coperta 212_flat
Coverstory

Patriarhul KIRILL faţă către faţă cu Floriana Jucan

Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a venit la București pentru două zile, la invitația Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. M-am bucurat de faptul că în timp ce alții au vorbit DESPRE el, eu am vorbit CU el.

Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii este descris de scriitorul Mihai Zâgar în Toți oamenii Kremlinului drept omul cel mai cult din Rusia. Răspunzând întrebărilor mele, Sanctitatea Sa pare să spună că într-adevăr, este al lui Dumnezeu, dar în egală măsură este Patriarhul oamenilor.

VEZI AICI O GALERIE CU IPOSTAZE UNICE ÎN CARE APARE PATRIARHUL KIRILL

Religia din știință

Q Magazine. Celebrul scriitor Dan Brown a declarat de curând că „Dumnezeu nu va supraviețui Științei”. Ce părere aveți ?

Patriarhul Kirill I. Există un om de știință atât de renumit, Dan Brown?  Glumesc, bineînțeles, dar, cum zice un proverb rusesc, „în orice glumă există un strop de adevăr”.

Eu nu am auzit însă că predicțiile scriitorului Brown ar avea autoritate în lumea oamenilor de știință. Are dreptul la opinie, dar aceasta nu înseamnă și că ea are o valoare foarte mare.

De multe ori, Biserica e învinuită de obscurantism și de ignoranță. Dar, într-adevăr, în unele contexte Biserica este cea mai consecventă în susținerea științei pure. În conștiința cetățenilor moderni, știința este, deseori, ceva mitologic, luând locul unui idol, în care ei cred orbește, la care se închină și căruia sunt gata să îi aducă jertfă dacă cere.

Lumea crede că știința va dezlega toate tainele universului, că o să ne spună ce trebuie făcut ca să trăiești o viață fericită; va învinge moartea, bolile, suferința, va dezlega tainele problemelor interne ale personalității. Dar toate convingerile acestea sunt bazate pe credință oarbă, nu pe rezultatul concret al studiilor științifice. Câteodată, această „credință în știință” devine agresivă și intransigentă, dar, fiind exprimată printr-un limbaj specific pseudoștiințific, pretinde și aspiră la universalitate și cere să fie retrasă din zona posibilelor critici.

Haideți să nu uităm, totuși, influența imensă pe care a avut-o creștinismul asupra formării științei și cercetării prin intermediul studiilor științifice. Acesta este un aspect pe care îl recunoaște orice istoric al științei onest.

Religia și știința pot mai mult decât să evite conflictele dintre ele. Acestea au domenii disciplinare diferite și respectiv diferiți vectori de aplicare a efortului, ceea ce exclude conflictul.

 ȘTIINȚA RĂSPUNDE LA ÎNTREBĂRILE „CUM?” ȘI „DE CE?” RELIGIA RĂSPUNDE LA ÎNTREBAREA: „PENTRU CE?”

Definirea obiectivelor depășește limitele competențelor științei. Intervenția în domeniul reciproc al disciplinelor transformă atât religia, cât și știința într-un instrument de propagandă anti-știință sau anti-religie. În ambele cazuri procesul este la fel de dăunător. Altă idee demnă de reflecție, religia, și în particular creștinismul, insistă la necesitatea limitării experimentelor științifice în cadrul normelor etice. Și știința, la rândul ei, nu are dreptul să facă experimente pe oameni.

Cunoașterea completă vine doar atunci când suntem capabili să studiem același fenomen din puncte de vedere diferite: al științelor naturale, filozofic, religios, istoric. Să excludem religia din cercul acesta al cunoașterii – este o greșeală profundă.

Prin urmare, sunt convins că domnul Brown se înșeală.

CREȘTINISMUL RĂMÂNE ÎN AFARA CONCURENȚEI

Q Magazine. În zilele noastre sunt pregnante două fenomene: în primul rând, peste tot în lume numărul de atei este în continuă creștere, în al doilea rând, problema majoră a omenirii este individualismul. Către ce anume se va îndrepta omenirea în viitor: apropierea față de Dumnezeu sau înstrăinarea de Acesta?

