

Forţele ucrainene au primit ordin să se retragă din oraşul Severodoneţk, în estul ţării, scena unor lupte acerbe cu armata rusă, a...

O paradă a costumului popular românesc marca „Flori de Ie” va avea loc, în această seară, la Palatul Behague, reședința Ambasadei României din Franța, în cadrul Festivalului...

Doar 4 lideri africani au fost prezenți la discursul președintelui ucrainean în fața liderilor din Africa. Din 55 de șefi de stat,...

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri, la Campionatele Mondiale de nataţie de...

Premierul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), cu care a...

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, stabilind că în unităţile şcolare se...

Tatăl şi fratele lui Julian Assange au cerut luni guvernului german să intervină pe lângă preşedintele american Joe Biden în favoarea abandonării...

65% dintre respondenții unui studiu FlightClaim.ro au avut deja cel puțin o întârziere sau o anulare de zbor de la începutul anului...

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), cea mai importantă formaţiune din cadrul coaliţiei de guvernare din Polonia, a demisionat...

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, luni seara, la Campionatele Mondiale de nataţie...

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” aduce exponate-vedetă la Art Safari, iar la Muzeul Antipa organizează o expoziție temporară inclusiv cu...

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Naţională, după al doilea tur al alegerilor legislative desfăşurate duminică, un scrutin...

Războiul din Ucraina ar putea dura „ani de zile”, a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu publicat duminică de...

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa luni, 20 iunie 2022, la cea de-a șaptea ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M)...

HISTORY Channel, lider în rândul televiziunilor factuale din România, difuzează sâmbătă, 18 iunie, de la ora 22:00, documentarul „Putin vs. Occident”, o...

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va demara din 1 iulie controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii...

Regele Belgiei, Philippe, a fost primit, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”. Cei doi oficiali vor avea...

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că Guvernul va aproba ordonanţa de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi a solicitat ministerelor Energiei...

Un om de afaceri din Satu Mare, condamnat definitiv, în luna aprilie a acestui an, la 3 ani de închisoare cu executare...

Echipa medicală condusă de Prof. Dr. Victor S. Costache a realizat în premieră națională o intervenție minim invazivă pentru un caz cardiovascular...

Teatrul Excelsior vă propune o nouă și inedită experiență culturală, miercuri, 15 iunie, de la ora 18.30, în grădina Casei Filipescu-Cesianu –...