patrirhul Daniel
Actual

Poziție nouă a BOR față de vaccinarea obligatorie

Biserica Ortodoxă Română susține vaccinarea copiilor, însă cere din partea autorităților și a companiilor farmaceutice asumarea responsabilității în cazul unor efecte adverse, se arată într-un comunicat în premieră al conducerii BOR, după un val de reticență exprimat public de mai mulți preoți.

Biserica Ortodoxă afirmă că vaccinurile contribuie la apărarea vieții, o declarație care indică asocierea BOR cu campania pro-vaccinare inițiată de Ministerul Sănătății, prin ministrul Florin Bodog, și susținută de primul ministru, Mihai Tudose. Intervenția BOR apare pe fondul dezbaterii publice a Legii vaccinării obligatorii, care va fi adoptată de guvern și care prevede amenzi de până la 10.000 de lei pentru părinții care refuză vaccinarea copiilor lor.

În România sunt 240.000 de copii nevaccinați, fie din cauza lipsei de pe piață a vaccinurilor, fie din cauza unei campanii anti-vaccinare care capătă mai mulți adepți.

Comunicatul BOR este asumat de Comisia etico-juridică a Patrirhiei.

Descoperirea vaccinului ca metodă de prevenţie şi tratament medical a reprezentat un pas foarte important în medicina modernă. Astfel au fost eradicate boli foarte grave, au fost salvate milioane de vieți și s-a îmbunătățit semnificativ calitatea vieții oamenilor, se arată în comunicatul BOR.

Vaccinurile sunt de o importanță deosebită în prevenirea unor boli și epidemii care pot amenința viața unor segmente foarte largi de populație, contribuind astfel la apărarea darului sacru al vieții umane. În acest sens, părinții au responsabilitatea de a preveni îmbolnăvirea copiilor şi de-a salva viaţa acestora în caz de boală, vaccinarea copiilor având un rol important în apărarea vieții și a sănătății acestora.

Biserica susține programele publice de vaccinare care urmăresc scopuri terapeutice. Efectele secundare menționate în prospectele medicamentelor, inclusiv vaccinuri, pot genera ezitări şi rezerve ale unor părinți față de administrarea acestor medicamente propriilor copii. Aceste ezitări sunt fireşti şi trebuie adresate şi discutate în detaliu cu personalul medical, cel mai în măsură să ofere sfaturi competente şi recomandări părinţilor.


”Părinții copiilor trebuie să primească asigurări din partea autorităților competente și a companiilor farmaceutice asupra faptului că vaccinurile provin din surse sigure și că sunt stabilite responsabilitățile producătorilor și ale autorităților publice pentru erorile medicale și efectele secundare ale vaccinurilor, în cazul în care acestea apar”


Este în beneficiul copiilor şi al familiilor din România să existe o informare precisă, detaliată şi transparentă cu privire la toate activităţile cuprinse în procesul de vaccinare. Cunoaşterea normelor de siguranţă şi de calitate care sunt respectate în fabricarea, transportarea şi administrarea vaccinurilor va convinge pe mai mulţi părinţi să ia decizia vaccinării copiilor, mai spune BOR.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top