Pianistul absolut
Lang Lang a devenit cunoscut în Occident în 1999, când l-a înlocuit pe André Watts (care se îmbolnăvise brusc) la un concert de la Festivalul Ravinia, unde a cântat Concertul de pian nr. 1 de Ceaikovski acompaniat de Orchestra Simfonică din Chicago
Cultură

Pianistul absolut

La ora la care aceste rânduri văzuseră deja lumina tiparului, organizatorii Festivalului George Enescu au anunţat că celebrul pianist chinez Lang Lang, care ar fi trebuit să concerteze la Atheneul Român în 5 septembrie, şi-a anulat recitalul din motive de sănătate. În ciuda acestei veşti triste, viaţa şi cariera lui Lang Lang rămân o Poveste pe care vă invit s-o parcurgeţi mai jos, aşa cum am vrut eu să v-o ofer în perspectiva unui concert de care mă bucurasem că vor avea parte şi românii. Nădăjduiesc că odată şi odată… îl vom asculta şi la Bucureşti! 

„4 aprilie 2011. Mi-am dorit să-l ascult pe Lang Lang de câţiva ani. Întotdeauna am ajuns prea târziu la concertele sale, când biletele erau epuizate. Nici măcar artificiile, care altădată dădeau rezultate, n-au funcţionat.

Mi-a fost mai simplu să cumpăr bilete la Placido Domingo, la premierele de la Staatsopera sau la Arena din Verona, decât la acest pianist care a cucerit lumea până la vârsta de 29 de ani. Mă întreb ce va mai cuceri până la 49, de pildă.

Sâmbătă seara, la Salle Pleyel, l-am ascultat şi l-am aplaudat.Un concert magnific, prin repertoriul care i-a inclus pe Berlioz, Maurice Ravel, Franz Liszt, Brahms, Dvorak şi Gershwin, prin interpretarea unică a pianului clasic din mâinile lui Lang şi a jazz-ului din mâinile lui Herbie Hancock, prin atmosfera electrizantă care a dus la aplauze, în picioare, timp de zece minute şi la trei bisuri, prin efectul de a nu-ţi mai dori să pleci din sală. Prenumele Lang înseamnă lumină şi soare, iar numele Lang, domn cultivat.

Împreună cu părinţii lui

«Mulţumesc părinţilor mei pentru faptul că mi-au dat acest nume minunat. Sper că sunt la înălţimea lui. Acest nume a fost forţa mea, de-a lungul timpului, încă din clipa naşterii, când cordonul ombilical mi s-a înnodat de două ori în jurul gâtului şi când m-am zbătut între viaţă şi moarte», mărturiseşte pianistul în celebra sa autobiografie, Pianul absolut, pe care am citit-o azi-noapte (pe la pagina 60 am început să plâng şi nu încetasem nici la pagina 170!).

Lang Lang s-a născut într-o Chină post revoluţionată cultural. A dus cu sine frustrările tatălui, care n-a reuşit să intre la Conservator, şi pretenţiile canalizate către copilul unic (impus de politica guvernului chinez care, în 1979, preocupat de creşterea alarmantă a populaţiei, a dat o lege prin care fiecare familie avea dreptul la un singur copil). Copilăria petrecută într-o baracă a aviaţiei, în zgomotul avioanelor militare care decolau spre Vietnam, ţară aflată în război cu China, a fost sacrificată jocurilor şi inocenţei pentru studiul pianului. Cu o mamă adorată, pe care a avut-o mereu în minte şi a purtat-o în suflet, o icoană pe care a invocat-o în timpul momentelor disperate din viaţă, şi cu un tată căruia i se părea că alocă mai mult timp respiratului decât studiului, Lang Lang a crescut în spiritul imperativului de-a fi numărul unu, obsesia maladivă a tatălui, transferată ulterior şi în propriile idealuri.

Lang-Lang, Q Magazine

A început să ia lecții de pian la vârsta de trei ani, iar la vârsta de cinci ani a câștigat Concursul de pian din Shenyang.

La vârsta de opt ani părăseşte Shenyangul, lăsând în urmă desenele animate (la care avea voie să se uite doar o jumătate de oră pe zi), primul concurs pe care l-a câştigat la vârsta de cinci ani, primul profesor de pian, care îi va lumina mereu amintirile, şi se îndreaptă spre Pekin, unde exista cel mai important Conservator din China.

