Laura Vicol: Am intrat în politică pentru a face, nu doar pentru a spune

După 21 de ani de avocatură, LAURA VICOL a decis să pledeze cauzele românilor în Parlament.

• Tulsi Gabbard demisioneazǎ din fruntea serviciilor de informații ale SUA
• TikTok și Youtube „nu sunt suficient de sigure” pentru copii
• 20 de ani fără EA
• Înalta Curte trage un semnal de alarmă la CCR: Măsuri aberante care lasă românii de rând fără apărare
• ÎCCJ sesizează CCR în legătură cu ultimele modificări aduse Codului de procedură penală

Iubesc viața, cu bune și cu rele, am devorat vagoane de cărți, am râs, am dansat, am plâns, am căzut, m-am ridicat.

IUBIREA A FOST BAZA EDUCAȚIEI MELE

Dacă ar fi să ne spuneți o poveste despre dvs., care ar fi aceasta? De la naștere, de la primele amintiri, înfrângeri, până la marile victorii ale vieții dvs., ce trăsături de caracter importante ați puncta și în ce împrejurări s-au evidențiat acestea?

Iubire, zâmbete, soare, miros de portocale, lăsate sus pe dulap să se coacă în timp ce parfumau casa cu mirosul lor, nas lipit de geam și priviri în căutarea copiilor care să mă strige să vin la joacă, toboganul din colțul blocului, șotronul pe care îl desenam de fiecare dată după ploaie, privirea doamnei învățătoare Șerban când alergam în curtea școlii, cheia prinsă la gât și băgată sub tricou să nu o pierd, vafe… – așa aș putea să descriu o parte din copilăria mea fericită pe care sunt norocoasă că am avut-o. 

Copil singur la părinți, crescut doar de mamă și bunici, am învățat de mică ce înseamnă respectul de sine și pentru aproapele tău, să spui „sărut mâna” și „mulțumesc”, să știi să-ți ceri iertare când greșești și să nu taci atunci când ai ceva de spus, să mergi cu spatele drept și capul sus, indiferent de obstacole, să dai, nu doar să primești, să ai credință…

În timp, am aflat că nu există înfrângeri sau victorii, ci doar lecții de viață din care avem de învățat. Am înțeles că lacrimile nu sunt o soluție, ci felul în care înțelegem să rezolvăm provocările pe care zilnic ni le oferă viața, care este una singură și e păcat să o irosim în lamentări inutile. Să faci bine e mai presus de orice, în timp ce răul se face atât de ușor, dar cu greu se mai poate îndrepta.

Ce forme a luat Iubirea pentru dvs.?

Iubirea este scut și armă pentru mine. În casa în care am crescut, iubirea de mamă, de Dumnezeu, de familie și de copii a fost baza educației mele. Chiar când îmi spun că-mi explodează sufletul de fericire și că nu mai există loc în el, în fiecare dimineață, când îmi trezesc copiii, realizez că se poate și mai mult.

Cum ați ales avocatură și ce lecții v-a învățat această meserie?

 Încă din clasa a IV-a știam că voi fi avocat. Îmi plăcea mult să ies în fața clasei și să susțin orice cauză în care credeam. Evident, mama mea și-ar fi dorit să merg pe drumul ei și să aleg medicina, însă calea pe care am ales-o era deja stabilită în sufletul meu.

Am avut norocul de a-l avea maestru pe Niculae Cerveni și de a-i auzi pledând în sălile de judecată pe monștrii avocaturii, maeștrii dreptului penal, Iorgovan, Diaconescu, Neagu, și alții pe care îi ascultam cu sufletul la gură în „Sala pașilor pierduți”.

„Tratează fiecare dosar ca și cum ar fi problema ta personală”, așa m-a învățat maestrul meu. Poate așa se și justifică implicarea mea totală în fiecare dosar pe care l-am avut, munca depusă zile și nopți în șir, dorința de a căuta adevărul și pasiunea mea, neînțeleasă de mulți, în căutarea dreptății.

MĂ CONSIDER UN OM BOGAT

Declarația dvs. de avere va fi una interesantă? Sunteți bogată?

Mă consider un om bogat, pentru că am o familie extraordinară: o mamă care mă vede copil și acum, un soț care mă iubește și mă susține în tot ceea ce fac și trei băieți minunați. Cele mai frumoase momente sunt atunci când ne strângem toți seara la cină și povestim ce-am făcut, iar masa de duminică ne găsește împreună, de fiecare dată.

Cât despre declarația de avere, cu siguranță, va fi găsită interesantă de mulți „binevoitori”… Sunt avocat penalist de 21 de ani, soțul meu este om de afaceri, iar eu sunt o persoană strângătoare. Oricum, declarația mea de avere spune că nu vin în politică pentru a mă îmbogăți, ci sunt suficient de bogată pentru a mă gândi să facilitez ridicarea poporului român la nivelul la care, în mod legitim, aspiră.

