

Traian Băsescu a prezentat duminică, în emisiunea ”Dosar de politician”, câteva fragmente dintr-o scrisoare deschisă care îi este adresată procurorului-șef al...
Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2016 a fost atribuit americano-britanicului Oliver Hart și finlandezului Bengt Holmstrom pentru contribuția lor la teoria...

PSD depune luni, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, intitulată ”Şi minciuna poate să ucidă”. Liviu Dragnea...

Guvernul a refuzat prima ofertă a autorităților din Canada cu privire la ridicarea vizelor pentru cetățenii români care vor să călătorească în...
Vladimir Putin a ajuns în Turcia, în cadrul primei vizite pe care o efectuează în această ţară după reluarea relaţiilor în...

Procurorii DIICOT l-au chemat luni pentru audieri în dosarul Black Cube pe deputatul Sebastian Ghiță. La ieșirea de la audieri, acesta...

Abaterile bicicliştilor au reprezentat cea de-a treia cauză care a dus la producerea accidentelor rutiere grave, pe fondul căreia s-au produs 634...

Barack Obama se apropie vertiginos de finalul celui de-al doilea mandat la președinția Statelor Unite ale Americii, care se încheie la data...

Partidul Democrat Liberal (PDL) a fost organizația politică cel mai bine alimentată de donatorii săi în perioada 2006 – 2015, devansând...

Lavinia Șandru a debutat în televiziune în 1993 la Târgu Mureş. După un timp, a ales politica. La care a renunţat şi...

Statul a încasat în septembrie peste 15,2 milioane de euro în urma comercializării, pe platforma de licitație comună a Uniunii Europene (UE),...
”Am minţit la CEDO că am asigurat buget pentru şapte penitenciare”!,a spus ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în faţa CSM. La Curtea Europeană a...

În Albania a avut loc, sâmbătă, prima nuntă regală după 78 de ani şi a doua din istoria ţării. Prințul-Moștenitor Leka al...
Peste 1,8 milioane de locuințe și sedii de firme au rămas sâmbătă seara fără curent electric în sud-estul SUA, în timp ce...
Publicarea celui mai important cotidian de opoziție ungar, Nepszabadsag, a fost suspendată, a anunțat sâmbătă proprietarul său, grupul Mediaworks. Ziarul are...

Uniunea Poștală Universală şi UNESCO organizează, în fiecare an, o competiţie internaţională de scris scrisori, adresată copiilor de până în 15...

Electrocentrale București (ELCEN) trebuie să plătească Transgaz suma de 7,87 milioane de lei pentru transportul gazelor naturale aferente lunii aprilie 2016, potrivit...

Soacra președintelui Klaus Iohannis, mama lui Carmen Iohannis, a decedat duminică. Administrația Prezidențială, prin purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, a confirmat decesul...
Ministerul Justiției a lansat vineri procesul de informare și consultare publică privind modificarea și completarea legilor justiției, respectiv Legea 303/2004 privind statutul...
Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, și liderul Uniunii Salvați România, Nicușor Dan, au dormit o noapte în stradă, cu...

Peste 100 de tineri specialiști în domeniul IT s-au reunit sâmbătă, la Palatul Victoria, în cadrul unui maraton digital – GovITHub, având...