De-a lungul unui an dedicat studiului preparator pentru acest obiectiv, micuţul Lang, care locuieşte doar alături de tată, trece prin clipe de deznădejde, de dor de mama lui rămasă la Shenyang pentru a munci şi a câştiga cei 150 de dolari cu care cei doi puteau plăti chiria, studiile şi mâncarea – pentru care rămâneau doar zece dolari -, în capitală, momente în care îşi pierde profesorul, care îl abandonează motivat de lipsa lui de talent (!!!), şi supravieţuieşte chiar unei crize de nervi a tatălui, care îi întinde un pumn de medicamente, spunându-i că nu mai merită să trăiască, din cauza incapacităţii sale de-a fi un elev dorit de profesor. Scena este de-a dreptul sfâşietoare şi se petrece pe balconul apartamentului situat la etajul 11. Lang Lang se teme de faptul că tatăl său îl va arunca de la balcon, în timp ce-i urlă isteric că nu mai merită să trăiască, pentru că este o ruşine pentru familia lui şi pentru cei care s-au sacrificat crezând în el. Mă întreb ce-o simţi şi ce-o gândi astăzi tatăl lui Lang Lang?

Lang-Lang şi tatăl său

Au urmat luni în care fiul nu i-a vorbit tatălui. Şi nici nu l-a putut ierta.Vorbeam, zilele trecute, cu minunata soprană Alexandra Coman despre ce sacrificii, ce disperări, ce tristeţi, ce dureri poate duce cu sine destinul unui artist de succes, mai ales când el trebuie să renunţe la viaţa normală pentru a studia, a studia şi iar a studia.

Lang Lang a fost unul dintre cei 3.000 de pianişti veniţi din toată China pentru a obţine un loc dintre cele douăsprezece din acel an la Conservatorul din Pekin. Ştiţi al câtelea a intrat? Primul.

Scena în care participă la un concurs în Germania este de-o sensibilitate unică. Şi tatăl, şi el, au obţinut viză de ieşire din ţară cu greu şi doar datorită umilinţelor din glas şi din explicaţii ale tatălui în faţa ofiţerilor consulari de la ambasadă. La plecare, pe aeroport, spre aceeaşi destinaţie zburau şi primii doi pianişti ai Chinei, la acea vreme Zhe şi Yu, cărora guvernul le plătea deplasarea şi care, când au arătat paşapoartele diplomatice, au fost trataţi cu toate onorurile. Imediat după ei, micuţul Lang şi tatăl său au arătat paşapoartele normale. Ofiţerul de la control a remarcat că, neavând acelaşi paşaport oficial, însemna că el nu este la fel de bun pianist, încât să facă onoare ţării sale, şi, ulterior, când încă nu învăţase diferenţa dintre clasa business şi clasa economic, s-a aşezat lângă cei doi pianişti celebri, pe primul rând în faţa avionului, dar a fost brutal invitat de stewardesă pe ultimul rând, unde avea locul.