Știu că recent ați plătit 54.000 de euro unui copil pentru a se opera. Tocmai pentru că nu vorbiți despre asta, v-aș întreba de ce nu? Caritatea, bunătatea umană, generozitatea, spun ceva despre un om… De ce lumea care donează pentru un spital de copii privat, construit de un ONG, nu se sfiește să vorbească despre asta, iar dvs. păstrați secrete toate donațiile pe care le-ați făcut de-a lungul timpului?

Cred că cel mai frumos fapt pe acest pământ e să dăruiești, să faci bine celor din jur și să nu aștepți să ți se întoarcă binele făcut. Este și o vorbă care spune „Fă un bine și aruncă-l în apă!”, adică uită că l-ai făcut. Din acest motiv niciodată nu voi face o listă cu oamenii pe care i-am ajutat sau urmează să-i ajut de acum încolo. Sunt fericită că o pot face și că aduc un zâmbet în viețile lor.

Îmi doresc să nu mai văd copii care să învețe la lumina lumânării sau să meargă pe jos kilometri întregi până la școală, vreau să văd părinții care au ce să pună pe masă în fiecare seară și să nu fie nevoiți să plece printre străini pentru o pâine, bătrâni îngrijiți și respectați pentru tot ceea ce ne-au învățat, un acoperiș deasupra capului pentru fiecare. Și mi-aș dori să trăiesc în țara mea în care să nu existe orfelinate, copii abuzați sau bătrâni aruncați în stradă. Vreau să fim mândri că suntem români.

Ce pasiuni aveți?

Iubesc viața, cu bune și cu rele, am devorat vagoane de cărți, am râs, am dansat, am plâns, am căzut, m-am ridicat. Pasiunea trebuie să existe în tot ceea ce faci, numai așa poți avea o șansă să-ți iasă tot ce ți-ai propus.

CÂND AM INTRAT ÎN AVOCATURĂ, NU MI S-A DAT O LISTĂ CU PERSOANE INDEZIRABILE

S-a spus că ați apărat interlopi. Vă simțiți vinovată de acele alegeri? Aveți remușcări?

Noțiunile de „interlop”, „corupt” și altele similare reprezintă, în opinia mea, denumiri date de societate unor persoane care sunt acuzate de comiterea unor infracțiuni. Profesia de avocat, pe care o exercit din 1999, m-a format ca persoană echilibrată, demnă și cu principii.

Unul dintre acestea este să cred în nevinovăția unui om, până la stabilirea contrariului într-un proces corect, în care acuzatul are dreptul să se poată apăra și cineva îl și ascultă. Apărarea drepturilor fundamentale ale omului este temelia unei societăți normale, sănătoase. Prin urmare, nu pot avea remușcări sau conștiința încărcată, pentru că mi-am permis să apăr sau să cred în nevinovăția lor, până la proba contrarie.

Laura Vicol are un master în Drept Penal şi a urmat studii postuniversitare la SNSPA.

Când am intrat în avocatură, nu mi s-a dat o listă cu persoane indezirabile care nu aveau dreptul la o judecată corectă. Avocatul penalist nu este făptașul deghizat în actor procesual.

Din păcate, în spațiul public românesc lipsește cultura dubiului!

Într-adevăr, ajungem rapid la convingeri ferme, înainte de a fi văzut toate probele, înainte de a fi pus dovezile, faptele și făptașul în context social. De multe ori chiar și infractorii, în cele din urmă dovediți și condamnați, sunt niște oameni nefericiți, victimele unui ansamblu de întâmplări nefericite. Măcar până la evidențierea circumstanțelor care pun fapta lor în lumina complexității vieții, au dreptul.

Dreptul la apărare este un drept fundamental. Lipsa dreptului la apărare face decizia judecătorească nulă. Pentru asta sunt avocații și lumea trebuie să știe că, dacă noi am refuza să îi apărăm pe cei aduși ca acuzați în fața judecătorilor, am fi obligați să o facem. Legea ne obligă, dar și morala.

Cu cât acuzatul sau pârâtul sunt mai bine apărați, cu atât adevărul judiciar este mai apropiat de cel absolut și justiția este mai bine servită, spre beneficiul tuturor. Iar asta include și faptul că justiția penală nu urmărește excluderea infractorilor din societate, ci reintegrarea lor socială.

În ceea ce mă privește, prin prisma experienței personale, în nicio circumstanță nu mi-aș permite să judec pe nimeni, pentru că nu am acest drept.

