Actual

Se ascut spiritele între premierul Tudose și PSD

UPDATE Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a precizat, luni, că nu există un coflict între premierul Mihai Tudose şi liderul PSD Liviu Dragnea, el arătând, referitor la nemulţumirile preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că se vor organiza mai dese ale președintelui Senatului cu premierul Tudose.

Declarațiile purtătorului de cuvânt al PSD au apărut pe fondul tergiversării sesizării Curții Constituționale privind un posibil conflict între Guvern și DNA, privind demararea dosarului Belina care are la bază o Hotărâre de Guvern. Liviu Dragnea a declarase că sesizarea CCR va fi făcută de către președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în vremea ce acesta din urmă spunea că se află abia în etapa de analiză, care va fi urmată de o decizie a coaliției.

Tăriceanu a mai declarat și că este nemulțumit de faptul că se vede rar cu premierul Mihai Tudose, din perspectiva relației pe care ar trebui să o aibă șeful Executivului cu liderii coaliției majoritare în Parlament.

Liviu Dragnea a declarat, luni, după ședința coaliției, că ”a înțeles din discuția pe care a avut-o cu președintele Senatului”, Călin Popescu Tăriceanu, că acesta va sesiza Curtea Constituțională cu privire la un conflict între Guvern și procurori. Declarația vine după ce PSD i-a cerut explicit premierului Mihai Tudose să se ocupe de sesizarea CCR în cazul Belina, pe principiul că procurorii nu pot cerceta penal acte adoptate de Guvern. Au trecut două săptămâni și sesizarea nu a fost înaintată CCR.

Oficial, Liviu Dragnea a spus că în discuția de luni a liderilor coaliției s-a convenit că președintele Senatului preia demersul, care, după toate datele, este tergiversat de premierul Mihai Tudose. Declarația lui Călin Popescu Tăriceanu, tot de luni, după ședința coaliției, a arătat că președintele Senatului ”analizează împreună cu specialiștii” săi posibilitatea să înainteze Curții Constituționale o sesizare a conflictului între procurori și Guvern. Trebuie amintit că și în cazul OUG 13, de la începutul anului, tot președintele Senatului a sesizat la CCR conflictul între autoritățile statului. CCR a hotărât atunci că membrii Guvernului nu trebuie să fie urmăriți penal pentru decizii precum o ordonanță de urgență.

De data aceasta, este vorba despre o Hotărâre de Guvern, adoptată în timpul Guvernului Ponta, când Lacul Belina a fost trecut din proprietatea Apelor Române în cea a Consiliuolui Județean Teleorman, baza deschiderii dosarului DNA, în care este urmărită penal vicepremierul Sevil Shhaideh, secretar de stat în 2013, în momentul adoptării HG, și s-a cerut ridicarea imunității parlamentare a Rovanei Plumb, ministru al Mediului la acea vreme. Liviu Dragnea era la acea dată ministru al Dezvoltării Regionale.


Surse PSD au explicat pentru Q Magazine că există o mare tensiune în partid, în condițiile în care premierul Tudose ar fi trebuit, potrivit unor înțelegeri din urmă cu două săptămâni, să fi făcut deja sesizarea la CCR. ”Asta era treaba Guvernului, pentru este un conflict constituțional între membrii Guvernului și procurori. Nu este treaba PSD, nu este treaba Parlamentului. Așa s-a convenit încă de acum două săptămâni, în Biroul Permanent Național”, a declarat un lider influent în PSD.


De asemenea, la PSD există nemulțumiri și față de tergiversarea de către Guvern a asumării proiectului de modificare a Legilor Justiției, care ar trebui adoptat ”cel mai târziu în luna octombrie”. Sursele citate au arătat că nu ar fi semne clare că modificările la Legile Justiției ar urma să fie asumate de Guvernul Tudose prea curând.

Potrivit unor informații care circulă în interiorul partidului, pentru sesizarea CCR, ca și pentru adoptarea în Guvern a proiectului de modificare a Legilor Justiției conssiderat responsabil nu este neapărat Tudorel Toader, ci, maidegrabă, premierul Mihai Tudose.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top