Uneori, de-a lungul anilor, juriul Concursului internaţional de la Ettlingen nu a acordat locul întâi, considerând că niciunul dintre concurenţi nu-l merită. «Sponsorii competiţiei ne repartizaseră localnici cu care să repetăm. La sosirea noastră în clădirea de repetiţii, dintr-o sală, am auzit o muzică incredibilă. Tata mi-a spus: «Ascultă! E magie curată!». Tatăl meu avea dreptate. Privind înăuntru am văzut un pianist japonez, în jur de 18 ani, care se legăna înainte şi înapoi în timp ce cânta la pian, improvizând un dans al corpului său. M-am aşezat pe bancă lângă el. Şi-a întors privirea către mine şi, într-o engleză rudimentară, ne-am spus amândoi ţările din care venim. Având în vedere istoria dintre cele două, m-am întrebat dacă nu cumva tocmai asta va impune o răceală între noi. Când mi-a spus: «Cântă!», am ezitat. Tata s-a apropiat şi mi-a şoptit: «Este o şansă unică. Te va învăţa lucruri importante. Cântă pentru el!». Am început să interpretez Tarantella lui Liszt, în timp ce el mă asculta şi-şi continua dansul. La sfârşit mi-a spus luminos: «Da, da, foarte bine, foarte bine!». Apoi a început să interpreteze aceeaşi bucată într-o manieră diferită. Mai dulce, mai delicat, mult mai sensibil când atingea clapele. Încerca să capteze emoţiile, să devină emoţie. Bucuria lui de a cânta venea din inimă, nu din cap, şi nici măcar din degete. M-a rugat să interpretez încă o dată. Am reluat muzica jocului napoletan, încercând să reproduc maniera lui de interpretare. Am reluat-o câteva ore mai târziu, în prezenţa profesorului meu, Zhao, care a remarcat că învăţasem o notă falsă. Ştiam asta, însă pianistul japonez mi-a arătat drumul spre sufletul acestei muzici şi, în ciuda sfaturilor profesorului meu, am riscat, interpretând Tarantella cu o notă falsă, doar pentru a conserva emoţia, aşa cum o simţisem eu. În concurs am început cu Sonata în do major a lui Haydn, au urmat apoi o lucrare chineză intitulată Riviera Liu Yang, un vals de Chopin şi am sfârşit cu Tarantella lui Liszt. Pianiştii nu sunt întotdeauna cei mai buni arbitri când îşi judecă performanţele, dar eram conştient că interpretasem bine. În orice caz, cântasem cu tot lirismul, găsind în degetele mele o lejeritate care m-a surprins şi pe mine.»

Lang Lang este inițiator al „Lang Lang International Music Foundation”, care este menită să îi familiarizeze pe tineri cu muzica clasică și care dă burse tinerilor pianiști talentați

La sfârşitul acestei prestaţii, sala l-a aplaudat îndelung şi l-a rechemat în scenă de cinci ori. Micuţul Lang Lang, ca un viitor star chemat la bisuri, s-a aşezat la pian în dorinţa de-a dărui unul. Un organizator a venit şi l-a ridicat de pe scaun, zâmbindu-i şi spunându-i că în competiţiile internaţionale niciodată nu sunt bisuri. Scena a amuzat toată sala.Rezultatele au început cu premiul de consolare acordat Ucrainei, Lituaniei şi Spaniei. Locul cinci, unul dintre chinezi: Zhe. A început să plângă. Al patrulea, un nume rusesc. Al treilea, un francez. Numărul doi era important. Reprezenta, practic, adversarul numărului unu. «Mi-am acoperit urechile în timp ce era anunţat, terifiat de gândul c-ar putea fi numele meu! Profesorul meu îmi traducea din germană, şoptit. Numărul doi este chinez. O, nu. Orice, dar nu numărul doi! Numărul doi este Yu, mă anunţă profesorul meu. L-am văzut pe Yu furios, dar nici măcar acum nu aveam certitudinea că sunt numărul unu. A urmat o lungă tăcere. În acele clipe mi-au revenit în minte chipul bărbatului de la Ambasada Germaniei, al funcţionarului de la aeroport, chipurile lui Zhe şi Yu care au început să râdă când m-am aşezat lângă ei în avion la business. Germanul care anunţa premiile a început să vorbească din nou. M-am apropiat mai mult de profesorul meu, ca să înţeleg traducerea. «Competiţia a fost de un înalt nivel anul acesta şi suntem extrem de încântaţi de concurenţi. A fost dificil să decidem câştigătorul. Cum ştiţi, de multe ori am renunţat la atribuirea primului loc, pentru că nu am vrut să coborâm ştacheta competiţiei. A fi numărul unu este o performanţă care depăşeşte uzualul şi normalitatea. Suntem fericiţi să vă anunţăm că anul acesta avem un câştigător.» Inima mea bătea atât de tare, încât aveam sentimentul c-o putea auzi toată lumea din sală. «Anul acesta, continuă gazda, unul dintre elevi a fost cu mult peste toţi ceilalţi. Sunt mândru să vă anunţ că numărul unu şi premiul de 5.000 de mărci sunt câştigate de…»


Lang Lang a susținut de la concerte pentru câteva sute de copii ȋn școli publice din China, pana la cele în onoarea unor demnitari internaționali precum fostul secretar general al Organizației Națiunilor Unite, Kofi Annan, președintele Barack Obama, regina Elisabeta a II-a, președintele chinez  Hu Jintao, președintele german  Horst Köhler, printul Charles, Vladimir Putin, Nicolas Sarkozy și  Lech Kaczynski.


