Un Mozart child-friendly, SF, în culori cyberpunk. „Flautul fermecat” la Opera Comică pentru Copii din București

„Aș vrea să mai ascult o dată Flautul fermecat.” – ar fi cerut Mozart în penultima zi a vieții sale. Şi chiar dacă dorința nu i s-a îndeplinit, la 5 decembrie 1791, când a devenit definitiv o stea, opera „Flautul fermecat” se juca pe scena vieneză. În chiar acea seară. Maestrul plecase deja, dar din acel moment și până astăzi, ultima sa creație lirică a devenit o prezență obligatorie în stagiunile instituțiilor de profil care se respectă.

• TAROM is making it easier for Romanian passangers to travel do dozens of intercontinental destinations through its partnership with Etihad Airways
• Protestele de la Bruxelles au degenerat în violențe
• Alexandru Muraru acuză PSD: Vrea să decidă fără să răspundă, să conducă fără să semneze
• Grefierii se pregătesc de grevă
• Kelemen Hunor nu e „masochist politic”, iar Tomac face apel ca partidele să nu fie „mai catolice decât Papa”

Titlul este întâlnit atât de des, încât se poate vorbi, fără exagerare, despre un hit at scenei lirice universale, iar muzica sa memorabilă și caracterul complex, cu accente suprarealiste, simbolice și magice îl fac foarte potrivit inclusiv adaptărilor pentru copii. Versiuni child-friendly se regăsesc din abundență pe marile scene, inclusiv la București, unde unica instituție lirică destinată copiilor a propus, odată cu debutul primăverii, o versiune nouă și curajoasă a operei mozartiene.

De la lumea terestră către o confruntare galactică

Teme existențiale fundamentale se întâlnesc şi se întrepătrund în textul operei „Flautul fermecat”. Opoziţia dintre bine şi rău, lumină şi întuneric, inocenţă şi maturitate, construirea sinelui prin înfruntarea provocărilor, importanţa şi, mai ales, semnificaţia alegerilor personale, toate au un loc bine definit în conturarea acestei alegorii care l-a fascinat pe Mozart în ultima parte a vieţii.

Din punct de vedere regizoral, fie speculezi atmosfera de basm şi mergi pe o variantă clasică, fie te aventurezi pe terenul mai riscant şi mai subiectiv al sugestiilor din sfera fantastic-masonică, ştiută fiind legătura acestei opere cu simbolurile masoneriei. Pentru că atât Mozart, cât şi libretistul Eduard Schikaneder, au fost membri ai masoneriei, avangardistă pe atunci, însă privită cu suspiciune şi oprimată atât de împărăteasa Maria Tereza (cea considerată de unii drept modelul după care a fost creionată Regina Nopţii), cât şi de Vatican.

După ce regizorul Cristian Mihăilescu a imaginat o montare de succes aplaudată la Opera Comică vreme de 9 ani, clasică, având mare priză la public, anul aceasta a mizat pe modernism, pe o abordare mult mai apropiată de universul Star Wars.

Cele două forţe care se confruntă locuiesc pe două planete contrastante – sau spaţiile sunt chiar două faţete diferite ale aceleiaşi planete, pe care cosmonautul Tamino aterizează în lupta cu dragonii spaţiali. Simbolul Ying – Yang este, de altfel, imprimat, ca identitate vizuală cu impact, pe chiar afişul spectacolului.

Spoturile luminoase, mănuşile cu laser, lasourile de lumini, jocul ingenios de oglinzi, ecranele cu led şi proiecţiile video contribuie la atmosfera spectaculoasă, convingătoare şi, paradoxal, foarte bine asortată cu această poveste.

Ca spectator simţi că asişti la o producţie construită cu multă migală, cu o atenţie pentru detalii specifică, de altfel, lui Cristian Mihăilescu.

Viziunea sa SF este completată fără compromisuri de scenografia creativă a surprinzătorului Adrian Damian şi de imaginaţia fertilă a Iolandei Mutu, creatoarea recuzitei vestimentare. Prin manipularea luminilor, a umbrelor, a gamei de culori (întunecate, sumbre în cazul Reginei Nopţii şi a celor trei Doamne vs. solare pentru lumea lui Sarastro), conturarea discrepanţei dintre cele două universuri este extrem de eficientă şi plastică. O bipolaritate potenţată de prezenţa fistichie a personajelor Papageno şi Papagena şi a celor trei copii pe trotinete. Ingenioasă reprezentarea sumbrului Monostasos în ipostază de robot, agresivitatea personajului fiind astfel deturnată către o cheie comică implicită, apreciată de cei mici.

