Sculptorul Marcel Guguianu a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 89 de ani, ultima lui dorinţă fiind ca inima să-i fie scoasă şi dusă la Bârlad, unde să fie aşezată într-o sculptură, în curtea pavilionului expoziţional care-i poartă numele.

Cultură

Sculptorul Marcel Guguianu a murit la vârsta de 89 de ani

Marcel Guguianu lasă în urmă un număr impresionant de lucrări de sculptură monumentală, ansambluri statuare, busturi bronz şi marmură ale unor scriitori, poeţi, savanţi, actori, amplasate în parcuri, grădini publice, instituţii, teatre şi muzee, în oraşe din România şi din străinătate.

Numeroase opere ale sale fac parte din colecţii particulare şi de stat, în România, Italia, Canada, Danemarca, Olanda, Franţa, Germania, Japonia, Grecia, SUA, America de Sud etc., iar la Bârlad, oraşul său natal, există un pavilion expoziţional care îi poartă numele.

În acest spaţiu, sculptorul a dorit să îi fie depusă inima, având un loc special pregătit de maestru în sculptura “Rugăciune”, la capătul Aleii Nemuririi. El şi-a mai dorit ca medicul Mircea Beuran, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, să-i scoată inima după deces.

Marcel Guguianu va fi înmormântat la Bârlad.

Născut pe 28 iunie 1922, Guguianu a fost student al Academiei de Arte Frumoase Bucureşti, sub îndrumarea profesorului Cornel Medrea. A fost profesor de sculptură şi desen, consilier restaurator pentru monumente istorice şi de artă, membru permanent al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi membru al Băncii Mondiale (statueta sa “Ciocârlia” a devenit Emblema diviziei de cultură a Băncii Mondiale, Washington). A fost şi profesor de sculptură invitat al statului San Marino.

Începând cu anul 1948, a participat la toate expoziţiile anuale, bienale şi de grup din România şi la tradiţionalele festivaluri, simpozioane şi bienale internaţionale de artă plastică, la Budapesta, Odense, Roma, San Marino, Napoli, Aradjelovač, Belgrad, Montpellier, Paris, Sao Paolo, New York, Ankara, Mali, Washington, Sevilla, Miami. Are o colecţie muzeală, care-i poartă numele, la Contess Madelaine din New York. În 1992 s-a creat Fundaţia “Marcel Guguianu”.

Marcel Guguianu a fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler de preşedintele Ion Iliescu, în 2002, la împlinirea vârstei de 80 de ani şi respectiv a 60 de ani de activitate, dar şi cu multe alte titluri şi distincţii, din partea unor instituţii din Italia, San Marino, Brazilia şi SUA.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top