Ţara unde zac sute de mii de locuințe neocupate

România este una dintre ţările cu cea mai mare viteză de scădere a populației din lume, cu o scădere a populației preconizată la peste 15% până în 2050. Numărul de locuințe depășește numărul de familii – aproximativ 8 milioane de locuințe la 7,2 milioane de familii.

Amploarea fenomenului migraţiei din ultimii ani a generat un dezechilibru al cererii şi ofertei, cu suprapopularea unor centre urbane şi o incidenţă ridicată a locuințelor neocupate în altele. Procentul locuințelor vacante din România, de 16%, se numără printre cele mai ridicate din lume, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei Naționale a Locuirii. Conform documentului, fondul imobiliar se deteriorează rapid din cauza întreținerii necorespunzătoare și a gestionării inadecvate a clădirilor multifamiliale vechi.

De asemenea, multe familii cu venituri scăzute şi medii locuiesc în clădiri care sunt monumente istorice sau în clădiri cu risc seismic ridicat precum și în cartiere dărăpănate, acestea neavând la dispoziție resursele necesare pentru a face îmbunătățirile necesare.

Aceste clădiri reprezintă un pericol pentru public şi o amenințare la adresa patrimoniului arhitectural al României și a vitalității orașelor, dar pot fi considerate ca oportunități de revitalizare a cartierelor. Locuințele publice reprezintă aproximativ 2% din fondul imobiliar și sunt insuficiente, nesatisfăcând cererea, așa cum reiese din listele de așteptare pentru închirierea de locuințe sociale. Proprietatea fragmentată asupra locuinţelor alocate necorespunzător din punct de vedere spaţial restricţionează mobilitatea resurselor către locaţii mai productive. Piața de închiriere de locuințe este, în mare parte, neoficială și nereglementată, iar unele politici, în contextul actual al pieței, fac imposibilă reorientarea structurilor care au fost situate fără referire la valoarea amplasamentului pe care au fost construite. Acest mod de alocare limitează de asemenea mobilitatea forței de muncă, în special într-un mediu caracterizat de o rată ridicată a șomajului.

Criza financiară globală din perioada 2008-2010 a dus la o scădere semnificativă a prețurilor locuințelor, aspect care a condus la falimentul multor dezvoltatori imobiliari. Piața este încă în curs de recuperare în urma acestui șoc şi multe gospodării au suferit pierderi majore în termeni de bunăstare şi capital. Orașele importante ale țării continuă să se confrunte în acelaşi timp cu fenomenul extinderii urbane rapide şi cu pierderi de populaţie, cu implicații negative pentru durabilitatea măsurilor cu efect asupra mediului.

Cheltuielile pentru locuinţe publice sunt efectuate prin intermediul a aproximativ 20 de programe diferite iar, în total, bugetul alocat reprezintă numai o parte din cota medie din PIB alocată asistenţei în privinţa locuirii în alte ţări cu venituri medii. Lipsa reformelor necesare ar putea determina ca o parte şi mai mare din populaţia tânără dinamică a României să caute oportunităţi prin emigrare sau ca multe dintre cartierele istorice ale ţării să continue să se deterioreze şi să fie expuse riscului seismic care a devastat zone întinse din Bucureşti cu aproape 40 de ani în urmă.

Din punctul de vedere al nivelului sărăciei, România este pe locul 2 în Uniunea Europeană, însă condiţiile de locuire sunt cele mai scăzute din Europa. În 1990, anul care a urmat căderii comunismului în România, 85% dintre locuințele din România erau construite după 1945, reprezentând în prezent o provocare din punct de vedere al întreținerii acestui fond consistent de clădiri aflate în proces de învechire. Cele mai multe clădiri rezidențiale aflate în uz în România astăzi au fost construite în a doua jumătate a secolului XX.

Perioada socialistă (1961-1980)

Aceasta a fost cea mai prolifică pentru construcția de locuințe. Fondul de locuințe urban actual este caracterizat prin predominanța locuințelor construite între 1971 și 1990. Ponderea locuințelor construite după 1990 este de aproximativ 5% pentru cvintila cu cele mai reduse venituri (explicată în general de construcția noilor locuințe sociale) și 1-3% pentru toate celelalte cvintile de venituri. Lipsa locuințelor noi este unitară în toate grupele de venituri, dar din nou, este notabilă în cazul cvintilei cu cele mai ridicate venituri care include persoanele care – în modul cel mai probabil – îşi permit o nouă locuință, dar continuă să trăiască în clădiri vechi dintre care multe sunt într-o stare proastă.

Concluzia este că 90% din clădirile rezidențiale sunt vechi și au nevoie de modernizări sau reabilitări, se spune în anexa la Hotărâre. Fondul de locuințe din mediul rural este mai vechi decât cel urban, cele mai multe locuințe fiind construite între 1946 și 1970 în toate cvintilele de venituri. Totuși, pare să existe un procent mult mai mare de gospodării din zonele rurale care ocupă locuințe mai noi, în toate cvintilele de venituri. Locuințele vechi din mediul rural sunt în cele mai multe cazuri și insalubre, fără acces la utilități și utilizează mijloace de încălzire improvizate care pun în pericol viața locatarilor (vârstnici, familii sărace). Vechimea fondului de locuințe rurale sugerează necesitatea modernizării și realizării de construcții noi.