Câți copii mor anual în România?

În România se moare cu zile în sistemul public de sănătate. Din varii motive. Fie că te mânâncă larvele de viu, fie ești diagnosticat cu atac de panică în loc de infarct, fie te invadează bacteriile într-un salon de arși, fie ți se face o transfuzie cu sânge nepotrivit etc.

Mai există cazuri „fericite” atunci când nu plătești cu viața, când ai marele noroc să mai ai zile, dar să fi rămas schilod pentru totdeauna – atunci când ți se amputează piciorul sănătos, rămâi fără o mână, un sân etc. Prima reacție este să îi blamăm pe medici. Dar nu întotdeauna este vorba despre malpraxis. În cele mai multe cazuri se moare din ignoranța și neglijența autorităților, din lipsă de perspectivă asupra cum ar trebui să funcționeze lucrurile, din legi făcute prost în sistemul de sănătate, din cauza dezinteresului decidenților de a face ordine în sistemul sanitar.

Mii de copii pierd șansa la viață în România

Cazurile de malpraxis sunt extrem de regretabile și pun într-o lumină proastă întrega breaslă medicală, care se poate lăuda cu performanțe remarcabile în România. Dar vorbim despre câteva cazuri singulare în decursul unui an. În schimb, în România mor anual câteva mii de copii sau vârstnici din cauza unor boli care pot fi prevenite și a căror incidență a fost redusă la zero în țări cu o preocupare atentă față de sănătatea publică. Nimeni nu vorbește despre aceste cazuri, nimeni nu le aduce în prime-time, nimeni nu pune presiune pe autorități care nu respectă decizii ale unor organisme de specialitate naționale sau recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății. În tot acest timp, decesul a câtorva mii de copii pe an este încadrat la statistici seci și cinice, pe care nimeni nu le analizează cu atenție.

Problema vaccinurilor este tratată superficial în România sau devine subiect de presă doar atunci când se depisteză faptul că acestea au fost produse pentru piața din Kazahstan și nu cea românească (o problemă falsă, de altfel), sau când mor trei copii de rujeolă din cauza nevaccinării. Pe de altă parte, autoritățile trebuie să rezolve probleme urgențe din sistemul sanitar, cum ar fi lipsa medicamentelor, dotarea precară a spitalelor, salarii mici, iar sacul de bani nu ajunge pentru a soluționa toate prioritățile. Din păcate, nimeni nu tratează problema vaccinurilor pe termen lung, judecând calm și rece despre beneficiile acestora pentru sănătatea publică, despre povara economică a bolilor care rezultă prin nevaccinare, despre medicamente scumpe și despre drama famiilor care sunt confruntate cu boala.

România se află în topul țărilor europene cu un grad ridicat de mortalitate infantilă, cu o rată de aproape 10 copii la o mie de nou-născuți, așa cum indică datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru anul 2015. La acest capitol ne întrec doar Moldova (cu o rată a mortalității de 14 copii la 1.000 de nou-născuți vii) și Albania (cu o rată de 13 copii la 1.000 de nou-născuți vii). Astfel, în 2015, în România, 1.861 de copii au murit înainte de a împlini vârsta de un an, dacă este să aplicăm rata mortalității indicată de OMS (9,7 la mie) la numărul efectiv de copii născuți în acest an – 191.867 (conform datelor INSSE).

