Oameni versus mașinării. De ce inteligența artificială nu va putea înlocui umanitatea

Idea unei „explozii de inteligență” (intelligence explosion) a fost susținută pentru prima dată de matematicianul I. J. Good în 1965. „Intelligence explosion” este un termen care definește potențiala creare a unei mașinării ultrainteligente, care va fi capabilă să surclaseze toate activitățile intelectuale ale oricărui om, indiferent de cât de inteligent ar fi acesta. Deoarece proiectarea mașinilor este una dintre aceste activități intelectuale, o mașinărie ultrainteligentă ar putea proiecta mașini și mai bune decât ea.

Atunci va exista, fără îndoială, o „explozie de inteligență”, iar inteligența omului va fi lăsată cu mult în urmă. Astfel, prima mașină ultrainteligentă va reprezenta ultima invenție pe care omul va trebui să o mai facă vreodată. Această teorie a fost reînviată în 1993 de autorul și cercetătorul Vernor Vinge și, de atunci, a căpătat o oarecare popularitate în rândul tehnologilor și filosofilor.

AR FI POSIBILĂ O EVOLUȚIE RECURSIVĂ A INTELIGENȚEI?

Cum ar putea arăta auto-îmbunătățirea recursivă pentru ființele umane? Odată ce există o persoană cu un IQ de 300, una dintre problemele pe care le poate rezolva această persoană este cum să convertească o altă ființă umană cu un IQ de 300 într-una cu un IQ de 350. Și apoi o persoană cu un IQ de 350 va fi capabilă să rezolve problema mai dificilă de a transforma un om cu un IQ de 350 într-unul cu un IQ de 400 și așa mai departe.

Însă, nu există niciun motiv să credem că acesta este modul în care inteligența funcționează. De exemplu, sunt o mulțime de oameni care au un IQ de 130 și există un număr mai mic de oameni care au un IQ de 160. Dar niciunul dintre ei nu a putut crește inteligența cuiva cu un IQ cuprins între 70 și 100, ceea ce se presupune că ar fi o sarcină mai ușoară. În plus, niciun om nu a reușit să mărească inteligența animalelor.

Și asta pentru că suntem, probabil, mult prea departe de pragul necesar acestei acțiuni. Poate că un IQ de 300 ar fi minimul necesar pentru a spori inteligența altcuiva. Dar, chiar dacă acest lucru ar fi adevărat, încă nu avem motive întemeiate să credem că este posibilă o auto-îmbunătățire continuă a inteligenței.

Unii susținători ai teoriei „exploziei de inteligență” sunt de părere că sporirea inteligenței unui sistem este posibilă și fără o înțelegere deplină a modului în care acesta funcționează. Și asta pentru că sistemele inteligente, precum creierul uman sau un program IA, au unul sau mai multe „butoane de inteligență” ascunse și tot ce trebuie este să fim suficient de inteligenți pentru a găsi butoanele.

Poate că cel mai comun mod de a „activa” inteligența artificială este de a crește viteza hardware-ului pe care rulează un program. Alți cercetători susțin că odată cu apariția unui software care este la fel de inteligent ca o ființă umană, rularea software-ului pe un computer mai rapid va crea în mod eficient o „inteligență supraomenească”.

CÂT DE PLAUZIBILĂ ESTE IDEEA UNEI INTELLIGENCE EXPLOSION

Să ne imaginăm că avem un un program IA care este la fel de inteligent și capabil ca un programator uman. Acum, să presupunem că mărim viteza computerului său de 100 de ori și că lăsăm programul să ruleze vreme de un an. Acest program ar putea scrie și depana 1000 de linii de cod pe zi, iar în acest ritm, un secol ar fi suficient pentru ca programul să scrie singur Windows XP, care se presupune că e format din 45 de milioane de linii de cod.

Aceasta ar fi o realizare impresionantă, dar programul este departe de a fi capabil să creeze o inteligență artificială mai inteligentă decât el însuși. Crearea unei inteligențe artificiale necesită mai mult decât abilitatea de a scrie un cod bun și ar solicita o descoperire majoră în cercetarea acestui domeniu.

Idea unei „explozii de inteligență” implică faptul că nu există în esență nicio limită a optimizării care să nu poate fi realizată.

În secolul al XI-lea, Sfântul Anselm de Canterbury a propus un argument pentru existența lui Dumnezeu care este aproximativ așa: „Dumnezeu este, prin definiție, cea mai mare ființă pe care ne-o putem imagina; un Dumnezeu care nu există nu este la fel de măreț ca un Dumnezeu care există, deci Dumnezeu trebuie să existe”.