Încă o pauză, încă un moment de suspans nebun… «Lang Lang.» În ciuda limbii germane, am înţeles limpede numele meu. M-am repezit să-l îmbrăţişez pe profesorul meu, însă acesta a continuat să traducă ce spunea reprezentantul juriului. «Însă asta nu este totul. Anul acesta, am decis să îi acordăm lui Lang Lang un premiu special pentru maniera unică de interpretare artistică din toată istoria concursului nostru. Un premiu însoţit de patru mii de mărci.» Două premii. Unul creat special pentru mine. Gândul mi s-a întors imediat la faptul că triumfasem peste cei mai buni pianişti ai Chinei, Yu şi Zhe. Un celebru profesor chinez de pian a venit către mine şi, cu o gentileţe sinceră, mi-a spus: «Lang Lang, n-am auzit niciodată pe cineva interpretând aşa cum ai făcut-o tu. Dumnezeu îţi conduce degetele. Dumnezeu îţi şopteşte la ureche». De la balcon, cineva a filmat reacţia tatălui meu. Am văzut acest filmuleţ câţiva ani mai târziu şi m-a şocat: plângea sughiţând, având faţa plină de lacrimi. Niciodată nu l-am văzut reacţionând aşa, nici înainte de acea zi şi nici vreodată după aceea. Cu toate acestea, primul pe care l-am căutat cu privirea şi pe care am vrut să-l îmbrăţişez nu a fost tatăl meu, ci tânărul pianist japonez care mă inspirase atât de mult. L-am găsit undeva în spatele Auditoriumului. «Îţi mulţumesc», i-am spus, strângându-l cu putere în braţe. «N-o să te uit niciodată.» Şi niciodată nu-l voi uita.»

În 1995, câștigă „Concursul Ceaikovski” pentru pianiști tineri în Japonia, cu piesa „Concert de pian nr. 2 de Chopin”.


A vândut zeci de milioane de discuri, susţine 100 de concerte pe an.


Lang Lang a susținut de la concerte pentru câteva sute de copii ȋn școli publice din China, pana la cele în onoarea unor demnitari internaționali precum fostul secretar general al Organizației Națiunilor Unite, Kofi Annan, președintele Barack Obama, regina Elisabeta a II-a, președintele chinez  Hu Jintao, președintele german  Horst Köhler, printul Charles, Vladimir Putin, Nicolas Sarkozy și  Lech Kaczynski.

Acest concurs a fost începutul unei cariere internaţionale care a depăşit orice performanţă a vreunui alt artist pe care China l-a dat lumii. Devine star la vârsta de 17 ani, datorită unui concurs de împrejurări, când este chemat, în ultima secundă, pentru a înlocui pe cineva la Gala Secolului, a Festivalului Ravinia, unde triumfă, realmente, cu primul concert pentru pian al lui Ceaikovski, alături de Orchestra Simfonică din Chicago.

«Mulţimea îl aştepta pe Andre Watts, dar Isaac Stern a intrat pe scenă şi a anunţat că acesta va fi înlocuit de mine. A făcut-o cu multă graţie şi cu şarm. După ce a vorbit despre reîntoarcerea lui Watts, imediat ce condiţia sănătăţii sale se va îmbunătăţi, l-a anunţat pe un micuţ venit din China, de numai 17 ani. Şi sala, şi criticii erau extrem de curioşi.»

Era momentul pentru care Lang Lang se pregătise toată copilăria sa, acela de-a cânta cu o orchestră mare, iar Chicago Symphony era între primele cinci ale Americii.

