După seria de percheziții efectuate în această dimineață de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fostul șef al secției de Chirurgie din cadrul Spitalului Floreasca, prof. dr. Mircea Beuran, va fi adus la sediul DNA pentru audieri.
Beuran este vizat de un dosar penal pentru luare de mită. Plângerea a fost făcut de deputatul USR Emanuel Ungureanu.
„O persoană care i-ar fi dat mită lui Beuran m-a contactat. (…) Este vorba despre 10.000 de euro. Informațiile pe care le dețineam acum câteva luni cu privire la posibile fapte de corupție cu privire la Beuran ar putea fi confirmate în aceste zile. Sunt implicate și alte persoane din sistemul medical, nu numai el. Aș lăsa ca procurorii să comunice numai ce pot în această fază a anchetei penale. (…) Nu e un caz particular, chiar ieri îmi scria un domn despre practicile unor dumnezei medicali. Azi am primit informații de la un domn care reprezenta o firmă de medicamente și care-mi explica cum a dat mită în două tranșe unor doctori care erau șefi de secție și care foloseau foamea de bani a unor firme din industria farmaceutică pentru a-și rotunji veniturile. Eu ii trimit la procurori să-și facă datoria civică. E trist că oamenii au mai multă încredere în mine uneori decât in instituții ale statului”, a declarat pentru Realitatea TV deputatul USR.
Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după un incendiu în sala de operație.














