„Numai Dumnezeu poate judeca, fiindcă numai El cunoaște urzeala principiilor și știe cum a fost cu de-amănuntul, totdeauna. Noi, oamenii, dibuim, nu știm nimic”, spunea Camil Petrescu și câtă dreptate avea!

Triunghiul corect pentru mine înseamnă dreptate, credință și adevăr.

DREPTATEA VA FI POLITICA MEA

V-am văzut mereu pledând pentru Dreptate. Veți continua să o faceți și din Parlament?

Detest ipocrizia, minciuna, duplicitatea și poate de aceea sunt o persoană incomodă pentru mulți. Triunghiul corect pentru mine înseamnă dreptate, credință și adevăr. Dreptatea nu poate exista în afara adevărului, și chiar și atunci când nu o putem face imediat, adevărul trebuie spus. Și nu poți fi drept dacă nu crezi cu toată ființa că omul este măsura tuturor lucrurilor, că el este o creație divină, chipul palpabil al Creatorului, expresia vizibilă a logosului universal care, în nicio circumstanță și sub niciun motiv, nu trebuie înjosit și exclus, ci trebuie adus sau, după caz, readus și păstrat în comunitate, sub semnul armoniei și al solidarității. Cu siguranță, voi merge pe aceeași cale aleasă și sunt onorată că mi s-a dat șansa de-a putea să și fac lucruri, nu doar să le spun.

Ce părere aveți despre denunțători?

Denunțul penal este o formă de sesizare a organelor judiciare și poate constitui o modalitate de a descoperi infracțiuni. Însă acum, și mă refer la istoria recentă, denunțul a fost pervertit într-o unealtă prin care făptașii au căpătat impunitate, caracterele meschine au ajuns să se răzbune, făcând un fel de justiție a urii, iar anumite grupuri oculte și-au promovat interesele nelegitime, înlăturându-și concurența.

Se constată astfel că denunțul este o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, ajută la descoperirea fărădelegilor, iar pe de altă parte, induce suspiciune între membrii societății și îi favorizează pe cei împinși de intenții maligne, încurajează exprimarea urii și actele săvârșite cu rea-credință. La fel ca veninul, denunțul, în cantități rezonabile, poate fi medicament, dar în cantități mari devine otravă. Aceasta este nu numai constatarea mea, ci o lecție a istoriei la care au ajuns de mai bine de câteva secole cei care au fost seduși, precum cândva Republica venețiană, de avantajele delațiunii. Prețul plătit pentru asemenea avantaje este uriaș în planul coeziunii sociale, al solidarității civice și al progresului civilizațional. De aceea, acolo unde a fost mai demult lăudată, s-a renunțat la denunț ca procedură acceptată în drept sau rolul său a fost mult redus.

Azi mergem în sens invers. Se pare că ținem a învăța din propriile eșecuri, dar nu din greșelile altora.

Soluția nu este denunțul, ci întărirea instituțiilor aflate în slujba justiției, a ordinii și a respectului legii. Recurgerea excesivă la denunțuri ca armă în administrarea justiției și în apărarea legii mărturisește eșecul instituțiilor statului responsabile pentru aplicarea legii. Dacă acestea vor fi consolidate, inclusiv prin ridicarea nivelului de știință și conștiință a celor care sunt angajați oficial spre a le îndeplini misiunea, justiția va fi mai vibrantă, iar denunțul va deveni o soluție marginală și de ultim recurs.

Reforma justiției este pe ordinea zilei. Toți vorbesc despre ea, dar fiecare înțelege altceva. Care este părerea dvs? Unii pesediști susțin că PSD a greșit vorbind prea mult despre nedreptățile din justiție și politizarea luptei împotriva corupției. Și dumneavoastră credeți la fel?

Declarațiile politice și opiniile post-factum sunt expresia democrației. Justiția este o putere fundamentală a statului democratic și așa trebuie să se păstreze. Instrumentele juridice și cele judiciare evoluează constant, există așa numita reformă continuă, despre care nimeni nu vrea să se exprime. Fiecare are o părere și e bine să le ascultăm pe toate, dreptul la liberă exprimare este unul câștigat.

Corupția este o boală a societății, nu doar în prezent, există o istorie întreagă ce demonstrează că puterea politică poate fi factor de corupere, integritatea fiecăruia fiind frâna de serviciu. Acolo unde puterea politică este coruptă, în mod inevitabil trebuie restabilit echilibrul, mecanismele aparținând puterii judecătorești.

Dacă vrem să păstrăm o societate echilibrată, nu ne putem baza doar pe represiune și pe zăngănit de cătușe, ci avem nevoie de mecanisme de prevenție socială: educație, cultură, disciplină, egalitate socială între cetățeni, elemente care să așeze societatea pe un drum lung către stabilitate, să îndepărtăm răul prin convingere și compensare socială.