Acest lucru este cunoscut sub numele de argument ontologic și există încă destui oameni care îl consideră suficient de convingător încât să îl ia în calcul la aproape 1000 de ani mai târziu. Unii critici ai argumentului ontologic susțin că acesta definește în mod esențial o ființă în existență și că nu așa funcționează definițiile.

Cei care au criticat argumentul ontologic al lui Anselm nu încearcă să demonstreze că nu există Dumnezeu, ci spun doar că argumentul lui Anselm nu constituie un motiv bun pentru a crede că Dumnezeu există. În mod similar, o definiție a unei „mașini ultrainteligente” nu este un motiv suficient pentru a crede că putem construi un astfel de dispozitiv.

CUM SE PRODUCE EVOLUȚIA LA NIVELUL CIVILIZAȚIEI UMANE

Instrumentele simple permit crearea unor instrumente complexe, iar acest lucru este la fel de adevărat pentru instrumentele cognitive ca și pentru cele fizice. Omenirea a dezvoltat mii de astfel de instrumente de-a lungul istoriei, variind de la contabilitatea în partidă dublă (un sistem de înregistrare contabilă prin care fiecare tranzacție este înregistrată în cel puțin 2 conturi) până la sistemul cartezian de coordonate. Așadar, chiar dacă oamenii nu sunt mai inteligenți decât strămoșii lor, ei au la dispoziție o gamă mai largă de instrumente cognitive, care, la rândul lor, facilitează crearea unor instrumente și mai performante.

Prin urmare, acesta este modul în care se produce evoluția recursivă, nu la nivelul indivizilor, ci la nivelul civilizației umane în ansamblu. Isaac Newton nu s-a făcut pe sine mai inteligent când a inventat calculul, ci trebuie să fi fost foarte inteligent pentru a-l inventa în primul rând. Calculul i-a permis să rezolve anumite probleme pe care nu le-a putut rezolva înainte, dar Newton nu a fost cel mai mare beneficiar al invenției sale – restul umanității a fost.

Cei care au venit după Newton au beneficiat de calcul în două moduri: pe termen scurt, au putut rezolva probleme pe care nu le-au putut rezolva înainte; pe termen lung, s-au putut baza pe munca lui Newton și au elaborat alte tehnici matematice chiar și mai avansate.

Tocmai această abilitate a oamenilor de a construi pornind de la munca celuilalt este motivul pentru care un eventual program izolat de inteligență artificială nu va produce descoperiri majore. O persoană care lucrează complet izolată poate face o descoperire, dar este puțin probabil să o facă în mod repetat.

Spre exemplu, James Watson și Francis Crick au fost amândoi activi timp de decenii după ce au publicat, în 1953, lucrarea lor despre structura ADN-ului, dar niciuna dintre descoperirile majore realizate ulterior în cercetarea ADN-ului nu au fost făcute de ei.

Inovația este în continuă ascensiune și va continua să evolueze chiar și fără o mașinărie capabilă să-și proiecteze singură succesorul. Unii ar putea numi acest fenomen o „explozie de inteligență”, dar mai potrivit ar fi să-l numim o explozie tehnologică care include tehnologii cognitive împreună cu cele fizice. Hardware-ul și software-ul pentru computer sunt cele mai noi tehnologii cognitive și sunt ajutoare puternice pentru inovație, dar nu pot genera singure o explozie tehnologică.

Este nevoie de oameni pentru a realiza asta. Explozia noastră tehnologică actuală este rezultatul a miliarde de oameni care folosesc aceste instrumente cognitive.

Ar putea inteligența artificială să ia locul oamenilor? Posibil, dar asta ar însemna costuri uriașe, căci întreaga civilizație umană ar trebui duplicată într-un software, cu opt miliarde de IA care să-și desfășoare activitățile. Suntem departe de a putea crea un singur IA echivalent uman, darămite miliarde de mașinării. Pentru viitorul previzibil, explozia tehnologică în curs va fi condusă de oameni care vor folosi instrumentele inventate anterior pentru a crea altele noi.

Într-o anumită privință, acest lucru este liniștitor, deoarece inteligența umană nu va fi „lăsată niciodată în urmă”. Dar, în același mod în care nu trebuie să ne facem griji că inteligența artificială va distruge civilizația umană, nici nu ar trebui să ne așteptăm ca aceasta să salveze omenirea. Până la urmă, soarta speciei umane va depinde de deciziile pe care oamenii le vor lua.