Nicolae Breban – scriitorul sau biografia ?

Gr. P.) nu intenţionăm să facem, noi, o ierarhie sau cine ştie ce clasamente literare. Aşa că, din ipostaza noastră deja definită nu putem spune decât atât: Nicolaie Breban este unul dintre importanţii prozatori români. Alături de contemporanii săi Marin Preda, Fănuş Neagu, Eugen Barbu, D.R. Popescu, Augustin Buzura, George Bălăiţă ş.a. Punct.

Cert este că lui Breban i-a plăcut să fie mereu în faţă. În primele rânduri. A fost în primele rănduri ale PCR, membru supleant al CC, apoi ale PNŢ, nu ştim de ce…i-a plăcut. Fire trufaşă, plină de sine, suficientă am spune, i-a plăcut apropo de calitatea enumerată mai sus , …i-a plăcut, ŞI, să epateze. La cenalurile literare din vremea comunistă, când nu era plecat din ţară!, cu tineri gură-cască şi aspiranţi literari, dădea asistenţa pe spate. Cine era ea: iaca, nişte pui de cârtiţe ţinuţi numai în galeria-mumă numită cu emfază Patrie, şi care, vorba lui Radu Cosaşu, nu vedeau decât ”cârtiţe săpând în întuneric şi iar cârtiţe săpând în întuneric. Iar dumnealui îşi începea, implacabil, poveştile cu : “eram la Paris şi mă plimbam cu Cioran // Eliade// Ionesco… pe malul Senei, când de-odată…” Efectul în rândul ascutătorului era devastator: ură, admiraţie mută, invidie. Nedumerire: “cum a ajuns ăsta la Paris, să umble cu astfel de oameni, pe care nouă Partidul nu prea ni-i recomadă?”, etc , etc. Sădea rătăciri ideologice paradoxale în rândurile tineretului revoluţionar, …Avea, are că trăieşte, o aroganţă de nobil, deşi nici urmă de nobelţe în biografia sa. Doar deşertăciunea unei poze bine studiată. Una tipică românului de ceva talent care “se descurca”, “făcea compromisuri”, “colabora” . Pentru binele lui. De aia a ajuns dumnealui şi la Paris şi în RFG la rude, fiincă se descurca…

Dar de aici până a te prezenta drept un ins cu vederi democratice, un european “avant la lettre” sadea, când tu ai fost “membrache supleant al cece pecere”, e o distanţă. Chiar o prăpastie… Nu numai fizică dar şi morală.

Nu suntem de acord cu dl Nicolaie Manolescu. Care-l demască, incriminează, judecă, pe Breban ca pe hoţii de cai; ca pe securiştii zeloşi; ca pe torţionarii excesivi; cu duritate şi realism, creînd din Breban o splendoare clasică de “lebădă rănită”. Noi am susţine că omul e om şi opera e operă. Aşa, ar trebui să renunţăm la geniul unor Sadoveanu, Arghezi; sau Celine, Kundera ?

Haideţi să citim mai întâi cărţile!, apoi biografiile! Sau deloc, biografiile… Pentru un consumator Cartea contează. Viaţa e treaba istoricului literar. Fiindcă există şi canalii de geniu, întruchipate în bărbaţi bine, culţi, inteligenţi, rafinaţi care atrag fie şi la senectute femei tinere, victime famelice, uscături isterice, crizate, exaltate; o specie feminină de scrumbii afumate, în exces sărate şi bătute de vânt spre a fi mai gustoase… Asta e, metaforic, pletora feminină din plasa unui scriitor celebru, sedusă nu musai de o ciosvârtă de idée europeană… Nu este cazul lui Breban. Dar, cam asta ar fi tipologia prozatorului ajuns ca el…