S-a aşezat la pian gândindu-se la Michael Jordan şi la Tiger Woods, eroii săi inspiraţionali. În timp ce ataca acordurile ceaikovskiene, vedea coşurile marcate de Jordan, iar imaginea crosei lui Woods lovind cu putere mingea dădea forţă octavelor. Până atunci fusese vis, însă acum, când era realitate, ştia că trebuie să dea ce are mai bun în el, că nu-şi permite nimic altceva decât perfecţiunea absolută. Şi-a depăşit propriile limite tehnice de interpretare, lăsând muzica să-i conducă degetele, care păreau să se mişte într-un mod incredibil. La ultima notă, sala nu mai respira. Tăcerea absolută a fost urmată de o explozie, un şoc, o descătuşare electrică, iar 30.000 de persoane au început să aplaude în acelaşi ritm. Ovaţiile şi Bravo-urile se auzeau în fiecare secundă, de peste tot. În adâncul sufletului său ştia că viaţa i se va schimba de aici înainte. Imaginea mamei sale, absentă ani la rând, i-a apărut în faţa ochilor. Ar fi dat orice să vadă acest triumf, să-l vadă apoi, la recepţia de gală, dând noroc cu paharul de suc de portocale, în timp ce maestrul Zubin Mehta toasta cu şampanie în cinstea lui.

Că va interpreta bine nu era un dubiu pentru organizatorii Festivalului, dar că va avea un asemenea succes nu s-a aşteptat nimeni.

Începând de-a doua zi, invitaţiile celorlalte patru mari orchestre simfonice-New York, Boston, Philadelphia şi Cleveland-au început să sosească pe adresa noului star. Chicago Tribune a scris despre el ca despre cel mai mare şi mai spectaculos talent al claviaturii care s-a văzut în ultimii ani.

De la nici 20 de spectacole şi recitaluri pe an, Lang Lang ajunsese la 80.


Lang a  cântat imnul „Patria mea” la Casa Albă, în prezența președintelui Obama, cântecul tematic al filmului “Battle on Shangangling Mountain”, un film de propagandă comunist chinez care atacă America și ridică spiritul naționalist al Republicii Populare Chineze.


«Emoţional, aveam probleme să diger toate aceste schimbări. Desigur că eram încântat de ce turnură luaseră lucrurile, însă totul venise atât de repede, încât aveam senzaţia c-o să-mi stea inima. Dintr-odată, parcă intrasem într-un turbion. Mi-a luat timp să mă adaptez succesului. Noul meu rol, de personaj public, mă făcea să întâlnesc oameni interesanţi în fiecare zi. Dacă ajungeam la Los Angeles şi cunoşteam o fată care-mi plăcea, nu apucam să mă apropii de ea, pentru că deja trebuia să-mi fac bagajele ca să plec într-un alt oraş, spre un alt concert. Iubeam să am prieteni, dar ce prietenii pot rezista după doar două zile?», mărturiseşte pianistul.Începuse să câştige, iar când tatăl său l-a sunat o dată, din China, să-l întrebe cu cât a fost remunerat pentru un concert, Lang i-a răspuns cinci, iar bătrânul a crezut că cinci sute, nicidecum cinci mii de dolari.

Putea, în sfârşit, să-şi vadă mama. A sunat-o la Shenyang, un adevărat lux. Avea bani să-i plătească un bilet de avion. Când a aterizat la Philadelphia, Lang Lang nu-şi mai văzuse mama de trei ani. Îşi mai dorea doar un recital la Carnegie Hall şi să se reîntoarcă pentru un turneu triumfător în China sa natală.


În 2008, o audiență estimată între 1 miliard și 4 miliarde de oameni, l-a văzut pe Lang Lang cântând în deschiderea Jocurilor Olimpice.


În 2000, la vârsta de 18 ani, acest chinez care cucerise America avea să evolueze în faţa exigentului public rus din Sankt Petersburg, interpretând din cei mai iubiţi şi romantici compozitori ruşi: Rahmaninov, Ceaikovski şi Balakierev. «S-au ridicat în picioare şi m-au aplaudat şase minute luuungi, care au rămas pentru mine cele mai frumoase din toată viaţa mea.» 

A doua zi, presa rusească îşi va aminti că, la începutul secolului al XX-lea, un pianist texan, Van Cliburn, a provocat un cutremur în lumea muzicii clasice când a câştigat Concursul Internaţional de Pian Ceaikovski de la Moscova, iar acum, la începutul secolului al XXI-lea, un chinez vine să ia ţara cu asalt.