Schematizarea luptei împotriva corupției este o eroare, care a atras și politizarea acesteia. Astfel s-a ajuns ca lupta împotriva justiției să nu mai aibă sau să nu mai aibă exclusiv scopul eradicării corupției, ci să se transforme în armă pentru tranșarea rivalităților politice. Nu este un fenomen unic în România și nici doar unul al timpurilor noastre. Nu trebuie dramatizat, dar nici ignorat. Abia dacă o vom face, va deveni dramatic.

Acolo unde sunt oameni și acolo unde este putere va fi și corupție.

Absolut. Știți că „orice putere corupe”. Și nici oamenii prin care acționează autoritatea judecătorească nu sunt imuni la tentațiile corupției. Cine ar putea susține contrariul?

Adagiul la care m-am referit mai are și o continuare: „puterea absolută corupe în mod absolut”. Așa că soluția este să împărțim puterea și să o distribuim în așa fel încât deținătorii să își limiteze unul altuia devierile și abuzurile.

Despre asta este vorba cu reforma justiției. Echilibrul puterilor și egalitatea armelor, astfel încât din sala de judecată să iasă adevărul și nu interesele politice, iar acesta să fertilizeze armonia și coeziunea socială.

Eșecurile justiției sunt şi ale statului, care e armura politică a societății.

Tocmai de aceea, nu se poate trece ușor peste asemenea eșecuri și de aceea nu este greșit să ne ocupăm, după caz, de tratarea și prevenirea lor.

Omul politic nu trebuie să își stabilească prioritățile după criterii exterioare realității. Ce înseamnă că am vorbit prea mult sau prea puțin despre justiție? Avem o problemă, avem o sfidare, avem o șansă, trebuie să vorbim despre ele. Nu cred că am dezbătut prea mult despre justiție. Cred că am discutat prea puțin pe alte teme. Inclusiv despre combaterea corupției prin politici extrajudiciare.

Mă leagă de Dolj, în mod fundamental, tradițiile și acel filon național care în Oltenia s-a păstrat încă puternic.

Ion D. Sârbu, unul dintre simbolurile literare ale Craiovei, a fost în 2019 obiectul unui colocviu național de mare succes. Din păcate, filiala Uniunii Scriitorilor din Craiova nu are nici măcar sediu în oraș. Chiar nu se poate găsi o clădire pentru a sprijini breasla literaților? Alexandru Macedonski, poetul simbolismului, venea des în Dolj, atras de farmecul satelor oltenești, ba chiar a cumpărat un conac într-una din comune. Din nefericire, politicienii nu dau nicio mână de ajutor scriitorilor, pentru a organiza un colocviu de anvergură dedicat poetului.

Chiar dacă un deputat nu are în atribuții chestiuni de administrație locală, sunt convinsă că noul primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, filolog la bază și un politician apropiat de cultură, va găsi o soluție. Ea a făcut multe pentru scriitori și în calitatea sa de Președinte al Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților. Va face și din cea de primar.

Ca deputat în Parlamentul României, atunci când va depinde de mine, voi face tot ceea este posibil să sprijin proiectele culturale, pentru că fără educație și cultură suntem săraci. Pentru un suflet bogat spiritul trebuie hrănit în mod constant. Crearea unui cadru legal favorabil în acest sens este menirea deputaților și mă voi achita de această datorie.

Prin ce anume vă simțiți legată de Dolj?

Prin Marin Sorescu ale cărui poezii mi-au însoțit adolescența; prin Tudor Gheorghe la ale cărui concerte am fost mereu și care a fost pentru mine un simbol al talentului artistic românesc autentic; prin echipa de fotbal „Universitatea Craiova” ale cărei meciuri cu „Benfica Lisabona” și „Kaiserslautern” mi le amintesc și acum, deși eram copil, însă fenomenul acelei „mari iubiri” cuprinsese toată România, indiferent de vârstă și cred și acum că nu a existat o echipă mai iubită ca acea „Craiovă” care a realizat primele mari performanțe pentru o echipă românească venită din comunismul ermetic în care nu existau condițiile de astăzi; prin Nicolae Titulescu, poate până astăzi cel mai mare diplomat al acestei țări, care m-a învățat prin exemplul său că, deși venit dintr-o țară mică, poți ajunge într-o funcție importantă la nivel internațional, ceva ce am avut mereu ca îndemn de viață și anume că „destinul este scuza celor slabi și opera celor tari”.

Mă mai leagă de Dolj, în mod fundamental, tradițiile și acel filon național care în Oltenia s-a păstrat încă puternic, pentru că eu, deși sunt un om care a călătorit mult, un om cu prieteni în alte țări, am rămas mereu legată indestructibil de tot ceea ce este profund românesc.

