Ajung la congresul anual al Asociaţiei Medicale Române, în desfăşurare la Biblioteca Academiei Române, pe o ploaie abundentă, căreia nici umbrelele cele mai largi nu păreau să-i mai facă faţă.

Actual

Zilele astea, medicii se duc la congres

Atmosferă degajată, dar nu lipsită de emoţii.

Nu înţeleg de ce au oamenii ăştia atâtea emoţii, de vreme ce, după toate aparenţele, nu pare să se-ntâmple mai nimic. Mi se pare ciudat faptul că lumea se foieşte în jurul unor postere pe care sunt expuse, pe scurt, lucrările ce urmează să fie prezentate. Într-unul se vorbeşte despre diabetologie şi ce legături sunt cu stilul modern de viaţă. Din altul, zâmbeşte delicios un esofag deschis, deasupra căruia stă un bisturiu. Altul e şi mai drăguţ, dar nu stau prea mult să-l scodolesc; bolile colo-rectale n-au fost niciodată pasiunea mea, şi nici terapiile cu diverse substanţe. În jurul posterelor gravitează discret autorii lucrărilor.

Un medic foarte tânăr, după vorbă, după port, îmi zice dacă am întrebări în privinţa poliartritei reumatoide, dar n-am. Totul mi-e cât se poate de clar. Studiez poza unei doamne expuse la raze X şi aflu amănuntul că există o relaţie strânsă între greutatea corporală şi artrită. Îi zic că d-aia are bărbată-miu burtă, că are artrită, el zice că da, este posibil, dar că trebuie făcute mai multe investigaţii, nu se poate aşa, din poveşti. Dacă sunt de specialitate. Nu, nu sunt. Apoi se vorbeşte despre pacienţii imposibili şi dietele lor. Cât mai multă proteină „de bună calitate”. Tocmai ce mă pregătesc să-i spun ce delicioasă i se pare lui o ceafă de porc, dar mi se răspunde că „bineînţeles, nu porc!”. Ha! Şi eu, care credeam că!

Trucuri în bucătărie, de la cunoscători

Dragă cititorule, dacă vrei să eviţi să faci artrită, trebuie să mănânci proteină slabă, de peşte (dar nu somon!) şi pui. De la posterul alăturat mai aflu un truc, despre cum să scăpăm de hormonii din carne: să lăsăm carnea în lapte o jumătate de oră – o oră, înainte s-o pregătim. Asta trebuie musai să m-apuc s-o pun în practică, mai ales că mă dau mamă responsabilă. Să nu uit, să nu uit să pun carnea în lapte! Doctoriţa pediatru Laura Popescu insistă mult asupra acestui aspect: „Ştii cum miroase laptele în care a stat o carne d-asta? Îţi mută nasul!”.

Părinţii copiilor obezi nu recunosc că au copii obezi!

Doctoriţa Popescu are 38 de ani şi, în ultimii trei ani, a lucrat la un studiu privind obezitatea infantilă. Spune că părinţii cu copii obezi nu recunosc faptul că au copii obezi, ci doar supraponderali. Lucrează mai mult cu părinţii decât cu copiii. S-a săturat de cât i-a tot pisat pe părinţi la cap să nu-şi mai ducă copiii la McDonald’s, dar ea spune, ea aude. E foarte greu să le schimbe părinţilor obişnuinţele culinare, aflate în strânsă corelaţie cu mentalitatea omului modern: mai bine un hamburger la Mac, decât o ciorbiţă acasă! O întreb dacă, cel puţin, copiii recunosc că sunt obezi: „Da! Cu ei, săracii, te mai poţi înţelege şi vor să se schimbe, dar tentaţia e mare şi aici ar trebui să intervină părinţii, dar n-o fac. Habar n-au ce greşeli imense sunt astea şi ce poate să facă în corpul unui copil o mâncare de genul ăsta! Degeaba-mi spun copiii că vor să se schimbe, dacă părintele îi mai duce la Mac”. Tot de la doctoriţa de copii Laura Popescu mai aflu un truc, pe care mă grăbesc să vi-l spun: preferaţi uleiul de struguri uleiului de măsline, care, în mare parte, mai ales pe piaţa noastră, e contrafăcut, chiar dacă eticheta arată că nu.

Dar eu sunt egoistă şi insist cu întrebările, chiar dacă doctoriţa Popescu e cu ochii după profesorul universitar dr. Carmen Ginghină, căreia fiecare participant la congres trebui să-i expună, pe scurt, teza cu care se prezintă. Ahaaaa! Păi d-aia au toţi emoţii, dom’le!

Şoriceii de laborator şi aportul adus dezvoltării ştiinţei

O mai întreb, fără milă, de şoarecii de laborator. De unde-i ia şi cât costă şi dacă nu-i e milă de ei. Îi ia de la Facultatea de Medicină, „care te sprijină, dacă te vede că te preocupă un subiect şi te implici”. Nu costă nimic şoriceii. În plus, trebuie să te porţi frumos cu ei, dacă vezi că mor, să le faci anestezie şi tot tacâmul. Altfel, intri sub incidenţa normelor europene şi nu vrei asta. „Trebuie să fii foaaarte atent cu şoriceii ăştia. Corpul lor e foarte asemănător cu al nostru, doar că la o scară mult mai mică. Pancreasul lor e cât gămălia unui ac de cusut. Trebuie să te porţi foarte atent, că altfel îl distrugi”. O întreb ce fac cu şoriceii morţi. Îi adună în saci şi-i duc la o morgă, unde-i incinerează. „Nu ţi-e milă?” „Ba da, dar mai milă-mi-e de un copil decât de un şoricel. Animăluţele astea pentru asta se nasc, asta e viaţa lor, n-ai ce să le faci”.

Aluminiul dintre noi faţă cu genetica lui Bălăceanu-Stolnici

O altă doctoriţă, nu la fel de comunicativă ca Laura Popescu, spune că, după ce a făcut pe şoricei un studiu care arată efectul aluminiului asupra corpului, a renunţat la deodorantele care-l conţin şi la orice aliment păstrat în recipiente din aluminiu. „Păi şi? Sunt la fel de eficiente deodorantele cu aluminiu?” „Nu, dar nu vreau să fac Alzheimer la bătrâneţe, din cauză că m-am dat cu deodorante cu aluminiu toată viaţa”.

În fine, orele trec şi Constantin Bălăceanu-Stolnici, unul dintre cei mai aşteptaţi la eveniment, intră în holul Bibliotecii. Mai ţineţi minte cum urca scările Avocatul, prietenul stăpânei Pisicilor Aristocrate? Tot aşa urcă şi el scările. E simpatic şi emană energie pozitivă.

Odată cu urcarea la etaj a academicianului Stolnici, amfiteatrul Heliade Rădulescu începe să se anime cu medici. Discuţiile încep cu o lecţie simplă şi frumoasă de istorie a geneticii. Din fericire, limbajul nu e gomos, iar atitutinea nici atât. Un orator desăvârşit academicianul Bălăceanu-Stolnici! Nu te mai saturi să-l asculţi!

Vorba unei doctoriţe lângă care m-am aşezat: există oratori desăvârşiţi, mentori adevăraţi, oratori care spun de toate şi nimic şi oratori care abia aşteaptă să-ţi facă o prezentare în Power Point ca să se care naibii acasă!”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top