Târgul Gaudeamus Carte Şcolară, ediţia a X-a, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, s-a încheiat marţi, fiind vizitat de peste 12.

Actual

Peste 12.000 de vizitatori la Târgul Gaudeamus Carte Şcolară

000 de persoane.

La evenimentul desfăşurat în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti, au participat 35 de edituri româneşti şi străine reprezentate în România, agenţii de difuzare de carte, dar şi producători de materiale şi jocuri educative pentru copii.

Potrivit unui comunicat al Radio România, axat pe segmentul educaţional al pieţei de carte la nivel naţional, târgul a reunit în acest an o varietate aproape completă de manuale şi auxiliare şcolare recunoscute de Ministerul Educaţiei din România, dar şi ultimele noutăţi editoriale, literatură pentru copii, bibliografie şcolară şi jocuri educative pentru elevi de toate vârstele.
”Cine mai are nevoie de biblioteca şcolară?’ – sub această temă de actualitate, târgul a găzduit, marţi, o dezbatere cu privire la rolul, statutul şi problemele cu care se confruntă astăzi bibliotecile şcolare.

Moderată de Mirela Nicolae (Radio România Cultural) şi Carmen Pesantez (Biblioteca Pedagogică Naţională I. C. Petrescu), dezbaterea i-a avut ca invitaţi pe Horia Barna, consilier al Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, prof. univ. dr. Simona Maria Antonescu (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti), Ana Munteanu (redactor-coordonator Editura Minerva), dar şi profesori documentarişti şi bibliotecari de la licee şi şcoli din Bucureşti.

Vinerea trecută, a avut loc Concursul Naţional de Lectură ‘Mircea Nedelciu’, competiţie la care au participat liceeni bucureşteni din clasele terminale.

La finalul probelor, clasamentul arată astfel: locul I: Maria Corbu, Colegiul Naţional ‘Mihai Viteazul’, Bucureşti; locul II: Alina Trăistaru, Liceul Teoretic ‘Alexandru I. Cuza’, Bucureşti; locul III: Irina Vulpe, Colegiul Naţional ‘I. L. Caragiale’, Bucureşti.

Câştigătoarele locurilor I şi II s-au calificat în finala competiţiei, care va avea loc cu prilejul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură (21-25 noiembrie, Bucureşti).

În cadrul târgului, au fost donate de vizitatori peste 6.000 de volume, ca urmare a campaniei de donaţii ‘Cărţile se întorc acasă’.

Volumele au fost donate către bibliotecile şcolare aparţinând Colegiului Naţional ‘Tudor Vianu’ şi Colegiului Tehnic ‘Petru Rareş’ din Capitală, precum şi către Biblioteca Orăşenească Fundulea.

Parteneri: Primăria Municipiului Bucureşti, Regia Autonomă de Transport Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Uniunea Editorilor din România, Fundaţia ‘Noi Citim’, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale – Acţiunea European Language Label.

Seria evenimentelor cultural-expoziţionale organizate de Radio România în cadrul Programului ‘Lectura’ continuă cu Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care se va desfăşura în perioada 21-25 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo, Bucureşti, unde invitat de onoare va fi Republica Moldova.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top