Deși sunt un susținător al proiectului european, cred că, în măsura în care azi a fi bun român înseamnă a fi bun european, nu putem fi buni europeni, dacă nu suntem buni români.

Din acest punct de vedere, Oltenia este regiunea în care cultura românească a primit cele mai puține influențe străine. De aceea, într-un moment în care identitatea națională a românilor suferă atacuri din toate părțile, o mare speranță pentru supraviețuirea națiunii noastre vine din Oltenia.

Mă leagă multe de acest județ, poate tocmai de aceea mi s-a părut atât de firesc să accept această candidatură atunci când Lia Olguța Vasilescu mi-a propus.

Craiova a fost odată „capitala unei mari iubiri”. Astăzi orașul are mai degrabă faima unui fief al lumii interlope. Cum s-a ajuns aici?

Reputatul tehnician Constantin Cernăianu a obținut primul titlu din istoria „Științei” în sezonul 1973-1974 cu „Universitatea Craiova”. Sunt o microbistă înfocată și să nu vă mirați când mă veți vedea în tribune, trăind emoțiile meciurilor de fotbal.

Din nefericire, acest virus care ne-a pus pe pauză cursul firesc al vieții nu ne permite să ne bucurăm de campionate, însă cu siguranță vom reveni la normalitate. Cât despre așa-zisa faimă, fiecare pădure are uscăturile ei. Important e să știm să distingem între realitate și legendă. E o utopie să credem că trăim într-o lume perfectă și nu sunt adepta politicii struțului. Însă cred cu tărie că orice lucru strâmb se poate îndrepta.

Ce fel de politician veți fi?

Unul așa cum mi-am dorit să fie toți politicienii, cu suflet, integri și cărora să le pese atât de cei care i-au votat, cât și de cei care nu le-au acordat încrederea, pentru că suntem români cu toții, indiferent de opțiunea politică a fiecăruia.

Întotdeauna în campania electorală, candidații promit multe. Dvs. ce le promiteți alegătorilor?

Nu știu dacă este cazul să le promit ceva în plus față de ceea ce oamenii știu deja despre mine după 21 de ani de carieră ca avocat. Oamenii s-au săturat de promisiuni.

Prefer să le vorbesc despre ceea ce am făcut decât despre ceea ce voi face. Ce aş putea promite este doar faptul că și în Parlament dreptatea va fi politica mea.

Care este un compromis politic pe care îl detestați?

Am rețineri față de noțiunea de compromis în general, dar sunt deschisă la orice dialog și cale de mijloc, benefică pentru toate părțile. Știu că politica este arta posibilului și am destulă experiență de viață și avocațială pentru a găsi posibilul în ceea ce pare imposibil. În orice caz, detest compromisul care răstoarnă toate principiile. Pe acesta îl exclud, indiferent de cauzele care l-ar recomanda. Scopul nu poate scuza orice mijloace, iar mijloacele care nu pot fi scuzate de scop, îl compromit.

Liderii români au fost mereu victima trădărilor. Vă așteptați la trădare în jurul dvs.?

Un om mare spunea că loviturile de la spate sunt cel mai adesea provocate de cei pe care îi protejezi cu pieptul. Aș minți să spun că nu am pățit-o. E drept, de puține ori, din partea unor persoane în care am crezut și am mutat munții din loc în apărarea lor. Cu toată precauția mea, cu siguranță, voi mai trece prin așa ceva, pentru că prin construcția mea ca om, instinctual, încerc să-l protejez pe cel slab aparent.

Se mai zice că acolo unde nu este încredere nu este trădare. Fără încredere însă nu există progres. De aceea pentru mine prezumția de bună-credință acordată celuilalt este esențială. Nu o acord, însă, decât o singură dată.

ATRAGEREA INVESTITORILOR STRĂINI VA FI O PRIORITATE PENTRU MINE

Anul viitor criza financiară va fi dramatică. Guvernul Orban, pentru a închide gura șomerilor, pe care i-a plătit ca și cum ar fi muncit, a îndatorat țara în mod exponențial. Cum credeți că va arăta România în 2021?

Nu sunt specialistă în economie însă este evident pentru orice om că România va avea un parcurs critic, dacă se continuă această politică economică a actualului Guvern.

Rezolvarea problemelor economice și sociale nu se poate face pe datorie la infinit. Paradigma de finanțare a economiei, a cheltuielilor sociale și a costurilor administrative trebuie schimbată radical și trebuie să reintre în normalitate.

Statul trebuie să colecteze mai mult, să recupereze arieratele care se ridică deja la 28 de miliarde lei, să stopeze risipa banului public care doar în anul 2020 a creat un deficit de 3% din PIB (din total deficit de 8,6%, 3 puncte procentuale sunt bani risipiți pe bunuri și servicii sau pe măsuri fără efect economic), să combată evaziunea fiscală și să producă veniturile necesare pentru relansarea economică.