Înaintând în subiect și mai mult, citim într-un raport OMS din 2013 că o treime (29%) dintre decesele la copiii sub 5 ani în România sunt cauzate de pneumonie. Dacă aplicăm acest procent la numărul de decese  infantile (1.861), rezultă că apoape 600 de copii cu vârste cuprinse de până la un an au murit în România din cauza pneumoniei, o boală care poate fi prevenită prin vaccinare. Alături de alte boli ale copilăriei sau care pot fi dezvoltate mai târziu – oreion, pojar, rubeolă, difterie, varicelă, tuberculoză, poliomelită, tuse convulsivă –, bolile pneumococice (printre care și pneumonia pneumococică) sunt la fel de grave, invazive și mortale. Și, la fel ca alte boli ale copilăriei, acestea pot fi prevenite prin vaccinare. Comitetul Național de Vaccinologie din România a studiat minuțios această problemă, a pus cap la cap statisticile, recomandările OMS și părerea specialiștilor și a cerut includerea vaccinului anti-pneumococic în Calendarul Național de Imunizare. Lucru care s-a și întâmplat în anul 2013, doar că în ordinele de ministru de atunci și până în prezent apare un asterisc, care spune că vaccinul pneumococic conjugat va fi inclus în calendarul național de vaccinare „în funcție de fondurile disponibile”. Iar fonduri, din 2013 și până astăzi, nu s-au găsit. În schimb, dacă înmulțim cifra fatidică de 600 de copii morți din cauza pneumoniei cu ultimii trei ani, obținem o cotă alarmantă a mortalității. Vorbim despre copii care puteau fi salvați, copii care într-o țară civilizată ar fi avut zile, ar fi mers la școală, ar fi făcut o facultate, ar fi întemeiat o familie, ar fi contribuit la PIB-ul țării etc. Nimeni nu discută despre drama familiilor și despre aceste cifre, care sunt doar niște statistici seci în raportările anuale ale autorităților.

Vaccinarea este prioritate zero pentru sistemul public de sănătate în Europa

 În Statele Membre, programele de imunizare sunt respectate cu strictețe. Vaccinarea întregii populații de copii reduce drastic incidența bolilor atât la cei mici, cât și la populația adultă, în special la populația cu boli cronice asociate cum ar fi diabetul, astmul, bolile cardiace, toate acestea având un risc crescut pentru dezvoltarea bolilor pneumococice, în special a pneumoniei. Statisticile sunt cele mai elocvente în acest caz. În Belgia, unde rata de acoperire a cohortei de copii a fost de 98% în ultimii trei ani (perioada 2012-2015), decesele respiratorii la copiii sub 5 ani ajung la doar 3%. Rata mortalității la copiii de până într-un an este de 3,3/1.000 de nou-născuți în această țară. În Franța, Germania, Grecia, Letonia, decesele din cauze respiratorii reprezintă doar 2% la copiii cu vârste cuprinse până la 5 ani, iar rata de acoperire a cohortei de nou-născuți variază între 93 și 95%. În Italia, Elveția și Danemarca, rata deceselor din cauze respiratorii la copiii cu vârste de până la 5 ani este de doar 1%. Rata de vaccinare în aceste țări variază între 95 și 98%. Datele despre vaccinare în Statele Membre, cât și raportările despre decesele respiratorii pot fi accesate pe site-ul OMS.

În România, rata de vaccinare împotriva pneumococului este de doar 2%, procent asigurat de părinții care își achiziționează vaccinul din fonduri proprii. Rata de mortalitate cauzată de bolile respiratorii în România este de 29% din totalul deceselor. Mai mult, să nu uităm că din estimările ONU privind evoluția populației, până în 2030, vom fi cu circa 5 milioane mai puțini, adică vom ajunge undeva la 15,2 milioane față de 20,3 milioane câți eram în 2010. Putem spune că lucrurile sunt direct proporționale cu indiferența, indecizia și lipsa de măsuri din partea autorităților?

Tratamentele scumpe și tot mai ineficiente pun presiune pe buget

În România se înregistrează anual aproximativ 573.000 de cazuri de boli pneumococice (conform statisticilor INSSE din ultimii trei ani). Dintre acestea, circa 9.500 sunt cazuri mortale, conform acelorași statistici. Aici includem atât copiii de până la 5 ani, dar și adulții, în special vârstnicii cei mai vulnerabili cu vârste de peste 65 de ani. Dacă excludem cazurile mortale din numărul total de îmbolnăviri, rămânem cu 563.500 de pacienți care trebuie să urmeze un tratament medicamentos, să fie spitalizați, monitorizați etc. Este greu să calculezi exact care este povara economică a bolilor pneumococice asupra bugetului de stat în fiecare an, dar efortul este doar un exercițiu de imaginație. Cel mai grav este însă faptul că, în tratarea cazurilor de infecții pneumococice în România, principala problemă o reprezintă rezistența crescură la antibiotice. În literatura de specialitate, se arată că rezistența la Penicilină în cazul bolilor pneumococice invazive este de 25-50%, iar la Macrolide, un alt antibiotic indicat, de 52%.