Patriarhul Kirill I. Răspunsul e simplu: totul este în mâinile noastre!  Orice predicții sunt deseori anulate de misterul Iubirii divine – misterul libertății care a fost dat omului drept cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Respectul divin pentru om, pentru dreptul său de a folosi această libertate, inclusiv în detrimentul său și chiar împotriva Lui Dumnezeu, merită toată admirația.

Dacă te uiți la „modelul“ actual al vieții, în totalitatea lui, atunci da, probabil există undeva în lume regiuni și țări în care putem vedea o creștere semnificativă a numărului de atei sau de persoane care refuză să se identifice cu vreo religie, oricare ar fi aceasta.

A alege sa traiesti fara Dumnezeu, ca om sau ca societate, este periculos. Patriarhul Chiril Interviu Q Magazine

Dar există și societăți în care numărul credincioșilor crește. Și în termeni absoluți, numărul de atei este extrem de mic. Ei sunt concentrați în principal în societățile cu cel mai înalt nivel de consum, ale căror membri, aparent, cred că paradisul a venit deja.

Un alt aspect de remarcat este faptul că ideile ateiste sunt adesea propagate agresiv în sfera publică. În acest sens, ateii, precum și susținători ai secularismului radical, fac încercări persistente de a-i domina ideologic pe credincioșii care alcătuiesc majoritatea planetei noastre, dar care, din păcate, de multe ori, sunt în imposibilitatea de a-și proteja, în mod colectiv, dreptul pentru propria viziune religioasă asupra lumii.

În același timp, știm că îmbrățișarea dreptei Credințe de către oamenii din Rusia și din alte țări din Europa de Est, succesul misiunii creștine în Africa, nivelul ridicat de religiozitate în America Latină și în lumea arabă, toate arată că, în plan global, comunitatea de atei este destul de mică.

Credința religioasă nu se dezvoltă niciodată treptat: ea necesită o depășire constantă a provocărilor cu care se confruntă și, adesea, cere mișcări împotriva curentului. Aș propune să nu vă grăbiți cu concluzii ample. Și, mai ales, iată de ce. Acum mă îndrept spre a doua dumneavoastră întrebare, despre individualism.

Aș extinde și mai mult dilema. Întrebarea nu este numai despre individualism, ci despre om, ca atare. Cine este omul? Pentru ce a apărut și pentru ce există?

Individualismul este o consecință directă a învățăturilor savante asimilate cândva, profund greșite, prin care în centrul universului nu se află Dumnezeu, Creatorul lumii și al omului, ci omul lipsit de chip, lipsit de reflexia luminii Divine, lipsit de perspective de îndumnezeire și de sfințire.

Imaginați-vă, dacă unui copil de șapte ani i s-ar spune: „Gata, asta e tot! nu vei mai crește. Niciodată. Ai atins deja limitele maxime ale evoluției. Nu poți deveni nici mai inteligent, nici mai frumos, nici mai puternic. Acum poți face absolut tot ce vrei. Nu mai trebuie să mergi la școală. Nu este nevoie să respecți niciun fel de reguli și nici să te limitezi în vreun fel. Nu trebuie să te mobilizezi să faci ceea ce poate nu dorești, dar este necesar societății. Ești perfect!” Față de acel copil ar fi o crimă, pentru că în loc să-l ajute să crească și să se dezvolte, această abordare i-ar deschide calea spre degradare, spre subdezvoltare.

Tragedia umanismului secular este că acesta a plantat în conștiința oamenilor ideea falsă că acest umanism reprezintă apogeul rațiunii omenești, și dacă s-a atins acest apogeu, nu mai este loc pentru evoluție. 