Datoria publică trebuie să se realizeze exclusiv pentru investiții și doar în limita în care acestea nu sunt acoperite de venituri bugetare.

România trebuie să ajungă să colecteze 34% din PIB față de 30% cât face acum. O poate face prin digitalizare și profesionalizare.

Nu trebuie să își mai creeze costuri sociale prin măsurile pe care le ia. Orice stimul economic dat antreprenorilor trebuie să fie corelat cu menținerea și crearea de noi locuri de muncă, creșterea nivelului de salarizare în sectorul privat. Și aceasta va fi una dintre prioritățile mele ca deputat: să atrag investitori străini care să coaguleze forță de muncă în județul Dolj, pentru că asta va însemna nu doar un trai mai bun al oamenilor, ci creșterea nivelului de viață al întregului județ.

Dacă nu se aplică politici de stimulare economică și de menținere a puterii de cumpărare, România va intra în faliment, deoarece asimetrismul cerere-ofertă va conduce la falimentul ofertei.

Dacă leul se va prăbuși în anul viitor, așa cum anticipează experții, ce va face PSD pentru a ameliora situația?

PSD va acţiona aşa cum trebuie să o facă orice partid responsabil: targetarea stimulilor economici pe industriile productive din țară astfel încât să fie diminuat deficitul de balanță comercială.

Deprecierea cursului valutar este strâns legată de balanța comercială negativă, iar pentru a stopa această depreciere soluția este să produci în țară ceea ce, în mod normal, importai. Accentul va fi pus pe industria petrochimică, farmaceutică și alimentară, iar județul Dolj poate juca un rol important, pentru că agricultura este foarte dezvoltată aici, dar și pe producția de bunuri intermediare cu finanțări fără precedent, atât din fonduri europene, cât și din fonduri naționale. Colegii mei economiști au lansat deja Programul de Guvernare al PSD care arată ceea ce românii știu deja: că PSD este singurul partid capabil să guverneze această țară.

Ce relaţie aveţi cu Elena Băsescu?

O știu de mult. Aș putea spune că sunt mai prietenă cu Ioana Băsescu, dar nu am amestecat vreodată prietenia noastră cu familia acestora. Copiii noștri se joacă împreună. Sunt prietenă cu omul și nu cu numele lui. Acestea nu sunt prietenii politice și nu se intersectează în niciun fel cu sectorul public și interesele publice. Dovadă este că eu voi candida pe listele PSD, iar EBA pe cele ale PMP. Există prietenie și în afara politicii, care nu exclude niciun fel de diferențe de opinii.

Asumarea deciziei de a schimba

De ce până acum nu aţi a intrat în politică? Ce vă face să începeți o carieră politică acum?

Poate că până acum m-am pregătit pentru acest pas! Există un moment anume în care ne simțim inspirați și motivați să facem anumite alegeri, iar pentru politică, în ceea ce mă privește, acum a sosit timpul. Am avut norocul de a face avocatură o mare parte din cariera mea când clientul avea șansa la o judecată dreaptă, indiferent cum îl chema. În ultimii ani, de multe ori, diferența între închisoare și libertate a făcut-o tocmai numele acuzatului, iar nu faptele lui. Mulți au fost condamnați pentru ceea ce au făcut bun, iar nu pentru ceea ce au făcut rău. Multe procese s-au judecat în piața publică, înainte de a se pronunța un judecător în sală.

Intru în politică și pentru a face, nu doar pentru a spune altora ce să facă, pentru a-mi asuma responsabil decizia de a schimba ceea ce consider nedrept sau de a face acele legi care cred că le-ar aduce oamenilor bine.

PSD a stabilit şi a desăvârșit parcursul european al României.

Laura Vicol este poziţia nr.3 pe listele PSD pentru Camera Deputaţilor, în judeţul Dolj

De ce candidați pe listele PSD? Acest partid este demonizat. Mulți cred că va rămâne în opoziție în următorii patru ani. PSD parcurge o perioadă de prefaceri. Credeți că ar fi de dorit ca și în cazul unui rezultat bun în alegeri, partidul să mai rămână în opoziție pentru a termina reformele interne? Este pregătit PSD să revină la putere? Nu-i va opri asta transformarea?

De ce PSD? Haideți să vedem faptele și să le lăsăm să vorbească pentru noi.

