

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat sâmbătă că, în timpul în care „unii” se tăvălesc pe jos prin Parlament, ministerul pe care...

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat înființarea Centrului de Management al Obezității în cadrul Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”. Noul centru...

Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, inițiată de SOS România, AUR și POT, programată inițial a fi dezbătută și votată luni,...

În dosarul morților de la spitalul „Victor Babeș” cunoscut sub numele de „tirurile ATI din pandemie”, Parchetul a admis cererea de introducere...

Deși încă Klaus Iohannis (ieșit din mandat) a anunțat că încă nu avem premier, dar că „foarte curând” vom avea, la nivelul...

Ministerul Sănătății a anunțat că managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Cătălin Apostolescu, a fost eliberat din funcţie,...

„Dacă rechizitoriul procurorilor scoate la iveală vreo culpă în efectuarea controalelor administrative și medicale, nu voi ezita să cer demisii de sus...

Guvernul a aprobat, vineri, o Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii prin care structura...

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat încă din 2022 DNA în privința contractelor de achiziție pentru vaccinurile împotriva...

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Ministerul Sănătății pentru lipsa de transparență a achizițiilor de vaccinuri...

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că încearcă să se găsească soluţii astfel încât să nu se pună problema unei greve...

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 11 iulie, creșterea numărului de cazuri COVID în...

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut în această o declarație șocantă referitor la un proiect în valoare de 5 milioane de euro,...

La finalul ședinței de guvern, premierul Florin Cîțu a anunțat că bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 386 de milioane de...

Ministerul Sănătății analizează posibilitatea eliberării medicamentului Favipiravir, folosit în tratamentul pentru COVID-19, în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor,...

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cosmin-Constantin Baciu a fost eliberat din funcţie la o zi după ce a fost numit, potrivit...

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, l-a ascultat pe premierul Florin Cîțu și a publicat raportul privind decesele COVID 19. Potrivit acestui raport, decesele...

Senatoarea PSD Gabriela Firea acuză coaliția de guvernare dorește să pună în mâinile unei singure instituții, Autoritatea Națională de Management a Calității...

USR PLUS a decis să o propună pe Ioana Mihăilă pentru funcția de ministru al Sănătății, se arată într-un comunicat transmis de...

Premierul Florin Cîțu a anunțat că astăzi va avea loc ședința de guvern pe ordinea de zi a căreia figurează acte normative...

Întreg scandalul „Foișor” nu-l atinge pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, care va rămâne în continuare în funcție. Vicepremierul Dan Barna a fost...