40.000 de copii au acces la cursuri de pian finanţate de Lang Lang prin International Music Foundation pe care a fondat-o.


La Casa Albă

Au urmat New York, Viena, a urmat coup de foudre cu francezii Debussy sau Ravel, au urmat Lorin Mazel şi Daniel Barenboim, a urmat întoarcerea în China, a urmat până şi emoţionantul moment de la Carnegie Hall, în care Lang Lang va cânta pe scenă alături de tatăl său, care-l va acompania, cântând la un instrument vechi chinezesc. Fără să uite dificultăţile trecutului, suferinţele îndurate şi regimul militar la care îl obligase toată viaţa, Lang Lang admitea că tatălui îi datora în mare măsură performanţa la care ajunsese.Timpurile în care foloseau toaleta comună de pe etajul blocului din Pekin şi amâna momentul în care mergea la culcare, din cauza frigului din casă, rămăseseră în urmă. Realitatea depăşise imaginaţia din copilăria lui. Acum călătorea în business, zbura între Berlin şi Tokio, Buenos Aires şi Seul, de la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur la Cupa Mondială, de la Kremlin la Casa Albă sau în faţa Reginei Marii Britanii. Era invitat în cele mai luxoase restaurante, avea un şofer cu limuzină de lux peste tot, suitele imperiale din cele mai faimoase hoteluri… dar, totuşi… Lang Lang are regretul de a nu-şi mai aparţine sieşi şi de a-şi dedica tot timpul, pe care ceilalţi îl petrec bucurându-se de viaţă, exerciţiului permanent din faţa claviaturii. Viaţa i-a dăruit succesul absolut şi i-a răzbunat toate durerile sufletului. Pare să plătească însă cu fericirea. Lang Lang a fost primul pianist chinez angajat de Filarmonicile din Berlin, Viena şi de cele mai mari orchestre americane, susţinând, până la vârsta de 28 de ani, concerte cu casa închisă în toate marile oraşe ale lumii. În august 2008, între unul și patru miliarde de spectatori au urmărit concertul din cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, în care Lang Lang a întrupat tinereţea şi viitorul Chinei.

La jocurile Olimpice de la Beijing

40 de milioane de copii chinezi au început să studieze pianul în urma acestui eveniment. Recunoscând forţa lui de a influenţa cultura, Recording Academy îl va numi ambasadorul cultural al Chinei în anul 2008. A fost ales ambasadorul Expoziţiei Universale de la Shanghai din 2010, participând la ceremonia de deschidere. În februarie 2008, Lang Lang şi legendarul pianist de jazz Herbie Hancock s-au reunit pentru ce-a de-a 50-a ceremonie a Premiilor Grammy, în cadrul unui concert care a fost transmis pentru 45 de milioane de spectatori. Cei doi pianişti au continuat acest dublu în cadrul unui turneu mondial, în anul 2009. Concertul de sâmbătă seara, de la Salle Pleyel, a fost continuarea acestui experiment, melanjul dintre cele două culturi, clasică şi de jazz, extaziind, pur şi simplu, publicul eteroclit din sală.


A cântat în coloana sonoră a filmului „Vălul pictat”


De aproape zece ani, Lang Lang este implicat în activităţi de binefacere dedicate copiilor: este mentorul tinerilor pianişti talentaţi, îi invită la concertele sale, dă concerte în cadrul unor spitale pentru copii bolnavi. În amintirea vremurilor de privaţiuni în care împărţea cu tatăl său zece dolari pentru mâncarea pe o lună, artistul a lansat Fundaţia Muzicală Internaţională Lang Lang, ce are ca misiune încurajarea noii generaţii de amatori şi de profesionişti în muzică, ajutând viitorii pianişti şi asigurând accesul tinerilor la concerte. Colaborează cu mai mulţi parteneri celebri, în dorinţa de-a spune lumii că muzica poate înfrumuseţa viaţa.

În mai 2009, Lang Lang, împreună cu trei dintre elevii fundaţiei sale, cu vârste între şase şi zece ani, au cântat împreună într-un ansamblu, în cadrul unei ediţii speciale a show-ului Oprah Winfrey.

Artistul investeşte enorm în crearea de programe muzicale pentru tineri. <Am o a doua carieră>, a declarat acesta în seara lansării fundaţiei.