PSD a fost întotdeauna partidul celor mulți, cel care, inclusiv prin doctrina sa social-democrată, le-a înțeles nevoile. PSD-iștii au mărit pensiile celor care trăiau sub nivelul decenței, au acordat subvenții agricultorilor, au mărit salariile medicilor și profesorilor, au scutit de impozite tinerii specialiști IT, au dat bilete de transport gratuit studenților. Cei care cred că aceasta a fost „mită electorală” trebuiau să nu le accepte. Deși urăsc „mita” și orice foloase necuvenite, prefer partidul care „mituiește poporul”, celui care „jupoaie poporul”; prefer partidul care laudă poporul celui care îl insultă. Poate cel dintâi este ipocrit, dar ipocriții arată că știu cum este bine să se poarte, chiar dacă în fapt nu se comportă totdeauna așa. Ceilalți sunt însă cinici și de la ei nu se poate aștepta nimic bun, căci ei nici măcar nu știu cum este bine sau refuză, pur și simplu, binele chiar și în teorie.

Sub guvernările PSD chiar și oamenii de afaceri au prosperat. Aceștia și-au exprimat mereu uimirea și admirația pentru măsurile liberale, pro-piață, favorabile concurenței libere și loiale, inclusiv în raporturile cu investitorii străini, pe care PSD le-a luat. Sunt apropiată acestei lumi și cunosc aceste realități, dar nu fac parte dintre aceia care primesc sprijin de la un partid și îl susțin pe celălalt.  

Numai sub guvernele PSD România a înregistrat creșteri economice. Excepție face un singur an din mandatul Guvernului Tăriceanu, când acesta a guvernat cu sprijinul PSD, fiind obligat să accepte o parte a programului economic social-democrat.

Guvernele PSD au asigurat accesul României în NATO și în Uniunea Europeană, după ce un președinte al României dat de PSD a reușit, pentru prima și, deocamdată, ultima oară în istoria recentă a acestei țări, să coaguleze toate forțele ei politice, realizând consensul național. Este vorba despre Declarația de la Snagov, din 1995, când Puterea și Opoziția, Ion Iliescu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Ion Rațiu, Sergiu Cunescu, Marko Bela, Corneliu Vadim Tudor, Ilie Verdeț, Gheorghe Funar și alții, oameni pe care ideologia și istoria personală îi despărțeau cu totul, s-au așezat la aceeași masă și au stabilit împreună parcursul european al României. Or fi fost și comuniști, neocomuniști sau criptocomuniști printre ei, dar eu prefer o Românie a concordiei, celei a conflictului, o Românie a solidarității, celei a dezbinării, o Românie a armoniei, celei a urii.

În rândul PSD sunt încă oameni care iubesc valorile și istoria acestui popor, care sunt mândri a fi europeni din România și refuză ideea ca țara lor, a înaintașilor și a urmașilor lor, să aibă un statut de colonie. PSD este astăzi singurul partid național. În orice caz, partidul național cu cei mai mulți membri din această țară. De aceea îl și demonizează toți cei care sunt străini de acest neam ori cei care se rușinează a-i fi membri, întrucât vor să pună în sarcina lui eșecurile lor personale.

Nu îmi aleg partidul după ceea ce se spune despre el și nici după șansele sale de a ajunge la putere, ci după valorile pe care le promovează și în care crede. Idealul meu nu este acela de a fi parlamentarul unui partid la putere, deși știu că fără putere nu se poate realiza nimic, ci de a lupta în rândurile unui partid pentru promovarea, prin anumite politici, a anumitor valori în care cred. Dacă nu vom izbuti azi, vom izbuti mâine. Totul este să nu renunțăm, să nu capitulăm.

Pe de altă parte, partidul nu este o instituție osificată. El este suma membrilor săi.

Cazul PSD este un exemplu perfect de partid care își schimbă conducătorii, dar nu își schimbă electoratul.

Demonizarea PSD a fost inițial un alibi al concurenților săi politici pentru lipsa oricărei viziuni și a oricărui program alternativ. În ultimii ani, ceea ce se demonizează nu mai este suprastructura partidului, ci baza sa, electoratul său, votanții săi.

Acum nu mai este vorba despre a scoate PSD de la putere, așa cum doresc în orice sistem democratic forțele politice concurente, ci de a elimina din istorie acea parte a societății românești care pune munca înaintea capitalului, statul înaintea pieței și națiunea înaintea individului. Lupta nu se mai dă cu reprezentanții PSD, ci chiar cu partea cea mai valoroasă a României profunde. În discuție nu este răspunsul la aspirațiile acesteia, ci eliminarea ei pură și simplă din societate și chiar din realitatea biologică.

Sunt partide care îi tratează pe simpatizanții PSD, partid etichetat cu formula nazistă „ciuma roșie”, drept suboameni, untermensch, în același limbaj nazist. România ar trebui „curățată” de aceștia. Se vrea o Românie fără ei. În fața unei asemenea amenințări nu mai poți rămâne neutru, nici sta în afara confruntării. În asemenea condiții, orice om cu suflet și rațiune, nu se mai gândește la imaginea publică și șansele electorale, ci la luptă. Și cum politica este un joc de echipă, iar nu unul individual, iată-mă! Și de aceea am intrat în politică!

