devenit de acum păstrătoarea celei mai valoroase comori a Ioanei Maria Lupașcu, cea plecată dintre noi.

Daniela Nane este un Poem, în toate sensurile cuvântului.

6  septembrie

MATEMATICA, DRAGOSTEA LUI

Îmi amintesc și acum câtă luptă

era prin clase, pe când eram eu elevă în școala generală, printre elevi și părinți, pentru a face rost de o culegere semnată de Grigore Gheba. Era considerată „Biblia” elevului care voia să știe matematică.

Cine nu știa să rezolve problemele din culegerile lui nu trecea clasa.

Deja partidul interzisese publicarea lucrărilor sale, pentru că Gheba devenise prea faimos în țara sa și refuzase constant să devină membru al PCR.

Mi-am amintit de el astăzi pentru că e ziua morții lui, dar și pentru că eu însămi le-am spus multor fete preocupate de corp și botox „că și creierul trebuie dus la sală”, cum spunea el, în alte cuvinte.

„Am vrut ca elevii să înţeleagă matematica. Să o înţeleagă ca pe un exerciţiu al minţii. Şi creierul are nevoie de gimnastică. Altfel, nu asimilezi nimic. Asta am învăţat-o de la savantul Moisil, care mi-a fost sfătuitor”, spunea acest matematician de geniu, care a murit într-o zi de 6 septembrie, în 2004, după un infarct.

Avea 92 de ani și încă lucra la o culegere, pe lângă cele 30 câte apucase să publice în timpul vieții.

General de armată, scăpat datorită proniei cerești din sângeroasa Bătălie de la Cotul Donului – în care au murit 150 000 de soldați români – Gheba a supraviețuit un an în lagărele rusești, a revenit în țară și s-a dedicat matematicii.

Culegerile sale s-au vândut în peste șase milioane de exemplare.

Eu nu l-am uitat…

9  septembrie

DOVER STREET, LONDRA

O adresă pentru cărți rare.

From Doon with death, prima ediție (din 1964), se vinde cu 2 250 de lire sterline. Zeci de specialiști, în diferite domenii, lucrează cu magazinul pentru a verifica și autentifica aceste comori vechi închise în coperte.

De la prima ediție a unei cărți semnate de Jane Austen, care se vinde cu 5 000 de lire sterline, până la un volum al lui Borges cu autograful autorului pentru care trebuie să plătiți 1 250 de lire, totul aici este deosebit. Din păcate, am ajuns la finalul programului, magazinul se închidea și n-am apucat să exploreze acest rai bibliofil. Mă voi întoarce.

Rochie purtată de Rhiana

10 septembrie

MEMORABILE

Expoziția DIVA de la Victoria & Albert Museum era sold out. Doar legitimația mea de presă m-a salvat, facilitându-mi accesul. M-am plimbat pe culoare cu căștile pe urechi, de unde răsuna muzica divei pe care o priveam…

De la costumul purtat de Maria Callas în „Norma”, la Covent Garden, până la cel al lui Liz Taylor din „Cleopatra”, de la rochiile purtate de Sarah Bernhardt, Beyonce, Amy Winehouse, Adele sau Whitney Houston, în diferite ocazii, mesajul principal este că o divă rămâne memorabilă, punct de reper pentru lume, sursă de inspirație sau exponat de muzeu. Culoare, muzică, neuitare… M-a amuzat să-i văd pe Elton John și pe Prince, doi homosexuali declarați, încadrați la…dive.

Mi-a plăcut această expoziție, care nu e despre haine, ci mai ales despre CINE le poartă.

Expoziția e deschisă până anul viitor, în aprilie, iar de la finalul lunii septembrie vine și una dedicată domnișoarei Coco Chanel.

La câteva străzi de Victoria & Albert Museum, a locuit Freddie Mercury. Pianul lui, pe care l-a folosit pentru a compune faimoasa piesă Bohemian Rhapsody și alte hituri ale formației Queen, s-a vândut recent cu peste două milioane de dolari în cadrul unui eveniment organizat la Londra de casa de licitații Sotheby’s.

Cumpărat în 1975 cu doar 1000 de dolari și importat în Anglia din Japonia, pianul a fost, de-a lungul vremii, o extensie a artistului, care l-a păstrat în condiții ireproșabile, până la moartea sa, în 1991.

„Freddie nu fuma la pian, evita să pună paharul pe el – și avea grijă ca toată lumea să facă la fel”, a povestit Mary Austin (72 de ani), iubita lui Freddie Mercury pentru o scurtă perioadă de timp, devenită apoi prietena sa de suflet.

Austin avea 19 ani când a ieșit la o întâlnire cu chitaristul trupei Queen, Brian May, ocazie cu care l-a cunoscut și pe Freddie. Cei doi au devenit buni prieteni și au rămas apropiați și după ce Freddie i-a mărturisit lui Mary că este homosexual.

Cu puțin înainte de moartea sa, artistul i-a încredințat lui Mary Austin vila de pe Garden Lodge, Kensington, cu tot ce era în ea – printre altele, tablouri valoroase (un portret semnat de Picasso era expus în bucătărie), partituri și versuri scrise de mână, extravagantele sale costume de scenă și pianul Yamaha, vândut acum de Sotheby’s pentru două milioane de dolari.

14 septembrie

LA FINAL DE FESTIVAL

În artă, în literatură, în muzică, nimic nu este al tău decât atunci când îl dăruiești altcuiva.”, spunea George Enescu, iar tema festivalului din acest an, „Generozitate prin muzică”, a onorat spiritul mărinimos și altruist al marelui artist.

