Tot astăzi este judecată de magistraţi şi contestaţia fostului prim-ministru în cazul condamnării sale la doi ani de închisoare în dosarul “Trofeul Calităţii”.
Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit pentru luni termene de judecată în cazul contestaţiilor făcute în dosarele “Mătuşa Tamara” şi “Trofeul Calităţii” ale fostului premier.
În primul dosar, procurorii anticorupţie au făcut recurs împotriva deciziei unui complet de trei judecători al aceleiaşi instanţe care a dispus achitarea lui Adrian Năstase, Ioan Melinescu şi Ristea Priboi, deferiţi justiţiei pentru fapte de corupţie.
În dosarul “Trofeul Calităţii”, în care Năstase a fost condamnat definitiv de un complet de cinci judecători de la instanţa supremă, fostul premier a introdus o contestaţie în anulare ce vizează mai multe vicii procedurale ce ar fi fost comise de instanţele anterioare care au judecat acest caz.
Dosarele au termen luni, iar Adrian Năstase trebuie să fie prezent în faţa judecătorului în ambele cazuri, potrivit normelor procedurale penale în vigoare.
















