Prin urmare, de aici rezidă și problema individualismului. Copiii sunt, în mod natural, mult mai egocentrici decât majoritatea adulților – dar acesta este doar un episod din viața lor, prin care trebuie să „crească“ spre viața de adult. Care este diferența dintre un adult și un copil? Un adult știe să construiască relații cu ceilalți, astfel încât toată lumea să fie bine. Creștinul este un „adult“, care este capabil de a face nu numai „bine“ pentru cei din jur, ci și de a-i face fericiți pentru că el este fericit și poate oferi altora din lumina și căldura care-i încălzește sufletul.

Contemporanului nostru i se oferă un program de infantilism cronic, cu care, bineînțeles, creștinismul nu este de acord.

Rădăcina tuturor păcatelor și dorințelor este, așa cum ne învață Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe, dragostea de sine, bolnăvicioasa incapacitate de a iubi până la dăruire de sine, sacrificiu de sine. Iar Biserica are un arsenal bogat de modalități pentru a rezolva această problemă – începând cu Tainele Bisericii, prin care Dumnezeu Însuși vine în contact cu omul, și terminând cu formele delicate ale ascezei creștine, care-l ajută să înțeleagă tribulațiile sufletului și să acordeze lumea interioară pentru o mai bună percepție a harului divin.

În afara Bisericii, nimic asemănător nu există.

Da, există psihologie, psihoterapie-dar toate sunt doar încercări de a găsi o soluție a problemei în cadrul sistemului în sine, care, în mod constant, generează greșeli și eșecuri.

În acest sens, creștinismul a fost și rămane în afara concurenței, pentru că noi avem o legătură indestructibilă, o comunicare cu Dumnezeul întrupat Viu Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul diapazon al umanității. Pană în ziua de azi, Evanghelia rămane cea mai eficientă instrucție pentru calea cea mai scurtă spre fericire, atât pentru individ, cât și pentru întreaga societate. Principalul obiectiv este de a-l învăța cum să O citească, nu doar ca pe o carte „ritualică“, ci cum să penetreze în semnificații, pentru a înțelege contextul, a privi cu atenție spre chipurile celor a căror soartă este zugrăvită acolo.

Este lipsit de sens și este chiar imposibil de depășit individualismul doar de dragul colectivismului. Totul este incomensurabil mai profund: creștinismul afirmă că doar în slujba lui Dumnezeu și a celor de lângă noi se dobândește acea plinătate a ființei pe care este capabilă să le ofere inspirația și fericirea adevărată, dincolo de limitele existenței pământești.

ÎNTRE RELIGIE ȘI STAT NU ESTE UN ZID OPAC

Q Magazine. Poate fi religia un factor politic ?

Patriarhul Kirill I. Religia – din punctul de vedere al înțelegerii creștine a lumii – face posibilă conectarea între credincios și Creatorul cerului și al pământului, religia aduce oamenii împreună în comunități, biserici pentru o slujire și mărturisire a credinței lor în comuniune.

Chiril și Putin

Dar orice religie există în tărâmul pământesc și interacționează cu el. În special, religia nu poate să nu fie afectată de acele conflicte, contradicții care apar în orice societate sau între diferite națiuni și state. Religia nu este apă distilată. Dimpotrivă, este direct legată de istoria și aspirațiile poporului pe acest segment specific al istoriei sale. De exemplu, dacă vom compara istoria și circumstanțele viețuirii Bisericii Ortodoxe sub Impăratul Iustinian, țarul Ivan cel Groaznic, împăratul Petru cel Mare și cum arată ea astăzi, vom vedea că circumstanțele și formele de exprimare a vieții bisericești sunt foarte diferite.  Desigur, lumea seculară, și lumea politicii în special, afectează, în mod inevitabil, religia-precum și vice-versa. Istoria noastră, istoria Ortodoxiei mondiale, cunoaște cele mai diverse forme de interacțiune dintre Biserică și stat. Ne putem aminti de bizantina „simfonie a puterilor”, ne putem aminti subordonarea directă a ierarhiei bisericești față de sistemul de stat, așa cum a fost în Rusia, după reformele lui Petru I. Dar putem aminti fapte de împuternicire a episcopilor ortodocși drept conducători seculari, teocrații condiționate pe termen scurt – să privim către Muntenegru și Mitropolitul Petru Negos sau către Cipru și Arhiepiscopul Makarie al-III-lea.