Are PSD nevoie de reformă internă, inclusiv pentru a se adapta noilor condiții de luptă și noilor obiective ale luptei?

Are! Acum în joc nu este ideologia stângii democrate, ci salvarea democrației și a statului național care a creat-o. Pentru asta, PSD are nevoie nu să înlocuiască lideri și militanți vechi cu unii noi, ci să adauge la cei vechi alții noi.

Este timpul adunării, dar nu al risipirii, al solidarității, pe toate planurile, dar nu al excluderii și individualismului.

Va ajunge PSD la putere înainte de a fi terminat reforma internă?

Se prea poate, deși ar fi de preferat să nu fie așa.

Este puterea o frână a reformelor interne dintr-un partid?

Este. Dar în circumstanțele actuale, când încă puterea ți-o mai dă poporul, sub inspirația forțelor superioare și misterioase care dirijează mersul istoriei, forțe pe care noi, creștinii, le numim Dumnezeu, nu ai voie să refuzi mandatul. Important este ca, în opoziție sau la putere, PSD să rămână principalul apărător al națiunii și al democrației, al celor mulți doritori de mai bine pentru ei, pentru familiile lor, pentru țară și pentru lume.

SPER DOAR CA OMENIREA VIITORULUI SĂ FIE UNA CU SUFLET

Cum ați petrecut pandemia? Ce a însemnat această perioadă pentru o mamă cu trei copii, între care doi cu școală online?

Una dintre cele mai mari calități ale omului e reprezentată de adaptabilitate. Orice restricție este greu de digerat însă am văzut partea plină a paharului: am petrecut mai mult timp împreună, am făcut campionate de monopoly și remi, ture în jurul blocului, ne-am descurcat așa cum o facem de fiecare dată, cu zâmbet și speranță. Școala online este dificilă, a fost puțin complicat, însă noi am fost norocoși, în Sectorul 1 tabletele au fost date la timp tuturor elevilor de primarul Dan Tudorache, nu au fost pași pierduți. Copiilor le-au lipsit clar contactul nemijlocit cu pedagogii, întâlnirile cu prietenii și plimbatul cu trotineta în parc. Cel mic, care are doi ani, a fost cel mai afectat, mi se umpleau ochii de lacrimi când venea la mine cu adidașii și îmi arăta ușa, îi era dor să iasă afară la joacă…

Vedeți pandemia SARS-CoV-2 politizată? Care ar putea fi efectele secundare ale actualei „terapii”? Cum va arăta perioada de după? Vom reveni la normalitate sau mergem către o „nouă normalitate”, adică spre o anormalitate cronică? Ce părere aveți despre Orwell?

Păi, nu suntem deja în Orwell?! Nu am competențe medicale, însă ca avocat, cetățean, mamă a trei copii, observator social vă pot spune că vom ieși din această pandemie schimbați: unii dintre noi poate mai întăriți, prețuind mai mult ceea ce până acum ni se părea neimportant, iar alții mai slăbiți, mai lipsiți de speranță, mai învinși.

Pierderea unei „normalități” în care trăiam și plonjarea într-o altă „lume” va cere un efort psihic și fizic pe care nu toți îl vor putea face. Îl auzeam pe profesorul Florin Colceag, supranumit „antrenorul de genii”, că școala online, dar și toată viața noastră care acum e mai mult de acasă și virtuală, va produce depresii, psihoze colective pe care le vom putea evalua la adevăratul lor impact în câțiva ani.

Nu vom reveni la „normalitatea” pe care o știam și tocmai nostalgia ei ne va face nefericiți în noua realitate la care va trebui să ne adaptăm. Poate pentru cei mai tineri, care nu au încă reperele și valorile foarte bine fixate în conștiința și în personalitatea lor, trecerea va fi mai simplă, pentru generațiile mature însă va fi mai complicat. Omenirea va supraviețui, dar nu știu încă în ce fel va mai fi. Sper doar să fie încă una cu suflet!

Ce veți face dacă veți pierde alegerile?

Voi continua să profesez ca avocat, să lupt pentru dreptate și să rămân o voce în numele oamenilor de bună credință din această țară.

PE SCURT

Îmi iubesc familia.

Cred în… Dumnezeu și în oameni.

Cel mai bun avocat –Niculae Cerveni.

Cartea pe care o am pe noptieră în acest moment este una de povești din care le citesc în fiecare seară copiilor mei.

Biserica este în sufletul fiecăruia.

„Justiția este stăpâna și regina tuturor virtuților”. (Cicero)