Mihai Constantinescu idolul copiilor ”şaptezecişti”

Nu-mi mai amintesc cum a apărut pe firmament. Rudimente de memorie mi-l asociază cu un compozitor, Marius Țeicu, altele cu frumoasa și talentata solistă Olimpia Panciu… cine își mai amintește de ea decât eu, el și Adrian Romcescu cumnatul ei, căci s-a căsătorit prin Danemarca tot cu un artist: muzicianul Mircea Romcescu …

Televiziunea română de atunci a consacrat un grup de producție redutabil, inventiv și agreabil, de succes numit pe scurt: Marius, Olimpia și Mihai. Primul era și compozitor – ce fabrică de șlagăre! – și interpret, pianist corepetitor la școala populară de artă secția muzică ușoară, de unde putea alege în voie ce calitate de cremă dorea. Și a ales… În spatele lor însă, era un la fel de redutabil realizator de emisiuni, un ins de ”divertisment”, un maestru numit Titus Munteanu. Un…munte de talent, cel care apoi a preluat-o pe Angela Similea și formația Savoy cu care a realizat memorabile performanțe tv, chiar așa, pe vremurile acelea ostile, închise noului și modernului… Era, dacă vreți, în plan tv, o ”teroare” estetică minunată a producțiilor lui Titus Munteanu. Copleșită de admirație, uimire dar și invidie dusă până la delațiune. Performanțele titusiene erau la bătaie cu cele ale Ioanei Bogdan ”suporter” Aura Urziceanu, Gică Petrescu și Sfinxul lui Mișu Cernea cuplat cu grupul Crina Mardare-Zoia Alecu.

Pe acest fond al primului venit în grupul lui Titus, Mihai era deja, și fără ajutorul tv, un mit. Contruit în turnee, bătând sălile de spectacol ale țării. În primul rând, grație calităților lui. Sportiv absolvent al facultății de sducașie fizică Șae, căci așa i se spune, era antialcoolic, antitabacic, putea să se pocăiască în lumea aia plină de vicii. Profesional, era ceea ce un termen atunci la modă, inspirat de modelul Salvatore Adamo, se numea un ”cant-autor. Ajunsese chiar să sfideze vârfurile Uniunii Compozitorilor, fiindcă nu apela la ele.Cînd a apelat la Gigi Grigoriu cu ”Ia-ați mireasă ziua bună” a avut un succes monstru… Atunci dependența unui artist de compozitor era uneori esențială. Și putea fi letală pentru cariera solistului . Vedeți ulterior cazul lui Șerban Georgescu care întâi ”și-a luat mâna! de pe Carmen Rădulescu, apoi de pe Mădălina Manole. Vedeți cum s-au ”stins” cele două stele dublate de reale și autentice talente… De fapt, aici a fost forța de supraviețuire scenică a lui Mihai: în cantautoralul lui. Apoi, a avut inspirația, prin 1970, să accepte un cântec cvasibanal, ”Colombe ivre” din repertoriul deloc cunoscutului solist franceez Serge Prisset. Un câtec lansat în 1970 al cărui text l-a făcut în limba română un textier consacrat ”papa” Ovidiu Dumitru. Care de la ”colombe ivre” a ajuns la ”o rimă infantilă genială: ”o porumbiță//cât o bobiță. Ei bine, diminutivarea asta dublă, pusă ca refern într-un șlagăr, căci piesa a devenit instantaneu șlagăr, a devastat! Copii, preșcolarii – o categorie inertă la muzica ușoară – erau isterizați, se dădeu în vânt după Mihai. La spectacole, am fost la căteva și în provincie, stătea ”mucosul” pe scenă, la coadă să-i dea flori, să-l pupe și să cânte și el – mânca-l-ar, mama! – refrenul sacru al rimei de aur: polumbiță/bobiță…”. Oamenii maturi, erau și ei amuzați și încântați. Prin extinderea sa, prin aria de public cuprinsă cred că acest ”o porumbiță/ cât o bobiță” a egalat cel mai mare șlagăr al neamului din toate timpurile: ”Gara mică”,… ”hai vino iar în gara noastră mică…„ al lui Mitică Lupu, cântat de Gabriel Dorobanțu.

Mihai a scos apoi și alte șlagăre, multe cu zecile, memorabile de un succes care dacă ar fi fost comensurat în stil occidental, prin vânzări și topuri reale, ar fi fost ”monstruos”, iar el, miliardar încă din anii 70-80… Nu departe valsul ”Un zîmbet, o floare” și încă alte letale succese.

Care e secretul marelui său succes: simplitatea, textul direct, nesofisticat, cântecul simplu, ușor de fredonat. Sigur, asta se întâmplă ”să o pleznești” cu o piesă. Dar, când îți ies succese de zeci de ori devine un fenomen.

La noi, au mai fost așa, lipiți de șlagăr ca marca de scrisoare, atașați de el, doar câteva nume: Pâslărița, Spătaru cu uimitorul firicel de voce, Andreescu, fabuloasa Mirabela, Gabriel Dorobanțu…
Mihai Constantinescu a rămas azi un idol apus, al unei generații care se stinge. Dar, un idol real…