Biserica nu se implică în responsabilitățile constituționale ale statului.

Dar această separare nu înseamnă că între noi este un zid opac.


Nu, noi astăzi avem legături active cu statul și societatea la soluționarea diferitelor probleme sociale și instructiv-educaționale.

De pildă, în Rusia, unde locuiește un număr semnificativ al credincioșilor noștri, modelul modern al relațiilor între Biserică și stat este denumit de obicei drept parteneriat social. Noi de asemenea o numim conlucrare – această muncă a noastră comună este pentru a asigura bunăstarea concetățenilor noștri, enoriei noastre. Și în alte țări, încercăm, de asemenea, să construim relații de parteneriat. În același timp, Biserica își menține poziția de a nu se implica în politică în mod principial. Preoților, conform regulii generale, le este interzis să participe în campanii politice, să candideze pentru funcții de stat elective sau să fie agenți electorali în timpul alegerilor. Aceasta este garanția independenței și libertății noastre și, în același timp, un avantaj pentru stat și pentru societate.

Deoarece Biserica este patrimoniul națiunii întregi, ea are menirea de a avea grijă de toți enoriașii săi și să nu acorde prioritate unor grupuri, în funcție de convingerile lor ideologice și politice.

FIECARE UTILIZATOR DE INTERNET ESTE UN OM VIU

Q Magazine. Cum se raportează Biserica la Internet și la lumea virtuală care seduce o mare parte din generația tânără, în special ?

Patriarhul Kirill I. Internetul, în sine, este un instrument tehnic neutru care poate fi aplicat atât spre bine, cât și spre rău, în funcție de cine vine în acest spațiu și de ce va face acolo.

Sigur, în rețeaua globală se întâmplă o mulțime de lucruri oribile, proaste, nelegiuite, uneori chiar infracțiuni. Așa cum de fapt se întâmplă și în lumea reală. Important este să ținem cont de pericolele care ne pot aștepta acolo. Pe Internet poți găsi foarte multe mesaje distorsionate, deseori evident false, care sunt în mod special construite astfel ca să îl irite pe om, să îi creeze o stare de confuzie și să îi trezească alte simțăminte decât cele bune; toți știu despre acele valuri de isterie în masă ce apar periodic când oamenii transmit zvonuri absurde, „noutăți false”. Ușurința și impunitatea acțiunilor pe Internet încurajează iresponsabilitatea când în comunicarea electronică oamenii își permit să fie necuviincioși și agresivi, cum nu își permit niciodată în viața obișnuită. Creștinii sunt, de asemenea, vulnerabili la toate aceste ispite.

Este foarte important să ținem minte cuvintele Mântuitorului: „Cu cuvintele tale ai să fii mântuit și tot prin cuvintele tale ai să te judeci” (Matei 12,37).

Nimic din ceea ce este tehnologic, nu îi este străin

 

Creștinilor nu li se poruncește să fugă din lume. Nouă, dimpotrivă, ni se poruncește să mergem în lume să propovăduim Evanghelia lui Hristos, Care ne dă iertare și o viață nouă.

Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea Adevărului Credinței (1 Timotei 2: 4). După cum spune apostolul Timotei, Biserica se adresează tuturor oamenilor, inclusiv celor pe care îi putem întâlni pe Internet, și, de multe ori, pe mulți dintre ei nicăieri în altă parte.

De aceea, Biserica poate și trebuie să ducă slujirea sa în spațiul virtual, predicând Cuvântul lui Dumnezeu și mărturisind despre Adevăr.  Cu toate acestea, trebuie înțeles totuși: ceea ce facem în lumea virtuală este orientat spre lumea reală.

Fiecare utilizator al rețelei este o persoană vie, nu un obiect virtual.

