Actual

Primele declarații ale noului agent guvernamental român la CEDO

Simona Maya Teodoroiu, fost judecător CCR, a fost numită de premierul Dăncilă în funcţia de agent guvernamental la CEDO din partea României.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Primele declaraţii

„Voi face o evaluare pentru a vedea ce măsuri trebuie luate în cel mai scurt timp. Consolidarea instituției este prioritară, iar asta se poate face prin angajarea unui personal cu bună expertiză şi experiență, dar şi prin rezolvarea tuturor problemelor de organizare”, a declarat pentru QMagazine Maya Teodoroiu, referindu-se la primele acțiuni în calitate de agent guvernamental al CEDO.

Echilibrul este cuvântul-cheie.

Au existat de-a lungul timpului cauze CEDO care vizau diferende între anumite persoane şi statul român, inclusiv din cauza legislației deficitare.

Maya Teodoroiu subliniază că „apărarea în cadrul CEDO trebuie să fie neutră, bazată pe expertiză şi profesionalism. Echilibrul este cuvântul-cheie. Numele persoanelor implicate în cauze contra României nu sunt relevante”.

„Agentul guvernamental la CEDO nu este avocatul instanțelor române (ale căror hotărâri definitive sunt puse în discuție, în raport cu prevederile Convenției) sau al altor instituții (ale căror practici pot fi considerate de natură să încalce dispozițiile Convenției).

El nu poate fi nici un ombudsman sui generis, în raport cu doleanțele cetățenilor români în faţa CEDO. Din acest motiv, cred că neutralitatea, echilibrul, abordarea în termeni strict profesionali şi de legalitate (fără personalizări) trebuie să primeze”, a mai spus Maya Teodoroiu pentru QMagazine.

Conform acesteia, activitatea agentului guvernamental la CEDO se sprijină numai pe prevederile legale şi pe cadrul normativ adoptat de-a lungul timpului.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top