Circul de la DNA putea fi evitat! O spune președintele Klaus Iohannis, care susține că președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea ar trebui să își dea demisia. Liderul de la Cotroceni speră ca dosarul în care Liviu Dragnea este acuzat de fraudă cu fonduri europene să fie finalizat repede. Declarațiile au fost făcute la Ploiești, unde șeful statului a participat la dezbaterea „Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire”.

„Nu m-am uitat la acel circ din fața DNA, dar a fost atât de evident că nu a putut fi evitat. El trebuia să demisioneze, ca să nu ajungă acolo. Acest circ, cu victimizări, nu face bine societății românești. Îți pui mâinile în cap și te întrebi ce se întâmplă acolo. Vă dați seama ce întrebări primesc de la șefii de stat și de guvern și nu înțeleg cum s-a putut ajunge acolo. Sper să se rezolve destul de repede. Nu mă simt stânjenit, ca președinte al României. Eu reprezint cu mândrie fiecare cetățean. E neplăcut să te întrebe cum e posibil ca numărul 2 și numărul 3 din stat să fie urmăriți penal.”, susține Klaus Iohannis.
Statul paralel, o glumă proastă
După ce președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, l-a acuzat pe Iohannis că se află la conducerea statului paralelel, șeful statului iese la atac. E o glumă proastă, spune tranșant acesta.
„Este o glumă destul de proastă asta cu statul paralel şi sper să înţeleagă şi românii că nu este niciun stat paralel, dar există câteva persoane care vor să acapareze toată puterea şi pentru a face asta se victimizează. Statul paralel este un concept din ţări cu sisteme relativ nedemocratice.”, a mai declarat Iohannis.
K. Iohannis punctează și la capitolul legile Justiției, legi care astăzi au intrat în dezbaterea comisiei speciale condusă de artizanul OUG 13, Florin Iordachhe.
„În ceea ce priveşte legile justiţiei, este foarte bine că se lucrează la Parlament şi seara, şi dimineaţa, dar important nu este când se lucreză, ci să fie rezolvate aceste probleme. Sunt foarte îngrijorat că, aşa cum se se poate constata, este un dialog al surzilor între cei care le promovează şi sistemul care ar trebui să le pună în practică.”, a declarat Iohannis la Ploieşti.
Președintele nu se teme de o eventuală suspendare a sa, mai ales că nu există niciun temei pentru un astfel de demers, susține șeful statului. În plus, acesta crede că nici românii nu îşi doresc acest lucru.
Paradă fără „penali”, parada cu „penali”
După ce anul trecut, numărul doi și numărul trei în stat, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, nu au primit invitație la parada de 1 decembrie de la Arcul de Triumf, anul acesta lucrurile s-au schimbat. De ce?
„Am constatat că românii își doresc ca în conducerea statului să existe o bună înțelegere. Acum, nu întotdeauna este posibilă această bună înțelegere, dar anul acesta, de Ziua Națională, am hotărât să invit oamenii după funcții, după merite. De exemplu, dacă cineva a fost ales parlamentar, are un merit că a convins un număr important de alegători. Deci, una peste alta, am luat lista de protocol așa cum există ea, și avem o legislație nouă în materie și am invitat pe toată lumea.”, și-a motivat președintele decizia.
Miercuri, președintele a mers cu trenul până la Ploiești.

„A trecut ceva timp de când nu am mai fost cu trenul, am vrut să văd personal cum se circulă. Am vrut să dau un semnal despre nevoia de mobilitate. Cu toții vrem să avem o țară modernă, europeană, iar mobilitatea face parte din acest lucru. Pe ruta București-Ploiești lucrurile sunt rezonabile, dar nu aș putea să merg de la București la Sibiu, ar dura prea mult”, le-a spus șeful statului jurnaliștilor.












