În plus, sacramentele Bisericii nu sunt comise în spațiul virtual, ci ele sunt nucleul vieții unui credincios.Creștinii sunt chemați să fie martori ai unei vieți transfigurate de lumina Credinței peste tot, inclusiv pe internet, și asta trebuie să se manifeste nu numai în ideile expuse, ci și în modul în care acestea sunt prezentate interlocutorului.

Q Magazine. Ce aşteptări sau speranţe aveţi de la vizita în România?

Patriarhul Kirill I. Vizita mea în România este legată de evenimentele importante organizate de Biserica Ortodoxă Română, dedicate amintirii luptelor împotriva lui Dumnezeu, în urmă cărora au suferit toate Bisericile din Europa de Est.

Noi toţi am fost ținta ideologiei ateiste şi ale sistemului politic în care nu era loc pentru credinţă în Dumnezeu.

În spatele lozincilor care arătau grijă pentru popor, se ascundea  antipatia pentru Biserică şi pentru tot ce era legat de religie.  Astfel de schimbări revoluţionare, periculoase în societate, ar fi fost imposibile dacă  o parte semnificativă a concetăţenilor noştri, cu voie sau fără voie, nu ar fi simpatizat ideea construirii  Raiului pe Pământ, aşa cum îl vedeau  clasicii marxism-leninismului. Un astfel de rai presupunea distrugerea tuturor disidenţilor, aceasta era activitatea luptătorilor contra religiei.

Cu toate acestea, autorităţile nu au reuşit să despartă credincioşii de credinţa lor, iar acum, noi, în Rusia, în România, dar şi în alte ţări, trăim epoca renaşterii religioase.

Citeşte AICI interviul în limba engleză şi AICI în rusă.

Se construiesc biserici, se dezvoltă viaţa parohială, actele de caritate făcute de Biserică, sunt tot mai răspândite programele de catehism şi de educarea a credincioşilor.

Dar înflorirea vieţii religioase are loc pe fundalul răspândirii ideologiei consumerismului şi a propagandei libertăţii, izolat faţă de responsabilitatea morală a omului pentru cuvintele şi faptele sale. O astfel de „libertate” distruge omul, familia şi  societatea.

Locuitorii Europei de Est au reuşit să-şi apere credința atunci când eram forţaţi să renunţăm la ea. Acum însă, mulţi preferă benevol un complex de plăceri consumeriste în locul  credinţei. Folosirea lor nu necesită efort moral,  dar duce la uitarea lui Dumnezeu şi limitează viaţa la o iubire consecventă şi necondiţionată pentru sine.

Bisericile Ortodoxe se adună acum în România pentru a aminti de timpurile de persecuţie pentru credinţă, dar şi pentru a vorbi despre pericolele vieţii fără Dumnezeu.

Alegerea „de a trăi fără Dumnezeu” este la fel de distructivă atât pentru om, cât şi pentru societate, indiferent dacă este impusă din exterior sau este rezultatul unei alegeri libere. În plus, vizita mea este legată de celebrarea celei de-a zecea aniversări de la întronizarea Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel. Biserica Română este vie şi puternică. Ea se străduieşte viguros să păstreze valorile creştine în Europa modernă. Suntem întrutotul uniţi cu ea  în acest demers, de a mărturisi Adevărul Evangheliei. Prin urmare, aştept cu nerăbdare să împărtăşesc rugăciunea cu poporul român credincios, cu episcopi şi preoţi, să simt bucuria unităţii noastre în Sfânta Euharistie.

Interviu exclusiv al patriarhului Moscovei pentru Q Magazine

Revista Q Magazine a anunțat aici despre venirea Patriarhului Kirill la București, un eveniment major în lumea creștin-ortodoxă. Invitația a fost adresată de Preafericitul Părinte Daniel, care a împlinit la 30 septembrie 2017, zece ani ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în contextul unui simpozion ce are ca temă principală experiența comună a Bisericilor din țările foste comuniste, în timpul prigoanei religioase la care au fost supuse de regimurile politice atee.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top