Valentin Racoveanu-Monostatos

O muzică nemuritoare inteligent oferită publicului

Provocările filozofice se întâlnesc în armonie cu cele muzicale în cazul operei „Flautul fermecat”, piatră de încercare din punct de vedere vocal şi instrumental, chiar şi în varianta sa de faţă, condensată.

„Așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor la Opera Comică pentru Copii, încercăm o sinteză a lucrării muzicale, de multe ori o concentrare, fără să pierdem nimic din frumusețea muzicii. De exemplu, dacă o arie are trei strofe, cântăm o singură strofă, dacă sunt pasaje muzicale repetitive, în orchestră, facem un pasaj fără să-l mai repetăm. În felul acesta aducem spectacolul la un timp de desfășurare care să respecte puterea de concentrare a copilului.” – spune regizorul Cristian Mihăilescu.

Din formula finală, cu o durată în jur de 80 de minute, nu a lipsit niciun moment esenţial al operei, s-au regăsit ariile reprezentative, spectacolul reuşind, cel mai important, să ţină trează atenţia unei săli pline, de copii.

Remarcabilă prestaţia lui Andrei Marinache în rolul Papageno, pe care l-a abordat cu aplomb, vitalitate şi cu o intonaţie sigură.

Andrei Mihalcea a fost un Tamino veridic, îmbinând nuanţat sensibilitatea şi caracterul romantic, specific personajului, cu impetuozitatea şi curajul.

La fel de convingător s-a dovedit şi Ştefan Lamatic ca Sarastro, întruchipând fidel natura maiestoasă şi înţeleaptă a Marelui preot.

O surpriză plăcută şi soprana Ana Stamate, o Regină a Nopţii plină de pasiune, care şi-a etalat vocea frumoasă şi atent lucrată, cucerind ovaţiile tuturor după ce a redat cu agilitate cea mai cunoscută arie a acestei opere. De altfel, întreaga distribuţie a reunit artişti tineri, foarte bine pregătiţi, direcţie pe care Opera Comică pentru Copii o impune de o bună perioadă de vreme.

O menţiune specială, de asemenea, pentru eficientul ansamblu instrumental din fosa sălii, a cărui evoluţie a impresionat prin echilibru şi acurateţe, condus cu siguranţă şi eleganţă de dirijorul Gheorghe Iliuţă. În ansamblu, o distribuţie convingătoare în cadrul căreia nu au trecut neremarcaţi membrii grupului coral foarte omogen, copiii excelent pregătiți de Jaqueline Bratu, dar nici cei din programul „School of musical”, derulat de instituţie.

Perpetuumul Mozart

Opera Comică pentru Copii reuşeşte o nouă montare proaspătă, revigorantă care, judecând inclusiv după reacţiile publicului, reprezintă un excelent mod de a introduce copiii de peste 7 ani în universul magic al operei, într-o manieră perfect adaptată reflexelor acestora. Este, totodată, mai mult decât atât, o dovadă a actualităţii unei creaţii clasice care pare că are capacitatea de a se reitera perpetuu, în noi forme şi viziuni, la fel de convigătoare.

Flautul fermecat/ Die Zauberflöte de Wolfgang Amadeus Mozart este una dintre cele mai frumoase și mai îndrăgite opere în întreaga lume. Premiera a avut loc în 1791 la Viena și însuși Mozart și-a dirijat lucrarea scrisă pe textul inspirat al lui Emanuel Schikaneder, care s-a aflat, și el, pe scenă, ca Papageno. Rolul „Regina Nopții”, cu una dintre cele mai memorabile arii din istoria operei, i-a revenit sopranei Josepha Hofer, cumnata marelui compozitor, posesoarea unui ambius vocal impresionant.

Cifra 3 este prezentă peste tot în operă, inclusiv în partitură, tonalitatea mi bemol major, în care este concepută muzica lucrării, implicând trei bemoli la cheie. De asemenea, pe parcurs apar trei doamne, slujitoarele Reginei Nopții, trei copii, trei îngeri, trei uși în palatul lui Sarastro, trei probe ale iniţierii.