Legea vaccinării – un nou-născut mort

Ministerul Sănătății condus de Nicolae Bănicioiu a pregătit o lege a vaccinării, care prevede informarea părinților și vaccinarea tuturor copiilor care urmează să intre în comunități: grădinițe și școli. Acest proiect de lege prevede, printre altele, crearea unui registru electronic al vaccinurilor pentru o mai bună evidență a copiilor vaccinați și o implicare mai mare din partea medicilor de familie. Potrivit acestuia, statul își va asuma obligația de a asigura un stoc de vaccinuri pentru cel puțin un an, pentru a se evita situația în care medicii rămân fără vaccin. Ministrul Bănicioiu anunța, pe 26 octombrie 2015, că proiectul urma să fie înaintat Parlamentului peste o săptămână sau două. Între timp, pe 30 octombrie s-a întâmplat tragedia de la clubul „Colectiv”, iar evoluția politică a luat o nouă turnură. Timp de un an de zile, la Ministerul Sănătății s-a așternut praful peste acest proiect de lege. Ultimul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a anunțat că va lansa în dezbatere publică acest proiect de lege, ceea ce este extrem de lăudabil, doar că ar trebui să se grăbească pentru că i se termină mandatul. Voiculescu a găsit prin sertarele ministeriale o grămadă de proiecte bune, dar acestea trebuie scoase cât mai repede la lumină, analizate de specialiști, îmbunătățite și aprobate. Pentru că un ministru se judecă după fapte concrete, nu după discurs public. Într-adevăr, Ministerul Sănătății a anunțat prin vară că vrea să găsească în acest an fondurile necesare pentru achiziția de vaccin anti-pneumococic, doar că lucrurile au rămas deocamdată la nivel declarativ. Pe 12 noiembrie este Ziua Internațională a Pneumoniei, așa că ministrul Sănătății ar putea folosi acest moment pentru a lua o decizie corectă legată de vaccinarea anti-pneumococică.

Vaccinarea este garantul pentru generații viitoare sănătoase

Fie că vorbim despre vaccinarea anti-pneumococică sau vaccinarea împotriva rujeolei, avem două concluzii certe. Prima, prin vaccinare, mii de copii au o șansă reală la viață. Mai bine îi salvăm decât să îi ascundem în statistici rușinoase cu privire la ineficiența sistemului public de sănătate. A doua, medicii specialiști pneumologi, epidemiologi, pediatri, alături de specialiști de la Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea, singura care poate reduce drastic incidența bolilor transmisibile, pentru că prevenția salvează vieți și bani deopotrivă.

Ar fi util ca Guvernul, împeună cu comisiile de sănătate din Parlament să găsească un numitor comun atunci când vorbim despre sănătatea publică. Să existe suficientă maturitate politică prin care să se depășească divergențele ideologice și să se treacă la un plan concret de acțiuni, bazat pe sprijin reciproc în beneficiul sănătății și vieții românilor. Parlamentul are forță să readucă în dezbatere un proiect de lege rămas suspendat între două guvernări, poate solicita Ministerului Sănătății un raport despre situația vaccinurilor etc. Pe de altă parte, Ministerul Sănătății are toate mijloacele de a demara, împreună cu direcțiile județene de sănătate publică, un program de monitorizare cu privire la nevaccinare și impactul acesteia asupra sănătății publice și să propună Parlamentului o lege bună, care să reflecte situația reală din teren. Un dialog mai strâns între cele două instituții ar putea să rezolve foarte multe probleme și, deopotrivă, să salveze mii de vieți.