Tema ediției din acest an nu a fost doar un slogan, ci s-a reflectat atât în program, cât și în acțiunile pe care organizatorul ARTEXIM le-a pregătit. Printre ele s-au numărat și trei parteneriate cu organizații care lucrează în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Două grupuri de tineri cu dizabilități din cadrul programelor organizațiilor Special Olympics România și Motivation România au avut ocazia de a participa gratuit la unul dintre concertele din cadrul seriei Concerte pentru Familii și Copii de la această ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”, găzduit de Teatrul Odeon, la 10 septembrie. Foto Andrei Gîndac

Deschiderea Festivalului către copii a fost o idee a noului său director artistic, maestrul Cristian Măcelaru.

Am pus mai multe instantanee pe contul meu de Facebook și de-a lungul cronicilor publicate pe acest site.

Foto Alex Damian

Imaginea mea favorită este cea în care violoncelistul și violoncelul se odihnesc…mereu pe scenă, nu pe un scaun.

Aceste imagini expresive se datorează artiștilor Andrei Gîndac, Cristina Tănase, Andrada Pavel și Alex Damian, care au surprins emoții și „viața nevăzută” a Festivalului „George Enescu”.

19 septembrie

A FOST O SEARĂ DE VIS

Nu știu dacă nu a fost chiar cea mai frumoasă seară din festival. Sala era plină și probabil cei mai mulți veniserăm pentru Martha Argerich, dar am plecat fascinați și de Orchestra Națională a Ungariei.

Această pianistă argentiniană, care a câștigat toate premiile importante în competițiile muzicale, de când era copil sau adolescentă, a oferit o interpretare plină de viață a Concertului nr. 3 în Do major pentru pian și orchestră de Prokofiev, un răspuns amuzant și vivace către clarinet, o bucurie ludică, de parcă de la pian se juca un copil vivace, plin de farmec, nu o doamnă cu părul alb, care a împlinit în iunie 82 de ani.

La bis eu cred că i-a cântat mai mult dirijorului Charles Dutoit, fostul ei soț de la începutul anilor ’70, și mai puțin nouă.

Într-o complicitate sublimă, el s-a sprijinit pe pian, ascultând-o de aproape cum făcea bucurie din religiosul Bach, după ce, anterior, trecuse prin „scenele din copilărie” ale lui Schumann. Momentul a fost nu doar de muzică înaltă, ci și de dragoste între doi oameni, ambii mari spirite ale artei.

Marin Cazacu și Cristian Mandeal Foto Andrada Pavel

Am plecat spunând – mulți dintre noi – că ungurii ne depășesc și la orchestre, deși cea de tineret, a noastră, condusă de Cristian Mandeal și creată de Marin Cazacu, iese câștigătoare la toate competițiile lumii și e atât de bună încât, precum campionii de tenis înscriși automat pe tablou la turneele de Grand Slam, Orchestra Națională de Tineret a României a fost invitată timp de cinci ani, fără să mai parcurgă etapele de calificare, la Concursul Internațional al Orchestrelor, desfășurat anual la Berlin.

Ungurii au interpretat Simfonia fantastică de Berlioz, cu visul lui de îndrăgostit „neîmpărtășit” și cu ziua de șabat, și au oferit un Bis electrizant din Bizet.

Doamne, ce seară! Ce seară!!!

19 septembrie

95 E NOUL 55

Am văzut-o aseară pe scările Sălii Palatului, în timp ce intram la seara Marthei Argerich și a Orchestrei Ungariei, și mi-am spus: „Doamne, ce prezență distinsă!!! Cine o fi?”

Apoi, la pauză, mi-a trecut prin față și-am oprit-o spunându-i: „Sunteți cea mai frumoasă femeie din această sală!” Mi-a răspuns zâmbind, cu umor, punându-și mâna la gură și apropiindu-se ca pentru a-mi încredința un secret: „…La cei 95 de ani ai mei!!!”

I-am mărturisit că așa aș vrea să fiu când o să-i împlinesc și eu.

Nu mă pot despărți de această doamnă cu o lumină aparte și o întreb ce a lucrat de-a lungul vieții. „Medic. Am condus secția de nefrologie de la Fundeni!” „La adoratul Profesor Sinescu!”, zic eu, în timp ce un domn impozant, care o însoțea, completează cu umor: „Păi, numai eu o știu pe Geta de 70 de ani!” Exagera, desigur, cu o ironie fină. Realizez că în fața mea era celebrul avocat Călin Zamfirescu și nu mai știu de cine să mă bucur mai întâi. Îl rog să ne facă o fotografie și îi promit un onorariu de avocat, nu de fotograf.

Aflu că doamna se numește Georgeta Nestor, că a fost conferențiar universitar și chiar că este mătușa altor avocați celebri ȘI IUBIȚI: Manuela și Ion Nestor.

Ne-am schimbat numerele de telefon, promițându-ne revederea.

Ajunsă acasă, întrebând în stânga și-n dreapta, aflu că din mâna și știința acestei doamne au ieșit mulți medici eminenți, dar mai ales că are un destin de film, cu tragedii și iubiri răsplătitoare ce par să depășească imaginația omului. Nu însă și pe a lui Dumnezeu.

Poate mă va lăsa vreodată să vi-l povestesc…

Într-o lume de „plastic”, a tinerelor de 20 de ani desfigurate deja de operații estetice, a unghiilor și genelor false, a sânilor și feselor de silicon, a golului din educație și a lipsei de maniere, purtând cutii craniene goale, ca niște „o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor” – vorba Epistolei – această apariție magnifică și nobilă, îmbrăcată în alb, la cei 95 de ani ai săi, rămâne OMAGIUL ideii și existenței de FEMEIE!