A cântat în coloana sonoră a filmului „Vălul pictat”


Lang Lang este primul ambasador al YouTube Symphony Orchestra. Rolul său în acest proiect gigant, creat de YouTube şi Google, demonstrează voinţa sa de-a atrage un public nou şi de a face să fie descoperită muzica clasică tinerilor din lumea întreagă.

În timpul sezonului 2009-2010, Lang Lang a fost vedeta Festivalului de la Carnegie Hall. În timpul concertului Lang Lang şi prietenii, a invitat să cânte alături de el viitoarele staruri ale pianului din America şi China, care au interpretat piese chineze şi occidentale.

Lang este cel mai tânăr instrumentist invitat ca rezident al Filarmonicii din Berlin, care susţine un concert în fiecare primăvară cu cei mai talentaţi copii.La începutul sezonului 2010-2011, Lang a participat la deschidere împreună cu Orchestra Simfonică Naţională, condusă de Christoph Eschenbach,la Carnegie Hall şi a cântat alături de Filarmonica vieneză. Este, în acelaşi timp, rezident la Londra, Milano, Madrid şi Sydney.

În timpul verii 2008, autobiografia sa, Pianul absolut, publicată de Random House în 11 limbi (eu am citit versiunea în franceză), a avut un imens succes de critică. Urmându-şi promisiunea în favoarea educaţiei tinerilor, el şi-a rescris biografia într-o versiune accesibilă copiilor, intitulată Cântând cu chei zburătoare.

Sute de mii de oameni profită de concertele în aer liber pe care Lang Lang le susţine, cum au fost cel din 2008, în Central Park, la New York, la Hollywood Bowl în Los Angeles, la Festivalul Ravinia din Chicago sau la Derby Park de la Hamburg.

Tânărul pianist a participat la concertul de deschidere a Cupei Mondiale de Fotbal în 2006, pe stadionul olimpic din München, precum şi la cel de închidere a Euro Cup 2008, în faţa Palatului Schönbrunn.

În decembrie 2007, Lang Lang a fost invitat să susţină un concert pentru decernarea Premiului Nobel, la Stockholm, în prezenţa familiei regale. S-a reîntors doi ani mai târziu, pentru ceremonia prilejuită de acordarea Nobelului pentru Pace lui Barack Obama.


Lang Lang şi-a împrumutat imaginea mai multor companii de comunicaţii. Profitând de enorma sa popularitate în rândul tinerilor, Steinway a creat cinci versiuni Lang Lang Steinway dedicate educaţiei muzicale a copiilor. Este pentru prima dată în cei 150 de ani de existenţă ai Steinway când produce un pian cu numele unui artist.


Lang Lang este, de asemenea, ambasadorul Sony Electronics în domeniul inovării şi creaţiei.

De curând, el a semnat un contract cu întreprinderea de servicii financiare Aegon şi cu Audi.

Ţinutele de concert ale artistului sunt create de Casa Versace.

A susţinut recitaluri în faţa unor înalţi demnitari, între care fostul şi actualul secretar general al ONU, Kofi Annan şi Ban Ki-moon, preşedintele american Obama, foştii preşedinţi George Bush şi Bill Clinton, Regina Elisabeta a II-a, Prinţul Charles, Vladimir Putin sau preşedintele chinez Hu Jintao.Recent, el a cântat pentru cei doi şefi de stat chinez şi american, la cina oficială de la Casa Albă.

Concert UNICEF

Lang Lang a fost nominalizat ambasador al bunăvoinţei de către UNICEF, a contribuit la strângerea de fonduri pentru susţinerea populaţiei după cutremurele din China şi din Haiti. A organizat un concert în Central Park, în cadrul căruia a vândut un pian roşu la care a cântat şi a donat toate fondurile strânse Crucii Roşii americane pentru victimele seismului din China.

Preşedintele Premiului Mont Blanc, care patronează Artele şi Cultura, Lang Lang este angajat activ şi în mecenat.

În 2009, revista Time l-a inclus în primele 100 de personalităţi ale lumii, iar în 2010 este între cele 250 de personalităţi alese de Forumul Economic Mondial.”

 

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top