Actual

Tudose explică insistența pentru retragerea din Guvern a lui Shhaideh și Plumb

Premierul Mihai Tudose, care se află la Parlament și participă în premieră la lucrările de plen, a explicat presei de ce insistă ca Sevil Shhaideh și Rovana Plumb să demisioneze – una este percepția despre acuzațiile de corupție în România și cu totul alta, la Bruxelles. Tudose a sugerat că ar fi probleme cu fondurile europene, girate de Plumb, ca ministru al Fondurilor Europene, și de Shhaideh, ca ministru al Dezvoltării Regionale. Q Magazine a scris, în exclusivitate, despre argumentul pe care premierul Tudose l-a avut în discuțiile cu liderul PSD Liviu Dragnea – documentele semnate de cele două doamne ministru se întorc de la Bruxelles fără semnătură. Detalii, AICI

Tudose a avut până acum două rânduri de întâlniri cu Liviu Dragnea, în biroul acestuia de președinte al Camerei Deputaților. Prmi-ministrul a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor. A spus doar că Sevil Shhaideh și Rovana Plumb nu și-au prezentat până acum demisiile.

La o a doua trecere spre sala de plen, unde este ședință comună a Senatului și a Camerei Deputaților, premierul a explicat diferența de percepție între București și Bruxelles în privința acuzațiilor de corupție.

”Trebuie să înţeleagă toată lumea că cea mai mare problemă pe care o avem acum este ca actul de guvernare să se desfăşoare în mod normal, să ducem programul de guvernare la capăt”, a spus Mihai Tudose.


”Un element important în acest program este atragerea de fonduri europene şi cele două colege, ştiţi foarte bine, avem o realitate şi o percepţie. Realitatea este că este prezumţia de nevinovăţie. Au fost o mulţime de cazuri în care cei care au fost puşi sub acuzare în diverse etape ale procesului penal s-au dovedit a fi nevinovaţi, cu vieţile distruse sau oricum schimbate total. Dar avem şi o percepţie, şi percepţia la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici”, a declarat Mihai Tudose.


El a spus că cele două doamne ministru sunt în directă relaţie cu Bruxelles-ul şi ”de aici apare problema”.
 ”Dar fiind faptul că cele două colege sunt exact pe zona aceasta de relaţie cu Bruxellul, de aici apare problema. Am o părere persoanală pe care v-am spus-o şi o impunere ca şef al Guvernului. Asta este tot”, a conchis Tudose.
La rândul său, Liviu Dragnea a fost și mai laconic în declarații. ”Nu eu trebuie să demisionez”, a spus președintele PSD când a fost întrebat dacă este de acord cu remanierea celor două doamne ministru în Cabinetul Tudose, care figurează în Dosarul DNA.
Ședința CEx a PSD care va avea loc joi va decide dacă li se retrage sprijinul celor două reprezentante ale partidului în Guvern. De asemenea, tot joi are loc și ședința coaliției PSD-ALDE, unde va fi pusă în discuție și retragerea din Cabinetul Tudose a lui Viorel Ilie, senatorul ALDE care este ministru pentru Relația cu Parlamentul, care figurează într-un dosar DNA privind trucarea unor concursuri de angajare la ministerul său. ALDE a anunțat că nu-l retrage din Guvern pe Viorel Ilie, căruia Senatul i-a păstrat, prin vot, imunitatea parlamentară în cursul săptămânii trecute.

viewscnt

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top